Frăţia regilor traci şi misterul celor cinci coifuri descoperite pe teritoriul României

Cinci coifuri misterioase din aur au fost descoperite, de-a lungul anilor, pe teritoriul României, la sute de kilometri distanţă unul de altul. Coifurile care datează din perioada predacică seamănă extrordinar de mult între ele.

Misterioasele coifuri de aur vin să întărească teoria potrivit căreia teritoriul României a fost, cu mii de ani în urmă, leagănul unei vechi şi puternice civilizaţii şi că Burebista n-ar fi fost primul rege din zonă.

Legenda spune că, la începuturile istoriei, regii traci, despre care Homer a scris ca erau stăpânitorii Lânii de aur, erau uniţi între ei printr-un jurământ tainic. Aceeaşi legendă admite faptul că, pe teritoriul României, triburile tracice erau unite între ele, cu mult înainte de Burebista. Unii istorici admit existenţa unei Frăţii regale a tracilor. Cei aleşi erau iniţiaţi în ”Taina Jurământului”, un jurământ care garanta tăcerea în faţa duşmanilor. Tăcerea era menită să protejeze comorile şi tezaurele ascunse ale tracilor. 

Cei iniţiaţi în ”Taina Jurământului“ purtau coifuri de aur sau de argint aurit cu însemne anume, care aveau o anumită semnificaţie. Coifurile amintesc de eroii descrişi de Homer în Iliada şi Odissea: „Neteda-i piele ferind, căci ea e păzită de coiful cel cu plăci de metal şi cu ochi, dăruit de Apolon...”; „Pune şi coiful de aur crestat şi cu patru gurguie, care-ar putea ocroti pedestrime-a o sută de-oraşe...”.

Istoricii care au analizat locurile în care au fost descoperite cele cinci coifuri au ajuns la concluzia că unind pe hartă localităţile se realizează un arc de cerc, care începe din Cucuteni-Iaşi , trece prin Agighiol-Tulcea, prin Poiana-Coţofeneşti -Prahova, continuă cu Peretu- judeţul Teleorman şi se opreşte la Porţile de Fier- judeţul Mehedinţi.

Coiful de la Porţile de Fier a ajuns la Detroid

Cu puţin timp înainte de începutul primului război mondial, în zona ”Cataractelor” de la Porţile de Fier a fost scoasă la lumină o comoară. Se spune că descoperirea a aparţinut unui marinar care a zărit obiectele în apă. Nu se cunoaşte numărul exact al obiectelor descoperite, însă se ştie că printre acestea s-a numărat şi un coif. O parte din piese a ajuns în colectia lui Franz Trau din Viena, iar alta în Muzeul Porţilor de Fier din Turnu Severin. De-a lungul anilor, comoara s-a împrăştiat, unele obiecte fiind achiziţionate de diverşi colecţionari. Coiful a ajuns la la Muzeul de Istoria Artelor din Detroit . Istoricii au stabilit că obiectul datează din a doua jumătate a secolului al IV-lea î.H.

 Coiful de la Coţofăneşti a fost descoperit de un elev

Coiful de la Coţofăneşti a fost descoperit în anul 1928 în satul Coţofăneşti din Prahova. Descoperirea a fost făcută de un elev al şcolii primare din localitate. Aceasta a dat întâmplător în curtea şcolii peste o piesă din aur  masiv, cântărind 770 grame, aproape intactă. Obiectul a fost datat de istorici din prima jumătate a secolului al IV-lea şi sa spus că ar fi aparţinut unui rege geto-dac, căpetenie a unei formaţiuni politice autohtone constituită în zonă. 

”Coiful are o calotă de aur împodobită cu şapte rânduri paralele de nasturi conici radiaţi, are pe marginea inferioară un chenar de linii spirale punctate, care încadrează patru plăci acoperite cu reliefuri. Cea din faţă reprezintă o pereche de ochi holbaţi, cu sprâncene duble şi întoarse în aşa fel încât să inspire groază. Cea din spate, despărţită în două registre, înfăţişează în registrul superior figuri de oameni fantastici, cu picioarele în formă de şerpi, iar în cel inferior animalele fantastice urmărindu-se unele pe altele. Cele două plăci laterale reprezintă scene de sacrificiu, cu preoţi purtând pe cap tiare. După alţi autori, pe cele două obrăzare fixe dreptunghiulare, care au fiecare câte un orificiu la bază, este reprezentată aceeaşi scenă de sacrificiu: un războinic înjunghiind un berbec”, este descrierea obiectul găsit la Coţofăneşti.

Coiful de aur a fost adus iniţial la Muzeul Naţional de Antichităţi, din Bucureşti, şi păstrat acolo până în 1970, fiind expus în prezent la Muzeul Naţional de Istorie al României, în sala de tezaur. 

Cucuteni şi Agighiol

Coiful de la Cucuteni, împreună cu un valoros tezaur, a fost scos la lumină tot printr-o descoperire întâmplătoare. Coiful cu înălţimea de 34.5cm  cântărea 500 de grame. 
 

Potrivit descrierii făcute de istorici, coiful de la Cucuteni seamănă izbitor cu celelalte coifuri descoperite pe teritoriul româniei: ”Lucrat din tablă de aur, are motive bogate spiralice, cu linii incizate. Pe obrăzarul stâng se află un personaj stând pe tron, cu un rython în mâna stângă şi o cupă în mâna dreaptă. Pe celălalt obrăzar se află motive zoomorfe, animale fantastice înaripate, simboluri des întâlnite în arta geto-dacă”.

Săpăturile de la Agighiopol au scos la lumină un tezaur funerar care conţinea, pe lângă piese de echipament militar, şi un coif de argint. Mormântul a fost atribuit unei căpetenii de trib. Coiful este lucrat dintr-o placă subţire de argint, placat cu aur cu decoraţiuni bogate. Nelipsiţi sunt cei doi ochi care se regăsesc şi pe alte coifuri.

Descoperirea unui ţăran din Peretu

Un alt coif, din argint a fost descoperit la Peretu. Tezaurul de la Peretu a fost descoperit întâmplător de un localnic în 1971. Lama tractorului cu care săteanul lucra pe pământul CAP-ului din localitate s-a împiedicat în obiectele metalice vechi de mii de ani. Spre uimirea localnicilor care cunoaşeau de ani de zile movila din curtea CAP-ului şi n-au bănuit niciodată ce s-ar putea ascunde sub ea, locul s-a dovedit a fi un mormânt traco-getic vechi de aproximativ 2500 de ani. După ce ţăranul Alexandru Trână a făcut descoperirea în locul cunoscut de săteni ”La izvoare”, arheologilor le-a revenit sarcina de a data obiectele şi de a dezlega misterul. 

Coiful, expus în prezent la Muzeul de Istorie din Bucureşti, este împodobit cu reprezentari animaliere în relief, având în frunte doi ochi cu sprâncene mari. Pe cele doua obrăzare ale coifului apa însemne diferite. Pe obrazul stâng al coifului este reprezentat  un ţap sau un cerb, iar pe cel drept un vultur care tine un peşte în cioc si un animal în gheare. Pe toată porţiunea coifului ce protejează ceafa sunt trei cerbi. 

Coiful aminteşte de poemele lui Homer

Potrivit specialiştilor de la Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman, motivul ochilor figuraţi pe partea frontală a coifurilor de la Peretu, Agighiol, Porţile de Fier, ca şi pe cele de la Poiana Coţofeneşti şi Cucuteni Băiceni, are un stil şi o formă unică:

”Aceştia aveau un rol deosebit, ţinând cont că materialul din care erau confecţionate coifurile, chiar dacă era valoros, nu putea asigura protecţia necesară în război, iar datorită lui, purtătorul devenea o ţintă principală. Foarte probabil, coifurile de acest gen erau purtate numai cu ocazia unor scene de cult şi de investitură, căsătorie, turnee regale, ospeţe şi, eventual, la vânătoare. Prezenţa unor coifuri din metale preţioase în cadrul tezaurelor getice din sec. IV. î. Chr. se încadrează în lunga serie a existenţei acestor tipuri de artefacte. Coifuri de paradă sau care asigură creşterea prestigiului purtătorului datează încă din epoca bronzului. În lumea minoică şi cea miceniană existau astfel de artefacte făcute din defense de mistreţ”. 

Comorile tracilor

Legenda Frăţiei regilor traci spune că purtătorii misterioaselor coifuri ar fi deţinut secrete legate de comorile regilor traci. Emil Moscalu, arheologul care s-a ocupat de mormântul descoperit la Peretu, a fost cuprins de febra descifrării Legământului Trac. A sfârşit tragic, într-un mod care aminteşte de povestea blestemelor faraonilor egipteni. Se spune că, după descoperirea coifului de la Peretu, încrezător în teoria Frăţiei Trace care păzea comori ascunse, arheologul a început să caute în zonă o comoară. Oamenii locului vorbesc despre o legendă potrivit căreia pe locul descoperirii marelui coif apăreau noaptea flăcări ale tezaurelor îngropate. 

Arheologul a căutat în zadar. Tot ce a găsit a fost un schelet. Şi-a pierdut minţile câteva luni mai târziu. Colegii au povestit după dispariţia sa că devenise obsedat de hoţi şi purta cu el în permanenţă un rucsac. Nimeni nu ştie ce conţine. Rucasacul a ars într-un incendiu izbucnit pe şantierul arheologic. Arheologul a murit într-un spital de psihiatrie.