„Părintele” copiilor şi juniorilor fotbalişti va fi omagiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Leac a fost foarte apeciat FOTO Adevărul
Ionuţ Leac a fost foarte apeciat FOTO Adevărul

„Părintele” copiilor şi juniorilor, Ionuţ Leac, cel care a început să joace în echipa şcolii din Sânnicolau Mic va fi omagiat sâmbătă, 4 februarie, la Sala Sporturilor Arad.

Ionuţ Leac a împărţit vestiarul cu marile nume din vechime ale Aradului. Zeci de ani a fost dedicat sută la sută viitorilor fotbalişti. Trăia în fotbal de când „sportul-rege” traversa perioada romantică în România. A început să joace în echipa şcolii din Sânnicolau Mic, pe atunci angrenată într-un campionat plin de nume ce aveau să devină importante în fotbal: Possler, care a ajuns la Aurul Brad, Sigheti - la UM Timişoara, Roman - la FC Baia Mare, Macavei - la Vagonul, sau Tusz, coleg de echipă cu Mircea Lucescu la Ştiinţa Bucureşti.


„Eram o generaţie bună, mulţi am ajuns în diviziile A şi B. Printre noi era şi Emil Beg, campion de gimnastică. Profesorul nostru era Burdan, fostul portar al echipei naţionale”,  a declarat în urmă cu câţiva ani pentru ziarul Adevărul, Ionuţ Leac.


Alături de gloriile Aradului a trecut la juniorii UTA-ei, unde l-a antrenat marele Coco Dumitrescu. Bătrâna Doamnă era atunci regina fotbalului românesc. După juniorat, Ionuţ Leac a fost trimis în rodaj la Gloria, apoi UTA l-a rechemat. Antrenor devenise simbolul fotbalului arădean, Iosif Petschovschi, pe care-l ajuta profesorul Pompei Siboteanu.

„Nu mi-a venit să cred că pot juca alături de fotbalişti de talie internaţională. Portar era Liviu Coman, fost la Rapid. Era Szucs, 13 ani a evoluat la UTA, apoi Kapas, Neamţu, unul din cei mai buni stoperi din ţară. La mijloc erau Metskas, Koszka, a jucat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Băcuţ II, Selymes, Mircea Sasu, Czako, Ţârlea, Chivu, Ion Vasile, care acum e deputat.  Toţi erau prieteni”, a mai povestit fotbalistul.


Sufletul fotbalului juvenil a mai jucat la Mangalia şi Anina, apoi şi-a pus ghetele în cui. La 38 de ani, şi-a ajutat echipa din cartier, Libertatea Sânnicolau Mic, să promoveze în elita judeţului, câştigând apoi campionatul. Din 1992 a  condus Comisia de Copii şi Juniori din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi a fost recunoscut pentru pasiunea pe care o depunea. În cei 17 ani, echipele din Arad au cucerit 11 titluri naţionale, au obţinut clasări pe treptele doi şi trei ale podiumului, reuşind dese calificări la turneele finale. Mulţi jucători au ajuns până în Divizia A.

Leac s-a născut la data de 26 iunie 1942 şi a murit în urmă cu patru ani.

Acum 8 echipe vor fi prezente în cadrul ediţiei din acest an a Memorialului Ionuţ Leac.
Întrecerea va avea loc sâmbătă, 4 februarie, la Sala Sporturilor Arad şi va începe la ora 10,30. La start se vor prezenta opt formaţii de copii născuţi în anul 2007 şi mai tineri, împărţite în două grupe: Atletico Arad, Academia Brosovszky, ACS Socodor, CSŞ Gloria Arad (A), UTA, AS Leu Giarmata, Crişul Chişineu Criş, Viitorul Arad (B).

Vă mai recomandăm: Arad: PORTRET / Ionuţ Leac a trăit vremurile Bătrânei Doamne

Gest impresionant făcut de Ionuţ Lupescu pentru foştii săi colegi de la echipa naţională

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite