FOTO Workshop la Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta. Au fost prezentate tehnici de acordare a primului ajutor
0
Asociaţia Educatio derulează proiectul „ONYX”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune - Serviciul European de Voluntariat.
Obiectivele proiectului sunt: facilitarea de experienţe de învăţare non-formale pentru voluntari, dezvoltarea în rândul tinerilor a competenţelor de bază în acordarea primului ajutor şi dezvoltarea unui stil de viaţa sănătos, prin implicarea în activitaţi sportive şi, de asemenea, activităţi în aer liber, dezvoltarea abilitaţilor sociale, interpersonal sau interculturale a tinerilor internaţi în spital cu probleme de sănătate din comunitaţile gazdă din Romania.
Totodată, se are în vedere şi creşterea interesului tinerilor în ceea ce priveşte practica de voluntariat în favoarea persoanelor care au dificultăţi de sănătate. În această direcţie, voluntarii implicaţi în acest proiect au iniţiat un workshop la Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta, unde au realizat o prezentare a Programului Tineret în acţiune şi a unor tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, voluntarii străini prezenţi au realizat şi o demonstraţie de acordare a primului ajutor. La aceasta acţiune a fost prezent şi un voluntar de la Crucea Roşie. Acest proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.
Vă mai recomandăm: Voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa, campioni la prim ajutor
Echipa de voluntari a Crucii Roşii Dâmboviţa a câştigat faza zonală a concursului de prim ajutor. Competiţia s-a desfăşurat sâmbătă dimineaţa, la Refugiul Salvamont Padina şi a constat într-o probă teoretică cu 20 de întrebări şi o probă practică.
Aplicaţie mobilă pentru voluntarii de la Ambulanţa Bucureşti care salvează vieţi
Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov au lansat aplicaţia mobilă „Există un erou în fiecare dintre voi”. Aplicaţia, care funcţionează ca sistem de alertare pentru urgenţele din locurile publice vine în sprijinul celor 570 de voluntari implicaţi în program şi este disponibilă momentan pentru sistemele de operare iOS şi Android.





