Cum a ratat un român Premiul Nobel, deşi a descoperit insulina. Distincţia a ajuns la canadieni, pentru aceeaşi descoperire

Nicolae Paulescu, românul care a descoperit insulina, a ratat premiul Nobel în 1923. Premiul a fost atribuit, pentru aceeaşi invenţie, unor specialişti canadieni. Aceştia au fost propuşi de oamenii de ştiinţă chestionaţi de Nobel, în vreme ce pe savantul român nu l-a propus nimeni pentru premiu. Se spune că ar fi fost pedepsit astfel din cauza poziţiei sale vehemente antiseminte.

Faptul că descoperitorul insulinei, românul Nicolae Paulescu, a ratat premiul Nobel a stârnit de-a lungul anilor multe controverse. Unii specialişti consideră că românului i s-a făcut o nedreptate şi că, de fapt, Păulescu ar fi descoperitorul adevărat al insulinei. Nicolae Paulescu s-a nascut pe 8 noiembrie 1869, la Bucureşti. A dovedit încă din timpul şcolii o înclinaţie către ştiinţele naturale şi, după liceu, s-a înscris la Facultatea de Medicină. A studiat Medicina la Paris şi a obţinut în 1897 titlul de doctor în Medicină.

A profesat ca medic în spitalele din Paris şi, în paralel, a urmat cursurile de chimie biologică şi fiziologie la Facultatea de Ştiinţe din Paris. În 1899 a obţinut primul doctorat în ştiinţe. Doi ani mai târziu, a reuşit să obţină la Universitatea din Paris al doilea titlu de doctor în ştiinţe. A revenit în România în 1900 şi a lucrat ca profesor de Fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Un deceniu mai târziu, avea să-şi înceapă cercetările privind insulina. În 1916, profesorul Nicolae Paulescu a obţinut un extras apos din pancreas. Experimentul l-a realizat pe un câine cu diabet. Odată injectat extrasul de pancreas, s-a observat scăderea glucozei în sânge. Şi-a continuat cercetările la finalul cărora a izolat hormonul pancreatic antidiabetic, pe care profesorul l-a botezat ”pancreină”. Studiile şi cercetările românului au fost publicate în reviste de specialitate din străinătate.

În 1922, Nicolae Paulescu şi-a brevetat invenţia, obţinând de la Ministerul Industriei şi Comerţului din România brevetul de invenţie nr. 6255 denumit „Pancreina si procedeul sau de fabricare”. „Revendic invenţiunea produsului organic pancreanina, care injectată în sânge, produce o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a simptomelor diabetului”, spunea prof. Nicolae Paulescu.

La aproximativ 10 luni de la descoperirea profesorului român Paulescu, doi cercetători canadieni, medicul Frederik Grant Banting si Ch. Herbert Best, care lucrau în laboratorul profesorului J. MacLeod, au anunţat descoperirea insulinei. În 1923, oamenii de ştiinţă i-au propus pe canadienii Frederik Grant Banting şi J. MacLeod, la premiul Nobel pentru fiziologie si medicină pentru meritul de a fi descoperit insulina.
 

Pe românul Nicolae Păulescu nimeni nu l-a nominalizat ca potenţial câştigător al premiului Nobel. Cei doi savanţi canadieni laureaţi ai premiului Nobel au recunoscut contribuţia românului în descoperirea insulinei, chiar în discursul de primire al premiului din 1923. Profesorul Nicolae Paulescu s-a considerat nedreptăţit la auzul veştii că cei doi canadieni au primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei. Profesorul s-a adresat Comisiilor pentru Premiul Nobel de la Uppsala, solicitând îndreptarea greşelii. Nedreptatea nu a fost însă recunoscută.

Pedepsit pentru ideile antisemite

Mulţi specialişti au considerat că românului i s-ar fi făcut o mare nedreptate şi că el este, de fapt, adevăratul descoperitor al insulinei. Motivul pentru care Paulescu n-ar fi fost preferat pentru Nobel ar fi constat, se pare, în atitudinea şi poziţia sa vehement antisemită.
 

La data descoperirii, Paulescu era recunoscut pentru atacurile sale vehemente împotriva evreilor. În anul descoperirii insulinei, medicul înfiinţase Uniunea Naţională Creştină, al doilea partid din Europa care avea zvastica drept simbol oficial. Profesorul Paulescu era autorul mai multor articole în care condamna pericolul evreiesc. Susţinător al arienilor şi duşman al evreilor, Paulescu considera evreii o specie inferioară. „Se ştie că creerul Jidanilor are o greutate cu mult mai mică decât cel al Arienilor“, scria medicul într-unul din articolele sale. 

„Scopul nostru este isgonirea Jidanilor. Deparazitarea nu s-ar putea face pe spinarea vecinilor care fiind şi ei până peste cap de paduchi, ar refuza mortiş să mai primească şi pe ai noştri. Ar trebui deci ca toate ţările infectate de jidani să stabilească de comun acord o cloacă (în Palestina, în Africa sau în America) unde să-şi poate fiecare arunca lăturile”, scria doctorul în ”Apărarea Naţională” în 1925.
 

Membru al Academiei Române postmortem

Profesorul Nicolae Păulescu a considerat toată viaţa că ratarea premiului Nobel a fost o mare nedreptate şi că invenţia sa a fost, de fapt, furată. A murit la 62 de ani, în 1931. Abia în 1969, în urma demersurilor mai multor cercetători care au recunoscut contribuţia lui Păulescu la descoperirea insulinei, comitetul Nobel a stabilit ca cercetarile medicului roman au precedat invenţia lui Banting. Păulescu a fost numit membru post mortem al Academiei Române abia în 1990.