Arad: Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident pe DN 7

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc pe DN 7, la periferia oraşului Arad FOTO Arhivă Adevărul
Accidentul a avut loc pe DN 7, la periferia oraşului Arad FOTO Arhivă Adevărul

Două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite, duminică, în urma unui accident care a avut loc pe DN 7, la marginea municipiului Arad, după ce două autoturisme s-au ciocnit, traficul în zonă fiind blocat pe ambele sensuri.

Accidentul a avut loc la marginea municipiului Arad, pe DN 7, după ce un autoturism de teren s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula din sens opus.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Arad, în urma impactului au murit pe loc doi bărbaţi, în timp ce alte trei persoane sunt rănite şi încarcerate, pompierii intervenind pentru a le scoate din vehiculele avariate.

Deocamdată, poliţiştii nu pot spune în ce condiţii a avut loc accidentul, martorii din trafic afirmând însă că unul dintre autoturisme a intrat brusc pe contrasens.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri în zonă, circulaţia urmând să fie reluată în condiţii normale în jurul orei 17.00.

Între timp, poliţiştii au deviat traficul pe centura de nord a municipiului, spre localitatea Horia.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite