Un copil de 15 ani a murit în urma unui accident de circulaţie petrecut pe DN 65A  Şoferul era băut şi nu avea permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer de 27 de ani din Putineiu s-a răsturnat cu maşina pe DN 65A. Unul dintre cei doi pasageri aflaţi în autoturism, un copil de 15 ani a murit din cauza rănilor grave. Poliţiştii au descoperit că şoferul era băut, iar maşina fusese sustrasă din curtea unei societăţi comerciale.

Şoferul de 27 de ani din comuna Putineiu se deplasa pe DN 65 A din direcţia de mers Turnu Măgurele – Putineiu. El a pierdut controlul asupra volanului, răsturnându-se cu maşina  pe partea carosabilă.

În autoturism se aflau doi copii, de 15 şi respectiv 17 ani. Grav răniţi în urma impactului , ei au fost transportaţi de urgenţă la spital pentru a primi îngrijiri mediale. Din păcate, unul dintre copii, cel de 15 ani, a murit din cauza leziunilor grave survenite în urma accidentului,

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcol pur în aerul expirat.

 În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că şoferul nu avea  permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea aparţinea unei alte persoane. Cealaltă persoană sustrăsese maşina în seara zilei de  17.03.2014 în jurul orelor 21.30 din curtea unei societăţi unde lucrează ca muncitor necalificat, cu scopul de a se deplasa la domiciliul său din comuna Putineiu.  

Poliţiştii au întocmit dosarul penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere auto fără a poseda permis de conducere, conducere auto cu alcoolemie peste limita legală şi furtul de folosinţă.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite