Senatorul Daniel Breaz demisionează din PSD. Parlamentarul acuză un „leadership haotic” şi un „partid slab şi incoerent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Daniel Breaz îşi anunţă demisia din PSD
Senatorul Daniel Breaz îşi anunţă demisia din PSD

Senatorul PSD de Alba, Daniel Breaz, a anunţat vineri, 21 august, că demisionează din partid. Plecarea acestui vine pe fondul depunerii moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban.

Daniel Breaz, care este rector al Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, şi-a anunţat demisia pe Facebook. Breaz a fost ministru al Culturii în guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Senatorul spune că în prezent, PSD este un partid ”slab, incoerent, fără strop de logică în decizii”, cu ”un leadership haotic şi distanţat de reprezentarea intereselor cetăţenilor şi a celor care au crezut în acest partid”.

Breaz susţine că partidul este în situaţia de a ajunge insignifiant pe scena politică. ”Nu mai pot să accept să fac parte dintr-un partid lipsit de identitate, fără principiile în care am crezut şi distanţat, considerabil, de binele societăţii. Partidul are nevoie de un suflu nou, de direcţie, de strategii coerente nu de stratageme gândite în afara forurilor statutare. Iar acestea nu vor prinde contur cu leadershipul actual”, a precizat parlamentarul.

Daniel Breaz nu s-a aflat niciodată în relaţii bune cu preşedintele organizaţiei, deputatul Ioan Dîrzu. Acesta din urmă a dorit un alt candidat, în 2016, pe prima poziţie a listei pentru Senat. În final, Breaz a avut câştig de cauză, fiind susţinut de alţi lideri locali şi naţionali ai partidului.

Mesajul postat de senatorul Daniel Breaz:

Este atât de frumos să ştii unde mergi, să îţi cunoşti direcţia, spunea Samuel Beckett. Îi dau dreptate pentru că mai bine de două decenii am avut o direcţie clară, sub umbrela unor principii şi obiective cu care am rezonat. O cultură organizaţională pe care o înţelegeam şi la construcţia căreia am pus umărul. PSD a fost un partid care avea întipărit în carta fundamentală a valorilor datoria de a servi interesul public. Iar această dimensiune, corelată cu dorinţa mea – acel “ce mă mână în luptă”, motivaţia personală – m-au determinat să fac pasul spre politică. Şi am crezut că PSD nu va conteni să renunţe la apropierea de cetăţean şi la creionarea politicilor menite să aducă bunăstare în societate.

Prezentul mă contrazice într-un mod brutal şi mi-a înfăţişat un PSD slab, incoerent, fără strop de logică în decizii. Un leadership haotic şi distanţat de reprezentarea intereselor cetăţenilor şi a celor care au crezut în acest partid. Nu se mai gândeşte pe termen mediu şi lung, ci doar de azi pe mâine şi într-o paradigmă a supravieţuirii personale. S-a renunţat la proiecte pentru folosul societăţii şi s-au pus pe masă calcule ale puterii – un semn al disperării care au îndepărtat partidul de idealuri şi obiective înalte.

Toate acestea m-au determinat să închei parcursul politic alături de partidul în care am crezut că pot aduce plus valoare în societate. Din păcate, PSD în formula actuală are vocaţia de a ajunge un partid insignifiant pe scena politică. Lipsit de mentalitatea învingătorului şi cu acute semne de victimizare, cultura organizaţională actuală a privat partidul de elementul esenţial pentru o construcţie sănătoasă: încrederea. Iar această realitate o vedem nu numai noi, cei care am crezut în PSD, ci şi votanţii noştri. Cum să mai aibă, la rândul lor, încredere în noi?

Nu mai pot să accept să fac parte dintr-un partid lipsit de identitate, fără principiile în care am crezut şi distanţat, considerabil, de binele societăţii. Partidul are nevoie de un suflu nou, de direcţie, de strategii coerente nu de stratageme gândite în afara forurilor statutare. Iar acestea nu vor prinde contur cu leadershipul actual.

Continui să cred că politica este în slujba cetăţenilor, nu în cea a jocurilor de putere fără sens şi cu un singur scop: cel personal.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite