Tânăr din Alba Iulia condamnat la închisoare cu suspendare pentru deţinere de droguri de mare risc
0Un tânăr a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru deţinere de droguri de mare risc. Darius Mihail Cîmpean a fost surprins, în septembrie 2010, cu o cantitate de aproximativ 200 de grame de cannabis asupra sa în timp ce vroia să o vândă unui investigator sub acoperire.
Sentinţa Curţii de Apel a fost pronunţată în decembrie 2012 şi nu a fost atacată cu recurs de inculpat sau de procurori. Inculpatul a fost arestat preventiv din septembrie 2010 şi până în februarie 2011. Darius Mihail Cîmpean este judecat şi pentru trafic de persoane în dosarul „Prostituate pentru VIP-uri”.
Precizări din motivarea instanţei:
“În data de 16.09.2010 inculpatul Cîmpean Darius Mihail a vândut contra sumei de 20 lei un gram de fragmente vegetale aparţinând genului cannabis, investigatorului sub acoperire şi colaboratorului acestuia, ambii autorizaţi de procurorul DIICOT, iar în data de 21.09.2010, acelaşi inculpat a fost depistat de către lucrătorii de poliţie, având asupra sa fragmente vegetale aparţinând genului cannabis, din care a rezultat o masă vegetală brută neuscată de 238 g şi ulterior 185,8 g masă netă uscată, conform analizei efectuate la LAPD Cluj Napoca. Examinând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că întrucât existau indicii cu privire la faptul că inculpatul Cîmpean Darius Mihail ar fi implicat în consumul şi traficul ilicit de droguri de risc, în cursul lunii septembrie 2010 s-a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire din cadrul BCCO Alba Iulia şi a unui colaborator al acestuia.
În data de 21.09.2010, în urma unor discuţii telefonice avute cu colaboratorul investigatorului sub acoperire, inculpatul Cîmpean Darius Mihail a fost de acord să se întâlnească cu acesta în zona Hotelului Cetate din Alba Iulia, aducând cu el o cantitate apreciabilă de fragmente vegetale din planta cannabis în scopul de a o vinde unui cumpărător găsit de colaborator. În momentul în care inculpatul, având asupra sa cele 238 g de masă vegetală brută neuscată de cannabis, se îndrepta spre persoana pe care o considera un posibil cumpărător, a fost surprins de lucrătorii de poliţie care supravegheau întreaga operaţiune.
A fost condamnat inculpatul Cîmpean Darius Mihail – la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II şi lit.b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc prev. de art. 2 alin.1 din legea 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 74 lit. a şi art. 76 lit. c Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000 (modificată) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. În baza 86/1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe o durată de 4 ani ce constituie termen de încercare stabilit conform art. 862 Cod penal”.