FOTO Alexăndrenii în luptă cu zăpadă. Primăria a cerut ajutorul pompierilor şi jandarmilor pentru eliberarea căilor de acces către şcoli şi unităţi medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandria a fost acoperită de zăpadă, după ce, timp de două zile a nins, necontenit. Utilajele primăriei au făcut cu greu faţă, în weekend, căderilor masive de zăpadă. Abia astăzi, când ninsoarea a încetat, s-a văzut, în sfârşit, efectul muncii drumarilor pe principalele artere de circulaţie. Zăpadă încurcă însă circulaţia pe trotuare. Jandarmii şi pompierii au ieşit astăzi, la deszăpezirea căilor de acces către şcoli şi spitale.

Utilajele primăriei au ieşit la deszăpezit în acest weekend, făcându-şi simţită prezenţa mai mult în zona centrală a oraşului, şi mai puţin la periferie. Chiar şi acolo unde au acţionat , efectul muncii s-a văzut destul de greu, în condiţiile în care a continuat să ningă mai bine de 48 de ore. Abia astăzi, când ninsoarea a încetat şi oraşul a ieşit, odată cu întreg teritoriul judeţului, de sub incidenţa codului galben, principalele artere de circulaţie au devenit mai uşor de circulat. La marginea străzilor deszăpezite s-au adunat adevăraţi munţi de zăpadă, în unele locuri şi de peste 1, 5 m.

Zăpada a dat mari bătăi de cap locuitorilor din unele cartiere, unde utilajele de deszăpezire nu au ajuns. Alexăndrenii şi-au găsit cu greu maşinile sub stratul gros de omăt şi-au fost nevoiţi să dea la lopată cu o oră înainte de a ajunge la muncă. ” La noi aici, între blocuri, a fost jale mare. Abia ne-am scos maşinile din zăpadă ca să putem pleca la muncă. Dacă a nins într-una , nu aveam ce să facem ieri. Azi abia le-am scos din parcare”, ne-a spus Ilie Beşleagă, un  alexăndrean din zona blocurilor BM.

Nu toate trotuarele din oraş au fost astăzi practicabile. Unii agenţi economici şi unele instituţii nu au luat în seamă obligaţia privind deszăpezirea trotuarelor din faţa spaţiilor pe care le deţin. Şi  pe multe străzi alexăndrenii au fost nevoiţi să meargă direct pe carosabil, pentru că pe trotuare stratul de zăpadă ajungea până la 40 de centimetri.

Jandarmii şi pompierii ajută la deszăpezirea căilor de acces către şcoli şi spitale

La solicitarea Primăriei Alexandria, începând de astăzi , la acţiunea de deszăpezire a oraşului angajaţii ADP sunt ajutaţi de  pompieri şi jandarmi. ”La solicitarea Primăriei Municipiului Alexandria, câte 30 de subofiţeri, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Alexandria şi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, participă la acţiuni de deszăpezire a căilor de acces de la mai multe unităţi de învăţământ şi unităţi sanitare din oraş, dar şi pe unele căi de acces pietonal. Acţiunea va continua şi mâine ”, ne-a declarat Gelu Dragomir, purtător de cuvânt al ISU Teleorman.

Prefectul Liviu Dumitraşcu, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă  a făcut un  apel către toţi cetăţenii, agenţii economici şi instituţiile publice de a lua măsuri în privinţa îndepărtării zăpezii şi stratului de gheaţă de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea, astfel încât să se asigure circulaţia pietonilor, accesul utilajelor de deszăpezire şi colectarea deşeurilor. 

De miercuri, ar putea reveni ninsorile şi vântul

Potrivit anunţului făcut de meteorologi, de miercuri, Teleormanul ar putea intra, din nou, sub incidenţă de cod portocaliu sau galben. ANM a anunţat că mâine va fi emisă o nouă avertizare meteo pentru sudul şi sud-estul ţării, privind ninsori abundente şi vânt puternic.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite