Un francez şi un român acuzaţi de trafic de migranţi, condamnaţi de Tribunalul Alba la închisoare cu executare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inculpaţii transportau ilegal migranţi din Asia prin România. Foto Arhivă
Inculpaţii transportau ilegal migranţi din Asia prin România. Foto Arhivă

Tribunalul Alba a condamnat la închisoare cu executare un cetăţean român şi unul francez cu origine din Sri Lanka pentru trafic de migranţi. Gheorghe Jâtea şi Santhirarajah Nagalingam au primit, fiecare, câte 5 ani şi 6 luni de detenţie. Decizia a fost pronunţată în 20 martie 2014 şi nu este definitivă.

Acuzaţiile procurorilor sunt iniţiere şi constituire grup infgracţional organizat şi trafic de migranţi. Cetăţeanul francez este judecat în arest preventiv din septembrie 2014. Un al treilea inculpate, Roşi Ionuţ, a recunoscut faptele şi a fot condamnat în 2014 la la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de şase ani. 

Gruparea a fost anihilată în ianuarie 2013. Liderul grupării era cetăţeanul francez, de origine srilankeză, Santhirarajah Nagalingam, care, împreună cu cetăţenii români, a constituit o grupare infracţională, având drept scop obţinerea de beneficii financiare din îndrumarea sau călăuzirea mai multor persoane, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, cu destinaţia Europa de Vest.

La momentul identificării inculpaţilor, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au efectuat percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Alba şi Brăila, la locuinţele acestora.

Potrivit procurorilor, francezul a identificat 13 persoane, potenţiali migranţi provenind din Sri Lanka, pe care, contra sumei de 2.500 de euro/persoană, trebuia să le transporte ilegal către state europene, destinaţia finală fiind Franţa. Ulterior, membrii grupării au asigurat transportul migranţilor pe ruta Grecia – România, cazarea acestora pe teritoriul statului român şi călăuzirea lor în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat. 

Francezul a fost extrădat în România în septembrie 2014, când a fost confirmat mandatul de arest în lipsă emis în ianuarie 2013. Ceilalţi doi inculpaţi au fost arestaţi la momentul destructurării grupării, dar au fost eliberaţi şi judecaţi sub control judiciar.

Doi tineri din Bucureşti condamnaţi la Alba Iulia, la închisoare cu executare pentru trafic de droguri

Fostul director economic al firmei Apa CTTA Alba Iulia, Crişan Lucica, achitat definitiv pentru conflict de interese

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite