Scriitorul Delavrancea, celebrul avocat al cauzelor pierdute. L-a apărat inclusiv pe Caragiale într-un proces de calomnie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost şi un avocat strălucit cu un excepţional talent de orator, supranumit „Gambetti de România“. A fost apărătorul cauzelor pierdute, fiind căutat ca şi unic salvator al celor cărora nu li se mai acorda nicio şansă de achitare. L-a apărat pe Caragiale în procesul de calomnie cu Caion şi pe arhitectul Ion Socolescu, acuzat ca şi-a incendiat locuinţa să încaseze poliţa de asigurare.

Scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost un excelent avocat care a rămas în istorie drept susţinătorul cauzelor pierdute. I s-a spus ”Gambetti de România” şi a fost considerat “cel mai mare orator al Europei”. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti în perioada 1877-1882. Teza de licenţă în drept, susţinută în anul 1882, s-a numit “Pedeapsa, natura şi însuşirile ei”.

Devenit jurist după obţinerea diplomei de absolvire, tânărul Delavrancea a plecat la Paris pentru a-şi continua studiile. Aici îl descoperă pe Leon Gambetta, cel mai mare orator francez al acelor timpuri. Întreaga sa carieră de avocat va fi influenţată de stilul oratoricesc al francezului celebru. Revenit în ţară în 1884, Delavrancea se înscrie în Baroul Ilfov şi începe să profeseze ca avocat.  

În scurt timp trece de la procesele civile la cele penale şi devine cunoscut pentru preluarea cazurilor de apărare fără speranţă. Delavrancea era cunoscut în epocă drept avocatul cauzelor pierdute, fiind căutat drept ”unicul salvator” de cei cărora nimeni nu le mai dădea nicio speranţă de achitare. Multe dintre procesele în care Delavrancea a fost avocatul apărării au devenit celebre datorită achitărilor spectaculoase obţinute de avocatul cauzelor pierdute. Pledoariile avocatului Delavrancea umpleau sălile de tribunal ca la spectacole. Pe seama puterii de convingere a avocatului Delavrancea s-au creat în epoca sa multe legende.

“Denunţ baroului pe Delavrancea ca pe o primejdie pentru societate. În sala unde pledează Delavrancea nu poţi intra. Să se puie preţuri de intrare mai mari decât la reprezentaţiile cu Sarah Bernhardt. Să se introducă în Codul penal un articol: acuzatul pe care îl apara Delavrancea – inocent din oficiu, dar Delavrancea să-ţi rostească pledoaria pentru desfătarea publicului”, spunea George Ranetti despre Delavrancea.

Cazurile preluate de Delavrancea au fost diverse. A apărat acuzaţi de crimă şi a reuşit să îi achite. ”O tânără părăsită trage două gloanţe asupra seducătorului. El declară juraţillor c-o va lua de soţie. Delavrancea o apără. Lupta nu e grea, dar îi dă prilej să ţie o superbă conferinţă însufleţită de oratoria lui în vecinică acţiune, despre iluziile şi deziluziile datorite sentimentului care, printr-un capriţios paradox, desmeardă şi chinuieşte, loveşte şi mângâie, te leagănă între vis şi viaţă cu egală intensitate”, scria despre Delavrancea Mihail Mora, în 1926, în Biblioteca Marilor Procese.

Când un aromân a ucis cu o coadă de topor, în centrul Bucureştiului, un confrate, Delavrancea a fost singurul avocat care s-a încumetat să preia apărarea acestuia. Nu numai că l-a salvat pe acuzat de puşcărie, dar a reuşit, graţie talentului său oratoricesc, să îl transforme pe acuzat într-un erou. 

”Examenul complet al fiinţei renegatului, soarta neasemuit de jalnică a fraţilor din Macedonia, ursiţi să rămână departe de patrie chiar atunci când toţi românii ceilalţi vor fi laolaltă; delictul politic ridicat la înălţimea unui serviciu prestat neamului atunci când substratul determinant stă într-o mare durere naţională, Delavrancea le cugetă cu claritate şi le expune cu o vigoare care sfârşesc în aclamaţii şi fac pe public să îl poarte pe străzile Capitalei pe fostul acuzat, ca pe un erou”, mai scrie Mihail Mora despre talentul de avocat al lui Delavrancea.

Cazul arhitectului Socolescu

Delavrancea l-a apărat şi pe arhitectul Ion Socolescu, acuzat ca si-a dat foc locuinţei pentru a încasa prima de asigurare. Cazul era considerat unul pierdut în condiţiile în care toate împrejurările incendiului dovedeau vinovăţia celui acuzat. Faptul că mobila din casă fusese aranjată în centrul camerelor, că gurile de apă pentru incendiu fuseseră acoperite, că arhitectul plecase în concediu în aceeaşi zi în care s-a produs incendiu, amnezia simulată de acuzat care nu îşi mai amintea câte lumânări a cumpărat şi polemica avută cu societatea de asigurări Dacia Română, toate au fost argumente care îl incriminau pe arhitect. 

Delavrancea însă le-a demontat pe rând, fiind singurul care a crezut în inocenţa acuzatului pe care îl cunoştea din perioada studenţiei. Pledoaria sa finală pentru apărarea lui Socolescu a durat patru ore şi jumătate. A început seara la ora 21.30 şi s-a terminat a doua zi, la ora 1.30. Partea civilă a procesului era reprezentată de avocaţi de seamă precum Take Ionescu, N. Xenopol, Alexandru Djuvara.

Delavrancea a sensibilizat juraţii şi a reuşit să întoarcă verdictul în favoarea celui pe care îl apăra. ”Justiţia juraţilor este singura care se apropie de justiţia divină. Justiţia dumneavoastră afundă sau înalţă, distruge sau salvează, fără ca noi să stim de ce. Din taina nepatrunsă de sus şi din misterul conşţiinţei dumneavoastră, fulgera verdicte înaintea cărora ne închinăm ca în faţa unei puteri indiscutabile, hotărârea celui de sus şi a dumneavoastră neavând nici un motiv pe care să-l ştim”, a spus marele avocat în pledoaria sa. Arhitectul a fost achitat.

image

Procesul Caion-Caragiale

Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost avocatul marelui dramaturg Ioan Luca Caragiale în procesul pe care acesta l-a intentat, pe 18 decembrie 1901, împotriva publicistului Const. Al. Ionescu, cunoscut sub pseudonimul de Caion. Caragiale l-a acuzat pe Caion de calomnie prin presă. Scandalul a plecat de la acuzaţiile lansate la adresa lui Caragiale de Caion, prin două articole de presă. Publicistul Caion îl acuzase pe Caragiale ca a plagiat drama Năpasta, după o operă a unui draamaturg ungur numit Kemeny Istvan.

Delavrancea a fost apărătorul lui Caragiale în procesul de plagiat. Prieten bun cu Caragiale, Delavrancea a reuşit să demonteze acuzaţiile de plagiat şi să spele în faţa juraţilor onoarea lui nenea Iancu.  

„Cum, domnilor?... Un popor întreg admiră pe Caragiale! Admiraţiunea trece peste Carpaţi. Bunul lui nume trece peste hotarele neamului românesc. Şi pe acest om să-l acuzi, sprijinit de falsuri, că operele lui sunt jafuri literare? Dar asta însemnează a izbi în credinţa, în admiraţiunea şi în fala românilor! Şi ce s-ar fi întâmplat dacă criticul impostor nu ar fi fost prins? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu adunam noi această mulţime de probe? O mândrie a ţării ar fi fost veştejită, nu numai Caragiale înfierat! Şi ce idee şi-ar fi făcut străinii de noi românii? Că suntem un popor care ne sărbătorim pungaşii, că gloriile noastre se întemeiază pe jaf, că geniul nostru este o ruşine, că n-avem nici conştiinţă, nici demnitate!“, a susţinut Delavrancea în pledoaria finală în faţa juraţilor.

În urma prestaţiei de avocat a lui Delavrancea, Caion a fost condamnat la trei luni inchisoare, 500 de lei amenda si 10.000 lei despagubiri civile. Procesul a fost rejudecat şi Caion a fost achitat, însă pledoaria lui Delavrancea şi succesul din primul proces au făcut istorie.  

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite