FOTO Zona bazinelor de la Ştrandul Neptun a suferit modificări. De 1 Mai intrarea este liberă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au fost montate diverse jocuri pentru copii
Au fost montate diverse jocuri pentru copii

Autorităţile locale au investit şi în acest an în amenajarea Ştrandului Neptun din municipiul Arad, cotat ca fiind unul dintre cele mai mari din Europa de Est.

Anul acesta este vorba despre investiţii în noile jocuri acvatice la ştrandul pentru copii şi în zona bazinelor mari, care au fost placate cu mozaic azuriu.

Valoarea acestor investiţii se ridică la suma de 600.000.  Vestea bună este că pe data de 1 Mai se va intra gratuit la ştrand. Anunţul a fost făcut astăzi de primarul Gheorghe Falcă care a efectuat o vizită la Ştrandul Neptun pentru a vedea în ce stadiu sunt pregătirile. Tot acesta a anunţat că împreună cu partenerii a pregătit o surpriză celor care îşi vor petrece ziua de joi la ştrand. 

Ştrandul Neptun va avea noi atracţii în această vară. Investiţii majore s-au făcut mai ales în zona bazinelor pentru copii. „ Putem spune că pentru copii şi însoţitorii lor, această zonă îndeplineşte toate condiţiile pentru relaxare. În bazinul de copii au fost instalate diferite jocuri acvatice. Există de asemenea şi un bazin pentru adulţi. Trebuie specificat că apa din bazinul pentru copii va fi caldă. În această zonă preţul biletului de intrare va fi de 2,5 lei”, a declarat Gheorghe Falcă.

În bazinul de copii s-a montat o ciupercă, două tunuri de apă, obstacole, mini-hidrobiciclete, o barcă, un balansoar cu apă şi săpun şi palmieri cu pompe de apă. „Copiii vor fi atraşi de jocurile din apă. Va fi şi o competiţie între ei. Mai ales la umplerea cu apă a nucilor de cocos ”, mai spune primarul. Edilul a mai vorbit despre investiţiile care au avut loc în bazinele mari, care au fost placate cu mozaic azuriu, dar şi despre cabinele care vor fi modernizate. 

De asemenea, acesta a afirmat că se pregăteşte un studiu pentru transformarea ştrandului într-un aqualand de mici dimensiuni. 

În această vară preţul biletului de intrare la ştrand, în zona I, cea a ştrandului pentru adulţi şi tineret, rămâne acelaşi ca şi anul trecut. Astfel, preţul unui unui bilet în această zonă, va fi 10 lei, preţ întreg şi 6 lei, preţ redus.

Totodată, preţul biletului de acces în zona II, care cuprinde zona ştrandului pentru copii şi vârstnici, zona comercială şi zona de căsuţe, va fi de 2,5 lei. Un bilet de intrare la evenimente speciale va costa 2 lei.
Preţul întreg al unui abonament la ştrand, în zonele I şi II, va fi de 550 lei, iar un abonament la preţ redus va costa 200 lei.

Vă mai recomandămFOTO 1 Mai muncitoresc: Mamaia îşi aşteaptă turiştii în şantier

FOTO La pasarela Iaht se montează liftul pentru persoanele cu dizabilităţi

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite