FOTO La 90 de ani îşi câştigă existenţa din vânzarea măturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Are 90 de ani, trei clase, dar acest lucru nu îl împiedică să-şi câştige singur existenţa. De 60 de ani, nea Spiri, cum îi spune lumea, face mături din paie, pe care le vinde din poartă în poartă.

Nea Spiri (Pogea Spiridon) s-a născut în judeţul Bihor, dar de câţiva ani poate fi zărit pe străzile Aradului, în special pe cele cu case, pentru a-şi vinde marfa. De multe ori umblă şi o zi întreagă până să vândă o mătură. El spune că piaţa i-a fost stricată odată cu apariţia măturilor de plastic din supermarket. Nea Spiri spune că nu a dus niciodată o viaţă de lux şi că de mic a fost nevoit să muncească.

Pe timpul Comunismului acesta lucra la câmp şi în gospodărie. Apoi a învăţat să facă mături. Cu ani în urmă măturile se vindeau tare bine. Acum rar când găsesc cumpăratori. Cei care stau la casă şi au curte cumpără mai mult”, spune Pogea Spiridon. Preţul unei mături variază între 8 şi 10 lei.

Bărbatul spune că a reuşit să-şi facă clienţi care cumpără anual câte o mătură, două. Printre ei se numără şi Ştefy pantofarul din cartierul Micălaca.

„Îl cunosc pe nea Spiri de mulţi ani. I-am admirat munca mereu. Ştiu că nu îi este uşor la vârsta asta să umble pe străzi pentru a le vinde. Uneori chiar dacă nu am nevoie de mătură tot cumpăr. Au fost situaţii când am cumpărat şi două trei numa să nu mai umble omul cu ele în spate”, afirmă Stefy pantofarul. 

Arădenii care locuiesc la case spun că măturile lui nea Spiri sunt de calitate

„Noi folosim doar mătură din paie pentru măturat. Acestea sunt bune atunci când nu lasă în urma lor seminţe pe covor", spune Mariana Pop.

Nea Spiri spune că pentru a face mături este nevoie de răbdare, cuie, ciocan din lemn, cleşte, sârmă, sfoară groasă şi coardă.

Vă mai recomandăm: Neamţ: Vând mături din tată-n fiu la marginea şoselei

Mulţi dintre localnicii din trei sate prin care trece drumul european 85, dintre Roman şi Hanu Ancuţei, vând mături la şosea.

Vrăjitoare, mături şi droguri medievale

De ce imaginea vrăjitoarelor este atât de des asociată cu zborul pe mătură? Ei bine, explicaţia poate că vi se va părea şocantă. Totul a început de la pâinea care se producea în evul mediu european şi în renaştere, care de cele mai multe ori conţinea secară.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite