Pompierul anului în Alba. Cum a salvat trei persoane aflate în situaţii critice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul unei ceremonii speciale ce a avut loc la Ministerul Afacerilor Interne, plutonierul major Daisa Alexandru, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Aiud, a fost desemnat Pompierul Anului 2020 în judeţul Alba.

Pompierul s-a remarcat de multe ori, în diferite situaţii de urgenţă, dând dovadă de profesionalism, dăruire exemplară şi spirit civic.

Subofiţerul s-a implicat activ în cadrul intervenţiilor de stingere, descarcerare sau inundaţii, fie în timpul serviciului fie în timpul său liber.

Una din Intervenţiile dificile la care colegul nostru a participat este un accident rutier produs în localitatea Războieni unde au fost implicate două autoturisme cu două victime încarcerate, victimele prezentând traumatisme multiple.

Datorită intervenţiei prompte şi profesioniste a subofiţerului, atât în extragerea acestora din autoturism cât şi în acordarea primului ajutor, acestea au fost salvate în cel mai scurt timp posibil.

De asemenea, plutonierul major a dat dovadă de simţ civic şi spirit de întrajutorare, când în data de 21 martie 2020, aflându-se în timpul liber, a intervenit pentru extragerea unei persoane căzute în fântână, victima fiind în stare de inconştienţă. Subofiţerul a coborât în fântână şi cu ajutorul altor persoane din zona respectivă a reuşit sa extragă victima din fântână, iar până la sosirea echipajelor de prim ajutor, acesta, fără ezitare, a început manevrele de resuscitare.

Vă mai recomandăm:

 

FOTO Au început lucrările pe lotul 2 al Transalpinei de Apuseni. Utilajul uriaş adus de constructor pentru a freza drumul

 

Antrenor de tenis, judecat pentru că a violat cu degetul o minoră de 11 ani. Decizia dură pronunţată de prima instanţă

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite