Cel mai arţăgos poet din literatura română. Cum a intrat Macedonski în conflict cu Eminescu, Alecsandri şi Caragiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai orgolios, intrigant şi pus pe ceartă contemporan al junimiştilor. Aşa este prezentat de biografi poetul Alexandru Macedonski, un caz aparte în literatura română.

Se spune că, în cazul lui Macedonski, caracterul a bătut talentul şi faptele au ştirbit valoarea operelor. Din cauza caracterului dificil şi arţăgos, opera poetului care a intrat în conflict cu aproape toţi contemporanii nu a fost apreciată la adevărata valoare. 

Macedonski s-a lăsat toată viaţa condus de trăsăturile negative ale caracterului său dificil şi din acest motiv întreaga sa operă a avut de suferit. Biografii îl prezintă ca fiind un om mult prea mândru şi egoist, nediplomat şi invidios. A intrat în conflict nu doar cu cei mai de seamă junimişti precum Eminescu, Alecsandri sau Caragiale, ci şi cu toţi cei cu avea păreri opuse de ale sale. Pe Eminescu l-a denigrat într-o epigramă care i-a fost fatală, pe Alecsandri l-a pizmuit şi l-a ironizat, iar pe Caragiale a vrut să-l defăimeze, instrumentând acuzaţii de plagiat la adresa lui. Şi-a trăit viaţa afişând un spirit de frondă şi de opoziţie şi şi-a atras singur oprobiul public. 

Poetul s-a născut pe 14 martie 1854 la Bucureşti, fiind al treilea fiu al lui Al. D. Macedonski, general şi ministru de Război în timpul domniei lui Cuza. A fost un ”băiat de bani gata” şi toată viaţa a afişat un aer de superioritate la adresa contemporanilor din cercurile literare, considerându-se mai presus decât aceştia. Previziuni ale unei firi dificile au existat încă din anii copilăriei. A urmat studiile primare si liceale la Craiova. Anii tinereţii şi i-a petrecut în Austria, Italia şi Elvetia. Şi-a abandonat studiile începute la Universitate, se spune, tot din cauza firii dificile. Şi-a făcut debutul în literatură în 1870 cu poezia „Dorinţa poetului”, publicată în revista “Telegraful român” din Sibiu. Prima carte de versuri, ”Prima verba”, îi apare în 1872.

În anii de glorie ai junimiştilor, Macedonski se poziţionează în opoziţie. Se spune că atacurile sale la adresa Junimii nu s-ar fi iscat din senin, ci pentru că Macedonski n-ar fi găsit în rândul junimiştilor recunoaşterea pe care şi-o dorea ca poet. În 1880 editează revista “Literatorul”, o apariţie care s-a vrut anti-Junimea şi care a fost publicată, cu întreruperi, până în 1919. 

În conflict cu Eminescu şi Alecsandri

Junimiştii au criticat în 1882 cel de-al doilea volum de poezii al lui Macedonski. „Poeziile lui Macedonski şi ale altora câţiva nu-s frumoase prin aceea că-s naţionale. Avem atâtea modele nobile în poeţi mai vechi şi mai ales poezia populară, încât insuficienţa cu care sunt privite asemenea anomalii literare te umplu de o spaimă lesne de justificat”, scria Eminescu despre opera lui Macedonski.

Invidios pe faptul că Alecsandri a primit un premiu din partea Academiei Române Macedonski a început o polemică în versuri. Se spune că Alecsandri i-ar fi răspuns acuzatorului prin intermediul dramei ”Fântâna Blanduziei”, în care îl transpune pe Macedonski în figura invidiosului poet Zoli pus în antiteză cu Horaţiu (Vasile Alecsandri). Arma cu care Macedonski se apară este o epigramă acidă la adresa lui Alecsandri: ,,Coprins de-al gloriei nesaţiu/ Albit de ani, dar tot copil/ E lesne sa mă faci Zoil/ Când singur tu te faci Horaţiu’’. Eminescu îi ia apărarea colegului său Alecsandri şi lansează şi el atacuri la adresa lui Macedosnki. „Dac-ar exista o înaintare absolută în omenire — un spor real de puteri — atunci Homer ar trebui să fi fost un măgar şi Macedonski un geniu — pe când tocmai contrariul e adevărat”, scria Luceafărul într-un manuscris.

Epigramă despre Eminescu: ”Şi nu e azi decât nebun”

Conflictul cu Eminescu va culmina în 1883, anul îmbolnăvirii poetului, când Macedonski publică o epigramă care se va dovedi fatală pentru viitorul său ca poet. Exact în perioada în care Eminescu a fost internat în sanatoriu, după prima cădere nervoasă, apare epigrama dedicată ”poetului X” şi opinia publică este indignată.

“Un X pretins poet-acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum/ L-aş plânge dacă-n balamuc/ Destinul său n-ar fi mai bun/ Căci până ieri a fost nau/ Şi nu e azi decât nebun”, au fost cele câteva versuri ale celebrei epigrame care i-a fost atribuită lui Macedonski.

Opinia publică s-a întors împotriva lui Macedonski. Poetul încearcă să se disculpe, însă toate tentativele de a convinge opinia publică că epigrama nu ironiza boala lui Eminescu, ba că nici măcar nu îi aparţinea lui, au fost în zadar. Justificările au fost interpretate ca gest de laşitate. Cel mai vehement atacator al lui Macedosnki devine un fost colaborator al revistei ”Literatorul”, ziaristul Grigore Ventura. Grigore Ventura este cel care-l identifică pe ”X pretins poet” cu Eminescu şi stârveşte valul de indignare împotriva lui Macedosnki. Macedonski trimite dezminţire mai multor ziare, însă niciunul nu îi publică dreptul la replică”. 

image

Ziarele au refuzat să îi mai publice poeziile, iar prietenii au început să îl ocolească. ”Începând de a doua zi, toate numerele revistei i s-au înapoiat pline de insulte. Nu i s-a publicat nici un rând de explicaţie. Prietenii l-au părăsit. Colaboratorii au emigrat. Mizeria l-a copleşit. Ani de zile a trăit în lipsurile cele mai groaznice. Nu mai avea mobile, nici cărţi, nici haine, nici servitori. Când năluca lui palidă şi slăbănoagă se zărea singuratică pe la colţul stradelor laterale, inspira o milă amestecată cu spaimă, întocmai ca şi femeilor din Florenţa care strigau la vederea lui Dante: Priviţi pe acela care se întoarce din infern! Şi infernul lui Alexandru Macedonski a fost în adevăr dantesc”, scrie contemporanul său, Cincinat Pavelescu. 

A fugit la Paris să scape de oprobriul public

Macedonski a plecat din ţară şi, pentru o vreme, s-a stabilit la Paris. Încearcă să se impună ca poet în Franţa, ţară în care simbolismul prinsese teren şi-şi publică creaţiile în ziarele vremii. A revenit în ţară la începutul anului 1885 şi a avut pare de aceeaşi ostilitate care-l făcuse să plece. 
 

Macedonski a fost considerat ”detractorul” lui Caragiale şi artizanul acuzaţiilor de plagiat care l-au făcut pe dramaturg să păsărească scârbit ţara. Dramaturgul îl ironizase pe poet în revista "Ghimpele" sub numele de Aamsky, aluzie la presupusa origine lituaniană a lui Macedosnki. În 1901, când Constantin Al. Ionescu, un tânăr publicist ironizat de Caragiale şi disicipol al lui Macedonski, a lansat acuzaţii de plagiat la adresa dramaturgului,

Caragiale a intentat proces de calomnie. La celebrul proces, Caragiale a fost apărat de Delavrancea, iar Caion, susţinut de Macedonski. În final, Caion a fost achitat, iar Caragiale scârbit a părăsit ţara. Atacurile lui Macedosnki asupra operei lui Caragiale au continuat şi după proces.

A făcut închisoare pentru defăimare

Macedonski a fost arestat la Craiova în 1875, fiind acuzat de defămare şi incitare la rebeliune împotriva Partidului Conservator şi a ministrului Lascăr Catariu. A făcut trei luni de închisoare la Văcăreşti şi a fost eliberat în urma unei campanii intense duse de liberali. 
 

Pe parcursul vieţii a avut mai multe tentative de a se adapta la viaţa de funcţionar. În 1876 a fost numit în funcţia de prefect interimar al regiunii Bugeac, funcţie pe care a fost nevoit să o părăsească, după ce s-a opus unor acţiuni impuse de guvern. În 1877 a fost numit de C. A. Rosetti în postul de controlor financiar al judeţului Putna, dar a refuzat funcţia pe care a considerat-o nedemnă de valoarea lui. În acelaşi an a fost numit  director de prefectură al plăşii Silistra Nouă şi s-a mutat la Cernavodă. În 1879 a fost numit administrator al plasei Sulina. A ocupat apoi funcţia de inspector general financiar. 

Poetul considera funcţia de fucţionar nedemnă pentru un literat şi a aspirat toată viaţa la poziţii mai înalte. „Este o ruşine ca literaţii noştri fruntaşi să fie lipsiţi de traiul zilnic sau să se osândească la funcţionarism... Partea feminină a societăţii noastre ar trebui să-şi deschidă casele poeţilor, scriitorilor. În Paris, un poet e plătit cu cinci sute de lei şi o mie de lei pe seară, şi e cu osebire măgulit de stăpâna casei şi de ai ei numai ca să consimtă să-şi spună versurile” , scria Macedonski.

Macedonski a murit răpus de boală la 66 de ani. Pe 24 noiembrie, aflat pe patul de suferinţă, poetul rondelelor a cerut să i de aducă roze. 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite