FOTO Contrabandă cu arme în judeţul Arad. Un bărbat a fost reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două arme de vânătoare semiautomate şi muniţie, deţinute ilegal, au fost descoperite sâmbătă dimineaţa de poliţiştii arădeni, în urma a două percheziţii efectuate în localitatea Caporal Alexa.

Bărbatul care le deţinea a fost reţinut.

„Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat în această dimineaţă, în baza autorizaţiilor emise de magistraţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, două percheziţii la locuinţele unui bărbat de 31 de ani, suspectat de contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit, la unul dintre imobile, două arme de vânătoare semiautomate, ambele de calibru 12/1 mm şi 53 de cartuşe de vânătoare cu alice, de calibru 12 mm, cu capsele nepercutate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Anchetatorii au stabilit faptul că armele au fost achiziţionate de bărbat din străinătate şi introduse în ţară ilegal, în cursul lunii decembrie 2012. Atât armele cât şi cartuşele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Vă mai recomandăm: Un vâlcean din Lăpuşata este cercetat pentru contrabandă calificată cu arme

VIDEO 12 focuri de armă pentru reţinerea unor contrabandişti agresivi

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite