Poliţiştii locali alexăndreni primesc normă de hrană, începând cu 1 ianuarie. 24 de lei pe zi, nu mai mult de 5010 calorii
0Cei 48 de poliţişti locali care patrulează pe străzile din Alexandria primesc normă de hrană, începând cu 1 ianuarie 2015. Decizia a fost luată de autorităţile locale şi aprobată printr-un proiect de hotărâre ajuns în Consiliul local Alexandria .
Potrivit documentului aprobat de aleşii locali, norma de hrană se acordă în limita plafonului caloric de 5010 calorii/zi lucratoare pentru politistii locali de executie si de conducere din cadrul Serviciului Politia Locala.
Norma de hrană se va acorda sub forma de alocatie valorica în bani, neimpozabila, in cuantum de 24 lei/zi calendaristica/salariat, pe perioada in care acestia beneficiaza de drepturi de natura salariala.
Potrivit calculului făcut de autorităţi, pentru cei 48 de agenţi cât numără Poliţia locală Alexandria, cheltuiala cu norma de hrană pe anul 2015 înseamnă 420.480 lei.
Plata se va face incepand cu data de 01.01.2015, in limita bugetului aprobat, se mai arată în hotărârea aprobată de aleşi.
Actualizarea financiara a normei de hrana se va face periodic, pe baza indicilor preturilor de consum, daca rezulta diferente de peste 5% fata de luna in care s-a stabilit valoarea.
Cadrul legal pentru oferirea normei de hrană comunitarilor este prevăzut de Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 65/2014 , potrivit căreia : ”Incepand cu 1 ianuarie 2015, autoritatile administratiei publice locale pot acorda in limita bugetului aprobat, prin hotarare a consiliului local, norma de hrana politistilor locali conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, republicata cu modificarile si completarile ulterioare”.