Injecţii sau pastile? Care sunt mai puternice şi mai eficiente - explicaţia medicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii prescriu şi injectabile, şi tablete FOTO arhivă Adevărul
Medicii prescriu şi injectabile, şi tablete FOTO arhivă Adevărul

Foarte mulţi pacienţi atunci când merg la medic spun că vor să li se prescrie injecţii, deoarece cred că sunt mai tari. Un medic arădean explică cum acţionează acestea faţă de tablete.

Medicul arădean Otilia Ţigănaş spune este un mit că injecţiile sunt mai tari. Aceasta susţine că substanţa X poate fi administrată pe gură – tabletă, ca şi supozitoare, ca şi injecţii sau perfuzii, ori sub formă de unguent. 

„Substanţa X e la fel de tare sau slabă pe oriunde ai administra-o. Ceea ce face diferenţa este doza sau viteza de acţiune. Acţionează mai rapid – (minute) – pe venă, semirapid – (zeci de minute) – injecţie-n muşchi, una sau mai multe ore pe gură – tablete. Şi tot aşa. Efectul asupra stomacului de exemplu e mai evident administată pe gură decât (prin absurd!) cremă sau gel, în timp ce efectul pe piele normal că-i mai bun cremă decât aerosoli. Etc. Deci, substanţa X e mai rapidă sau mai lentă în funcţie de doză şi forma de administrare. Nicidecum mai tare sau mai slabă. Dacă-i eficientă, va fi eficientă şi pe fese şi pe gură, doar că diferă timpul scurs până la efect. De exemplu dacă recomand Biseptol pe gură, nu-l poţi compara cu Ampicilină injectabil. Nu-i a doua mai tare, nici prima mai slabă. Este ceva eficient sau nu”, spune medicul Otilia Ţigănaş.

Medicul mai spune că de multe ori pacienţii procedează greşit. „Când sunt răciţi rezistă eroic cu paracetamol 4-5 zile şi, iniţial, acceptă că ăsta-i cursul unei răceli virale. A cincea zi se satură că n-a trecut şi se apucă (la sfatul cuiva) de Ampicilină. După încă două zile le este evident mai bine. Nu le este mai bine fiindcă au trecut pe Ampicilinele alea injectate, ci fiindcă i-a venit virozei vremea să se termine. Se termină oricum. Dar ei rămân convinşi că, data viitoare, 2-3 flacoane de Ampicilină îi vor salva miraculos şi de febră şi tuse şi de dureri de cap. Şi rămân, din păcate, cu trei idei fixe, toate greşite: că Ampicilina (sau varinte) e aur curat încă de la primele semne de boală; că injecţiile sunt mult mai tari decât Paracetamolul; că verişoara care i-a sfătuit e mult mai competentă decât medicul lor de familie”, a încheiat medicul arădean.

Vă mai recomandăm:

 
Pericolul ascuns din pastilele de slăbit. Pilulele care subţiază formele pot avea efecte devastatoare asupra organismului

Medicamente care nu trebuie sfărâmate. Ce rişti dacă pisezi pastilele

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite