Doi pescari au fost salvaţi de pompierii militari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni dimineaţă, în jurul orelor 07.30, pe numărul unic de urgenţă 112, o persoană a solicitat intervenţia pompierilor militari din cadrul Detaşamentului Turnu Măgurele pentru salvarea a doi pescari, rămaşi blocaţi pe podul vechi de pe râul Olt, în zona barajului Izbiceni.

Potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU “A. D. Ghica” Teleorman, mr. Gelu Dragomir, la faţa locului s-au deplasat două echipaje de intervenţie, cu o barcă de salvare şi o ambulanţă SMURD. Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv vânt puternic, valurile mari nu mai permiteau întoarcerea celor doi pescari cu barca lor pneumatică, existând riscul să fie răsturnată.

Pompierii militari, cu ajutorul bărcii de salvare, au reuşit să ajungă la cele două persoane şi să le preia în condiţii de siguranţă, fiind transportate la mal. 

Cei doi bărbaţi, cu vârste de aproximativ 30-35 de ani, erau uşor hipotermici, dar, după primirea primului ajutor de la echipajul SMURD, au refuzat să fie transportaţi la spital. Misiunea de salvare s-a finalizat în jurul orelor 10.00.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite