13 teleormăneni condamnaţi în dosarul ”Fraudă la referendum” Pedepse mai mari pentru membrii secţiilor de votare din Alexandria, Ţigăneşti, Bragadiru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

13 teleormăneni au primit condamnări cu suspendare în dosarul ” Fraudă la referendum”. Pedepsele variază între şase luni şi trei ani, acuzaţiile vizând  fraudarea procesului de vot din 2012. Unul dintre condamnaţi este primarul comunei Bagadiru, Daniel Răboj care s-a ales cu şase luni de închisoare cu suspendare.

Liviu Dragnea nu este singurul teleormănean condamnat în dosarul ” Fraudă la referendum”. În acelaşi dosar în care preşedintele executiv al PSD a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, au figurat ca inculpaţi alţi 45 de teleormăneni, preşedinţi sau membri ai secţiilor de votare la referendumul din 2012 în mai multe localităţi ale judeţului. Aceştia au ajuns şi ei, alături de Dragnea, în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie acuzaţi de fraude la referendum.

Pentru unii dintre ei, soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României în data de 15 mai a adus achitarea. Pentru alţii, în schimb, soluţia înseamnă condamnarea la doi sau trei ani de închisoare cu suspendare.

Acuzaţi în dosarul ” Fraudă la referendum” au fost membrii secţiei de votare nr 142 din Ciuperceni, celebra comună în care au fost descoperite semnăturile unor persoane decedate pe listele de vot.

Preşedintele secţiei VIŞAN MARIOARA şi membrii BEZNEA ION, MARIOARA ADRIAN , CULCEA VICTOR,  STOICEA LUMINIŢA-ELENA, BARBU TEODORA-RAMONA, ZAMFIR MARIN-MARIUS au fost achitaţi în urma sentinţei dată vineri, 15 mai. 

 Condamnare pentru doi membri ai Secţiei de votare nr 1 din Alexandria

 Pe lista inculpaţilor s-au aflat şi reprezentanţi ai Biroului Electoral al Secţiei de votare nr. 1 Alexandria. ULMEANU IULIAN, preşedinte secţiei a fost achitat.

BĂLĂNESCU GEORGE-TIBERIU a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. ”În baza art.65Cod penal anterior aplică inculpatului Bălănescu George-Tiberiu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b Cod penal anterior pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art.71 Cod penal anterior aplică inculpatului Bălănescu George-Tiberiu pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b Cod penal anterior. În baza art.861 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 5 ani. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman”, se arată în sentinţa dată de magistraţii de la ICCJ

Doi ani de închisoare cu suspendare a primit şi IONESCU ION, de la Secţia nr. 1 Alexandria. ”În baza art.65 Cod penal anterior aplică inculpatului Ionescu Ion pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b Cod penal anterior pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art.71 Cod penal anterior aplică inculpatului Ionescu Ion pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b Cod penal anterior. În baza art.861 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 5 ani. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman”, se arată în soluţia din 15 mai.

 Au fost achitaţi de magistraţi inculpaţii de la  Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 244 Plosca:CURCAN CONSTANTIN, preşedinte şi FLOREA MARIANA, RUSU DĂNUŢ, ENE VASILICĂ, NEDELEA DORINEL, MĂRUNŢELU AUREL, PÂRVA ION acuzaţi de complicitate. 

 O parte  dintre membrii Biroului Electoral al Secţiei de votare nr. 314 Ţigăneşti au scăpat de condamnare. Este vorba despre Petru DUMITRACHE ION (preşedinte) şi POROSCHIANU MARIN , DINU NICUŞOR SORIN , MITRAN DORINA, CIUPERCĂ CRISTINA.

S-au ales cu pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare PIELEANU ION şi TRIFU NICOLAE. 

 Cei mai mulţi condamnaţi sunt la Bragadiru

 Membrii din trei secţii de votare din Bragadiru s-au aflat pe lista inculpaţilor de la referendum, împreună cu primarul comunei Daniel Răboj, acuzat de dare de mită. După decizia dată de magistraţi, aici s-ar fi produs cele mai mari fraude la referendum, având în vedere că nouă  dintre inculpaţii din Bragadiru s-au ales cu condamnări.

 De la Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 112 Bragadiru au fost achitaţi FILIP ALINA-FLORINA, BARBU NICUŞOR, FERĂŞTEANU ION-DOREL.

 VÎLCAN TUDOR-DORELşi STEMATE MARIN au primit doi ani de închisoare.

 De la Biroul Electoral al Secţiei de votare nr. 113 Bragadiru au fost achitaţi PARTOCICĂ COSTICĂ, preşedinte  şi MIHAI ION , MATEI DANIELA , MITROI VASILE, LEBEJOARĂ LILIANA CARLA.

 PASCU MARIAN FLORIN şi LUNGU PETRE au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare.

 MITROI MARIN, un alt inculpat din Bragadiru, s-a ales cu o pedeapsă de trei ani. 

 De la Biroului Electoral al Secţiei de votare nr. 114 Bragadiru au fost achitaţi  SANDU ILEANA( preşedinte) şi RIZEA OLGA-IULIA, PEŢA GABRIEL , NĂDRAG ION-PAUL, CRISTEA TUDOR.

Au primit condamnare cu suspendare DUDE ILIE ( 1 an şi 4 luni), NISTOR MARIN (2 ani) şi NISTOR ANGELICA MARIANA (2 ani). Numele ultimilor trei inculpaţi, condamnaţi de magistraţii de la ICCJ apar în  interceptările procurorilor DNA

 Ilie Dude: Angelico? Asta e masa cu belea!

Angelica Mariana Nistor: Da.

Ilie Dude: Asta e masa cu pagubă.

Angelica Mariana Nistor: E masa cu pagubă sau camera cu pagubă? 

xxxxxxx

Angelica Mariana Nistor: E încurcată rău, ă?

Ilie Dude: Păi! Nu ştiu dacă... nu ştiu ce i-a zis Marin lui Dan lui Dan lui Marin, lu’ Marian, că acolo nu te joci. Eu îţi spun după mintea mea omeneşte că ei nici cu Dan n-are ce are, ei are treabă cu ăi de sus încolo da’ mai corect ar fi să spun cum a fost şi cu asta basta. ‘Haide cum a fost? Bă, aşa fost!’. ‚Am pus alea pe buletine! Şi... ce să fac?’.

Angelica Mariana Nistor: Păi, da! Păi..."

 Din interceptările Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) reiese  că la secţia 113 de la Bragadiru s- au ars autocolantele care puteau face dovada prezenţei la vot a alegătorilor.

"Ilie Dude: Da’ tu când ai luat alea de le-ai… aia, unde ai dat cu el? Ai dat pe drum cu el?

Angelica Mariana Nistor: Nu! M-am dus şi le-am dat foc.

Ilie Dude: Le-ai dat foc?

Angelica Mariana Nistor: Da.

Ilie Dude: Mă gândeam că le-a văzut …[neinteligibil]… şi la urmă.

Angelica Mariana Nistor: Nu. N-ai ce să vază! N-a văzut nimica. Da’ eu nu spusei că are camerele alea, nu trebuia scoasă urna. Făceam noi ce făceam cu sacoşa şi le băgaţi în maşină, nu trebuia să…

Ilie Dude: Eu mă gândeam că tu ai dat cu alea pe drum când le-ai luat şi le-ai cocoloşit.

Angelica Mariana Nistor: Ei pe dracu’! Nu, le-am băgat la buzunar şi le-am dat foc. Cum… în cazan când le dăm la gunoi, pe hârtie.

Ilie Dude: Îhî.

Angelica Mariana Nistor: Le dăm foc la cazan special, că nu-i de joacă.

Ilie Dude: Le-ai ars?

Angelica Mariana Nistor: Cum naiba!"

 Şase luni cu suspendare pentru primarul din Bragadiru, Daniel Răboj

Daniel Răboj, primarul liberal din Bragadiru s-a aflat şi el pe lista inculpaţilor de la referendum. Acuzaţiile în cazul lui au fost de dare de mită. În cazul edilului din Bragadiru pedeapsa decisă de magistraţii de la ICCJ este de 6 luni de închisoare cu executare.”...condamnă inculpatul Răboj Daniel (…) la pedeapsa închisorii de 6 luni. În baza art.71 Cod penal anterior aplică inculpatului Răboj Daniel pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 al.1 lit.a, b Cod penal anterior. În baza art.861 Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza art.863 Cod penal anterior pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarele măsuri de supraveghere: - se va prezenta la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman la datele fixate de acesta; - va anunţa, în prealabil, Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare mai mare de 8 zile, precum şi întoarcerea; - va comunica şi justifica Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman schimbarea locului de muncă; - va comunica Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Pune în vedere inculpatului prevederile art.864 Cod penal anterior. În baza art.71 al.5 Cod penal anterior executarea pedepselor accesorii se suspendă pe durata termenului de încercare”.

Toţi cei condamnaţi au 10 zile termen pentru a face apel.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite