Târgul de Fete de pe Muntele Găina, locul unde locuitorii din Apuseni se întâlneau pentru a-şi găsi perechea
0În fiecare an, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie, se organizează, din vremuri străvechi, ”Târgul de Fete”. În acest an manifestările culturale ocazionate de această nedee muntenească vor avea loc în perioada 16-17 iulie şi se vor desfăşura în comuna Avram Iancu şi sus pe platoul de pe Muntele Găina, la 1486 de metri altitudine.
La Târgul de Fete se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, care veneau aici cu părinţii. Pregătirile pentru urcatul pe munte se făceau cu câteva zile înainte iar duminica cu noaptea în cap se urca pe munte în poiana unde avea loc târgul. Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţii care participau la acest eveniment. Ceremonia era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.
Sărbătoarea va fi întregită în acest an şi de un eveniment patriotic ce va avea loc la Complexul muzeal ”Avram Iancu” unde va fi expus timp de două zile testamentul original al marelui erou Avram Iancu. Târgul de Fete va debuta, sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, unde la ora 12.00 va începe o paradă a portului popular. Ulterior, este programată finala Festivalului Concurs „Cultură pentru Cultură”. Seara va avea loc un spectacol folcloric deschis de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, iar manifestările din Avram Iancu se vor încheia cu focuri de artificii.
Tot sâmbătă seara începe ”Târgul de Fete” şi pe Muntele Găina, unde vor concerta evolua Gino & Band, trupa Ro-Mania şi Formaţia Direcţia 5. Petrecerea va continua până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii. Duminică dimineaţa evenimentul continuă cu un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, unde va avea loc o slujbă Te Deum şi se vor depune coroane de flori. Programul mai cuprinde un Târg al Meşterilor Populari şi un spectacol folcloric extraordinar.
„Târgul de Fete de pe Muntele Găina este o sărbătoare populară cu o vechime considerabilă fiind o dovadă vie a tradiţiilor noastre româneşti. Prima atestare documentare datează din 1816, însă specialiştii etnologi susţin că această frumoasă este mult mai veche. Este atât o sărbătoare populară care dăinuie peste ani dar şi încercarea noastră de a susţine şi promova meşteşugurile tradiţionale, portul popular românesc dar şi muzica populară autentică prin numele mari ale folclorului românesc invitate la fiecare ediţie”, spune Daniela Floroian, directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba Iulia. La eveniment sunt aşteptaţi mii de participanţi care pot urca cu autoturismele până pe platoul montan. Este considerată cea mai mare sărbătoare populară în aer liber din România.
PROGRAMUL TÂRGULUI DE FETE, ediţia 2016
Sâmbătă, la Avram Iancu
ora 12:00 – Parada portului popular- participă comunele din concursul Cultură pentru Cultură şi Ansamblul folcloric ,,Pomnênka,, din Cehia
ora 13:00 – Festivalul concurs„Cultură pentru Cultură”- participă câştigătorii locurilor I de la fiecare secţiune din etapele zonale
Juriu format din: Sergiu Vitalian Vaida – realizator emisiuni folclorice, prof. univ. dr. Ilie Moise – cercetător, prof. Mircea Câmpeanu – etnomuzicolog
Tiberiu Groza – director Ansamblul Dor Transilvan din Cluj Napoca, prof. Adam Romi – sculptor, grafician, pictor, prof. Ramona Cucea – specialist gastronom
ora 18:00 – Ansamblul folcloric ,,Arieşul,, din Câmpeni, dirijor prof. Gheorghe Bădău
ora 18:30 – Ansamblul folcloric ,Pomnênka,, din Cehia
ora 19:00 – Spectacol folcloric:
– Ansamblul folcloric ,,Augustin Bena,, Alba cu soliştii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ; dirijor Alexandru Pal. Leontina Fărcaş, Cornel Borza, Cornelia Radocea, Nicolae Furdui Iancu
ora 22:00 – Artificii
Sâmbătă– Muntele Găina
Spectacolul pentru tineret:
ora 21:00 – Gino & Band
ora 21:30 – Trupa Ro-Mania
ora 22:30 – Formaţia Direcţia 5
ora 23:45 – Artificii şi foc de tabără
ora 24:00 – Discotecă în aer liber cu Cristi Mărcuş şi Zenit Concert
Duminică, Muntele Găina
ora 10:00 – Te Deum şi depuneri de coroane la Crucea Iancului, în memoria eroului Avram Iancu tulnicăresele din Avram Iancu. Fanfara Centrului de Cultură,,Augustin Bena,, Alba
ora 10:30 – deschiderea oficială aTârgului Meşterilor Populari
ora 11:00 – Spectacol folcloric
Ansamblul folcloric ,,Augustin Bena,, Alba cu soliştii Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Nicolae Tuhuţ; dirijor Alexandru Pal. Leontina Fărcaş, Traian Jurchela, Ionuţ Fulea, Ansamblul folcloric ,,Pomnênka,, din Cehia, Ansambluri ale judeţelor Arad, Hunedoara, Cluj şi Bihor