VIDEO Loturile de autostradă în lungime de 41 de kilometri care au 60% şanse să fie gata în 2020. Ce spune şefa CNAIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autostrada Sebeş - Turda, lotul 1 în apropiere de Alba Iulia
Autostrada Sebeş - Turda, lotul 1 în apropiere de Alba Iulia

Două tronsoane de autostradă de circa 41 de km au „60% şanse” să fie deschise anul acesta, potrivit directorului Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Mariana Ioniţă.

Este vorba despre cele două loturi din A10, dintre Sebeş şi Aiud. Mariana Ioniţă a făcut şi o vizită pe şantier, unde a discutat cu antreprenorii. Aceasta a verificat dacă mobilizarea promisă de constructori chiar există şi pe teren. Oficial, termenul asumat de constructori este 30 noiembrie 2020. Ambele contracte au fost semnate în 2014 şi ar fi trebuit să fie gata de circa 4 ani.

Pe lotul 1, discuţiile s-au concentrat aspura stadiului prezent al lucrărilor, calendarului asumat de către antreprenor pentru accelerarea lucrărilor, aprobarea situaţiilor de plată şi pe problemele privind relocarea liniei electrice de la nodul rutier Alba Iulia nord, drept de uz şi servitute asupra terenurilor, reciclarea şi relocarea deşeurilor provenite din groapa de gunoi descoperită în zona Alba Iulia sud şi nodul rutier Sebeş.

„Este vital ca acest proiect să se închidă pentru că nu mai avem posibilitatea susţinerii financiare a unui proiect care intră de ani de zile prin toate bugetele. Pe Lotul 1 fără o mobilizare minimă de circa 500 de persoane şi câteva sute de utilaje nu au cum să termine”, a declarat Mariana Ioniţă. Aceasta a participat la sfârşitul săptămânii trecute la o întâlnire cu toţi cei implicaţi în derularea contractului pe lotul 1 şi a solicitat ca mobilizarea antreprenorului să fie mult mai bună pentru ca lucrarea să fie terminată în acest an.

Lotul 1 are 17 km, de la intrarea pe autostradă de la Sebeş până la Pârâul Iovului (km 0+000 – km 17+000), la nodul rutier Alba Iulia Nord. Constructor este compania italiană Impresa Pizzarotti.

Stadiu fizic / stadiu financiar (aprilie 2020): 84,65 / 71,48%

Constructorul de pe acest lot anunţa înainte de Paşte că termenul de finalizare a lotului rămâne 30 noiembrie 2020. DRDP Cluj avertiza însă că, dacă firmele de construcţie nu vor lucra în două schimburi, volumul lucrărilor rămase de executat va face imposibilă deschiderea în acest an.

Lotul 2 are 24,3 km, de la Alba Iulia Nord şi până la Aiud. Constructor este compania Aktor din Grecia. Stadiu fizic / stadiu financiar (aprilie 2020): 65,30% / 52,12%

„Lucrurile încep să meargă în sfârşit bine, sunt pe făgaşul normal, în aşa fel încât să recuperăm din pierderile de timp acumulate. Să ne întoarcem puţin pe grafic. E prima zi de asfalt pe lotul doi. Este o echipă de profesionişti din Grecia. De acum suntem la mâna constructorului. Noi îi ajutăm cu finanţarea şi cu simplificarea procedurilor noastre, dar mai departe depinde de dânşii”, a spus pe şantier şefa de la CNAIR, în legătură cu situaţia de pe lotul 2 al autostrăzii.

Citiţi şi:

 

FOTO Grota din Piatra Secuiului unde s-au salvat studenţii în timpul măcelului de la Aiud din 1849. Cum poate fi vizitată

 

FOTO Trasee turistice de o zi în cea mai spectaculoasă zonă din Apuseni. Pe „drumul calcarului“ în stare de urgenţă

 

Aventurile penale ale unui şofer care ajunge la închisoare pentru trei infracţiuni comise în acelaşi timp

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite