Tânără de 23 de ani din Alba condamnată la 5 ani şi 4 luni de închisoare în Marea Britanie pentru trafic de droguri

Tânără de 23 de ani din Alba condamnată la 5 ani şi 4 luni de închisoare în Marea Britanie pentru trafic de droguri

Tânăra din Alba şi ceilalţi doi inculpaţi condamnaţi. Sursa foto: manchestereveningnews.co.uk

O tânără în vârstă de 23 de ani din Sebeş, judeţul Alba, a fost condamnată de o instanţă din Manchester la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Este vorba despre Paula Tăbăcaru din Sebeş, în vârstă de 23 de ani, care, potrivit presei britanice, alături de alţi doi tineri, Elvis Hasanaj (22 de ani) şi Kamer Mici ( 26 de ani) făcea trafic de droguri de mare risc. Cei trei au fost condamnaţi, în urmă cu trei săptămâni, de către Curtea Coroanei din Manchester la un total de 11 ani de închsioare.
 
Presa britanică relatează că aceştia au fost arestaţi în urma unor razii a forţelor speciale. Se pare că aceştia furnizau droguri în centrul oraşului Manchester, iar în urma unor percheziţii Poliţia ar fi descoperit la domiciliile acestora cocaină în valoare de  57.000 de lire sterline şi peste 36.000 de lire sterline, bani cash. 

Tânăra din Sebeş ar fi fost cea care prelua comenzile, iar ceilalţi doi tineri le furnizau. A mai fost găsit un lot de cocaină în valoare de 550 de lire sterline, precum şi doi imigranţi ilegali, care au fost deportaţi.
 
Tot în cadrul percheziţiilor, poliţiştii ar fi recuperat şi o listă de clienţi de la care cei trei traficanţi ar fi avut de încasat în total 110.000 de lire sterline. Paula Tăbăcaru a primit cea mai mare condamnare, de 5 ani şi 4 luni, iar Hasanaj şi Kamer Mici au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare.


citeste totul despre: