DNA cere închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea
0Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie cer închisoare cu executare pentru Liviu Dragnea în dosarul Referendumului. Dezbaterile finale pe marginea dosarului în care Dragnea este principalul acuzat au avut loc astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La dezbaterile de astăzi a fost prezent şi Dragnea. Întrebat de jurnalişti dacă se teme de o eventuală condamnare , ministrul a declarat : "Nu. Eu sper să fiu achitat, că n-am găsit în rechizitoriu vreo probă prin care să se dovedească faptul că am făcut faptele pentru care am fost trimis în judecată".
Procurorii DNA au susţinut în faţa magistraţilor că martorii propuşi în apărare au discutat înainte de termen cu Liviu Dragnea pentru a cădea de acord ce să spună în instanţă.
DNA a cerut pedeapsa cu executare pentru Liviu Dragnea, fără să precizeze un cuantum exact al pedepsei.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Liviu Dragnea pentru că, în calitate de secretar general al PSD, şi-ar fi folosit influenţa ca să fraudeze referendumul de demitere a preşedintelui, în 2012. Alături de Liviu Dragnea, alte peste 70 de persoane, dintre care 40 de teleormăneni, au fost trimise în judecată în acelaşi dosar.
Potrivit DNA, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.
"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale", arăta DNA.
În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine şi recomandări legate de stimularea participării cetăţenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii judeţeni de campanie/primarii/activiştii de partid,