Preşedintele Camerei de Comerţ Cluj, trimis în judecată la Alba Iulia într-un dosar de fraudă cu fonduri UE alături de alţi 11 inculpaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a 12 persoane pentru fapte de corupţie cu fonduri europene. Printre inculpaţi se află şi patru cetăţeni libanezi şi un francez. Dosarul se referă la lucrările de construcţie a staţiei de epurare de la Ocna Sibiului şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în oraşul Breaza, judeţul Prahova. Prejudiciul este de aproape 2 milioane de euro.

Inculpaţii sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă din fonduri europene, înşelăciune, fals în înscrisuri, fals în declaraţii, abuz în serviciu şi infracţiuni de complicitate la unele dintre aceste infracţiuni. Printre aceştia se află şi doi notari din Braşov (Georgeta Daniela Beşchia şi Valeria Doina Buzea), dar şi preşedintele Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, administratorul societăţii DE Construcţii Napoca SA. 

Dimitriu este acuzat de tentativă la săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi tentativă la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Notarii sunt acuzaţi de abuz în serviciu, complicitate la fraudă din fonduri europene şi complicitate la înşelăciune.

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada 2011 – 2014, în contextul derulării unor programe finanţate din fonduri europene, inculpaţii Palada Costin-Gimi, Deniel Luc Henri Marie şi Tudorache Cristina au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat inculpaţii Younes Ziad şi Homsi Ghassan, pe parcurs aceştia fiind sprijiniţi de inculpaţii Iordache Mihail, Luther Simona Mariana, Bachir Mazen, Khalil Saad, toţi având scopul declarat şi urmărit de a obţine, prin mijloace nelegale, finanţarea europeană şi naţională.

Primul caz din dosar se referă la construirea staţiei de tratare ape uzate pentru oraşul Ocna Sibiului, judeţul Sibiu: ”La licitaţia organizată în data de 4 decembrie 2012, s-a prezentat şi SC De Construcţii Napoca SA, care a şi câştigat licitaţia, dovedind «experienţa similară» prin susţinerea acordată de către de către un terţ susţinător, respectiv societatea comercială Butec Sal, înregistrată în Liban. De documentaţia respectivă, întocmită în fals, s-au ocupat inculpatul Deniel Luc Henri Marie, un presupus reprezentant al terţului susţinător împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înţelegerii cu reprezentanţii SC De Construcţii Napoca SA.

Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina şi Beşchia Georgeta Daniela. Despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoştinţă inculpatul Dimitriu Ştefan Florea, în calitate de administrator al SC De Construcţii Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate. Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli şi întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societăţii susţinătoare, respectiv în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale. În urma acestei notificări reprezentanţii SC Apă Canal SA au aflat că Butec Sal nu l-a împuternicit pe inculpatul Deniel Luc Henri Marie să angajeze societatea în acest proiect, că nu a acordat niciodată susţinere tehnică către Societatea De Construcţii Napoca SA, iar angajamentul ferm autentificat de inculpata Buzea Valeria Doina nu reprezintă realitatea. În continuare, reprezentanţii firmei Butec Sal au precizat că ei înţeleg să nu-şi îndeplinească obligaţiile din contract. Urmare a acestei comunicări, la data de 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv.”

Documentaţie falsificată de cetăţeanul francez

A doua parte a dosarului priveşte modernizarea reţelei de apă potabilă şi canalizare din oraşul Breaza: ”În anul 2012, comisia de evaluare a ofertelor constituită la nivelul SC Hidro Prahova SA, din cele 7 oferte conforme depuse pentru atribuirea contractului de lucrări nr. 1 Breaza, a declarat câştigătoare oferta unei asocieri de firme: SC Cast SRL şi Butec Sal. Ulterior adjudecării licitaţiei, reprezentanţii firmei libaneze au solicitat oficial retragerea din Asociere, cerere care nu a fost acceptată de reprezentanţii SC Hidro Prahova SA Ploieşti, întrucât experienţa tehnică a asocierii a fost asigurată de această societate. Până în luna noiembrie 2013, Asocierea desemnată câştigătoare nu a efectuat nicio lucrare. 

Pe parcursul aceluiaşi an, reprezentanţii firmei libaneze au încercat să cesioneze 49% din partea lor de contract celor de la SC CAST SRL, soluţie neacceptată însă de către SC Hidro Prahova SA Ploieşti. La fel, s-a încercat cesionarea a 94,98% din contract către SC Passavant Roediger România SRL, soluţie de asemenea neacceptată. Abia la data de 31 decembrie 2014, SC Hidro Prahova SA Ploieşti a acceptat cesionarea, de către societatea libaneză, a procentajului de 49% din întreaga lucrare către societatea Passavant Roediger Romania SRL.Prealabil încheierii acestui contract însă, prin reprezentanţii desemnaţi, SC Cast SRL a încheiat, la data de 25 noiembrie 2013, un alt contract ascuns cu SC Passavant Roediger Romania SRL, prin care Asocierea de firme cesiona un procentaj de 97% din contractul semnat cu SC Hidro Prahova, ignorând astfel soluţia de respingere.

Şi de această dată, întreaga documentaţie a fost falsificată de către inculpatul Deniel Luc Henri Marie presupus reprezentant al firmei libaneze împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înţelegerii cu administratorul SC Cast SRL, inculpatul Iordache Mihail. Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice au fost autentificate la birourile inculpatelor Buzea Valeria Doina şi Beşchia Georgeta Daniela. Urmare a acestei conduite infracţionale, la data de 13 martie 2014 liderul Asocierii, SC Cast SRL, a obţinut decontarea avansului în cuantum de 7.705.590,96 lei, care a fost împărţit după proporţiile convenite, 97% respectiv 3% între SC Passavant şi SC Cast SRL”

SC Apă Canal SA s-a constituit parte civilă cu suma totală de 503.999 lei reprezentând, iar SC Hidro Prahova SA s-a constituit parte civilă cu suma de 7.705.590 lei. Doi dintre cetăţenii libanezi trimişi în judecată au mandate de arest în lipsă, iar 12 sunt sub control judiciar, inclusiv cei doi notari şi cetăţeanul francez. Singurul inculpat aflat în libertate este Palada Costin Gimi, administratorul SC Cast SRL. În decursul cercetărilor, şase dintre inculpaţi au fost arestaţi preventiv. Dosarul a fost trimis la Curtea de Apel Alba Iulia, competentă având în vedere existenţa notarilor printre inculpaţi.

Şase persoane, între care doi notari, arestate preventiv la Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul fraudei cu fonduri europene din Sibiu şi Prahova

Dosarul de corupţie privind reabilitarea unor şcoli din Sibiu şi Braşov, trimis în judecată de DNA

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite