Zece şcoli din Alba cu aproape 200 de elevi amână începerea cursurilor din cauza gerului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorii de la zece unităţi de învăţământ din judeţul Alba, din comunele Săsciori, Şibot şi Scărişoara, unde învaţă 199 de elevi şi preşcolari, au cerut suspendarea cursurilor în primele zile din săptămâna viitoare, deoarece localităţile sunt afectate de ger şi ninsori

Până duminică, la ora 16.00, patru unităţi şcolare din judeţ, cu un total de 61 de elevi, ceruseră IŞJ Alba suspendarea temporară a cursurilor luni, 9 ianuarie, respectiv până miercuri, 11 ianuarie. Ulterior, alte şase şcoli şi grădiniţe din zona Şibot (lângă Cugir) au avut aceeaşi solicitare, pe motiv că nu pot fi asigurate condiţii de încălzire corespunzătoare în sedii. Prin urmare, alţi 138 de elevi şi preşcolari nu vor merge luni, respectiv marţi, la şcoală. Şi conducerea Şcolii Generale ”Avram Iancu” din Alba Iulia a propus amânarea reluării cursurilor până miercuri, 11 ianuarie.

Cele şase unităţi şcolare din comuna  Şibot care vor fi închise sunt următoarele: Şcoala Gimnazială „Iosif Sârbu” Şibot (76 elevi; suspendare cursuri luni, 9 ianuarie); Grădiniţa cu Program Normal Şibot (26 preşcolari, suspendare activitate luni, 9 ianuarie); şcoala din Balomiru de Câmp (11 elevi din învăţământ primar; suspendare cursuri luni şi marţi) şi Grădiniţa cu Program Normal Balomiru de Câmp (11 preşcolari suspendare activitate luni şi marţi); şcoala din Băcăinţi (7 elevi din învăţământ primar; suspendare cursuri luni şi marţi) şi Grădiniţa cu Program Normal Băcăinţi (7 preşcolari; uspendare activitate luni şi marţi).

   

Până miercuri, va fi închisă şcoala din localitatea Mărgineni, comuna Săliştea, unde învaţă trei elevi. Luni, vor fi închise alte trei unităţi din comuna Scărişoara. Este vorba despre Şcoala Gimnazială Lăzeşti (14 elevi la ciclul primar, 30 la gimnazial), Şcoala Fata Lăzeşti (3 elevi) şi grădiniţa cu program normal Lăzeşti (11 preşcolari). Aceste unităţi vor fi închise, deocamdată, doar luni, 9 ianuarie.

Citiţi şi:

Imnul saşilor din Transilvania, singura odă care nu ridică în slăvi un popor, ci frumuseţea unui ţinut

Cascada îngheţată din Apuseni. Cum arată blocul de gheaţă spectaculos care atrage şi alpinişti celebri 

Pluguşorul generaţiei lui Moş Gerilă. Propaganda comunistă de la momentul trecerii dintre ani

Crima perfectă de la Alba Iulia. Ucigaşul unei femei omorâte cu un topor în propria locuinţă, căutat de 16 ani

Mărturii cutremurătoare din Zarca Aiudului, închisoarea în care comuniştii au omorât sute de deţinuţi politici

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite