Vicepremierul Liviu Dragnea cere retrimiterea dosarului ” Frauda la referendrum” înapoi la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhiva
Foto arhiva

Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut, astăzi, retrimitrea dosarului referendumului la DNA. Avocatul a invocat faptul că, din cauza caracterului vag al rechizitoriului, nu se poate efectua apărarea.

De asemenea, reprezentantul vicepremierului susţine că nu au avut la dispoziţie decât nouă zile pentru a contesta o parte dintre problemele sesizate de procurori, în loc de termenul legal de 20 de zile. 

Liviu Dragnea, alături de alţi 74 de inculpaţi în proces au fost aşteptaţi, astăzi, în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Primul termen al procesului a avut loc pe 15 noiembrie, dar fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea, a lipsit de la primul termen al procesului în care este acuzat de fraudarea referendumului din 2012. Dragnea a fost reprezentat însă de avocat. Spre deosebire de vicepremier, câteva zeci de inculpaţi din lista de 74 au invocat că nu au avut timp să-şi angajeze avocat şi au solicitat amânarea procesului. Printre cei ce au cerut amânarea se numără şi inculpaţi din Teleorman. 

Magistraţii au admis cererea fixând un nou termen pentru data de 6 decembrie.

 45 de teleormăneni se află pe lista de inculpaţi care cuprinde 74 de nume. Aceştia sunt preşedinţi sau membrii ai secţiilor de votare din  Alexandria, Ţigăneşti, Ciuperceni, Plosca, Bragadiru. Pe lista inculpaţilor se află şi primarul comunei Bragadiru, Daniel Răboj, acuzat de dare de mită. Liviu Dragnea este acuzat, alături de alte 74 de persoane, de fraudarea referendumului organizat anul trecut pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. 

Iniţial, procesul trebuia să înceapă pe 18 februarie anul viitor. După ce procurorii au cerut un termen mai scurt, judecătorii de la Înalta Curte au mutat data procesului pe 15 noiembrie 2013.  Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013, pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. 

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale. 

Alexandria

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite