Poliţiştii care s-au împrumutat cu bani de la proxeneţi notorii. Oamenii legii au fost implicaţi în investigarea infracţiunilor deosebit de grave ale „creditorilor“

Poliţiştii care s-au împrumutat cu bani de la proxeneţi notorii. Oamenii legii au fost implicaţi în investigarea infracţiunilor deosebit de grave ale „creditorilor“

Crisitan Boitor la momentul destructurării grupării infracţionale pe care o conducea

Doi poliţişti din municipiul Blaj au fost audiaţi ca martori într-un dosar de criminalitate organizată, prin care au fost trimişi în judecată 15 inculpaţi acuzaţi că au constituit o reţea de trafic de persoane şi proxenetism care acţiona în vestul Europei. Unul dintre cei doi poliţişti a primit împrumuturi în bani de la liderul grupării infracţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dosarul privind gruparea care acţiona în zona municipiului Blaj din judeţul Alba a fost trimis în judecată la Tribunalul Alba în iunie 2017. Până în prezent, cauza nu a ajuns în faza de cercetare judecătorească pentru că nu s-a finalizat procedura camerei preliminare.
 
Potrivit rechizitoriului, fostul şef al Poliţiei Blaj, Tiberiu Low, ar fi împrumutat de la membrii grupării sume importante de bani. Poliţiştii au fost audiaţi ca martori în dosarul instrumentat de DIICOT Alba Iulia. Fostul şef al Poliţiei Blaj, Tiberiu Low, a împrumutat de la Boitor suma de 2.000 de euro şi 4.500 de lei.

”La nivelul Poliţiei Blaj, începând cu anul 2007, au fost obţinute date operative privind pe inculpaţii Boitor Ioan Sorin Cristian şi Boitor Daniel, cu privire la săvârşirea infracţiunii de proxenetism în străinătate, care au fost înaintate către structurile competente”, a spus Tiberiu Low, în calitate de martor în dosar.

Acesta a relatat şi faptul că, în cursul anului 2015, a luat cu împrumut de la inculpatul Boitor Ioan Sorin Cristian suma de 2.000 de euro şi suma de 4.500 de lei. Tiberiu Low a obţinut postul de comandant al Poliţiei Blaj în octombrie 2016 şi a fost schimbat subit după ce numele său a fost vehiculat în acest dosar. La conducerea Poliţiei Blaj a fos numit subcomisarul de poliţie Baboş Ciprian.
 
În aceeaşi zi cu Low (foto dreapta), a mai fost audiat un poliţist, Ioan Todoran, şef de birou în cadrul Poliţiei Municipiului Blaj. ”A relatat că, personal, a obţinut date operative privind implicarea fraţilor Boitor în fapte de proxenetism internaţional, pe care le-a transmis către organele competente etc. De asemenea, martorul a recunoscut şi că în cursul lunii februarie 2016 a solicitat un împrumut de la inculpatul Lupean Laurenţiu”, se mai afirmă în rechizitoriu. Lupean Laurenţiu este şi el care este este şi el trimis în judecată. 
 
Gruparea a fost destructurată în martie 2016, când poliţişti de la BCCO Alba Iulia au efectuat un număr de 21 de percheziţii domiciliare în zona municipiului Blaj din judeţul Alba şi în judeţul Cluj, iar poliţişti din Germania au realizat 5 percheziţii în locaţii din zona Augsburg. Inculpaţii trimişi în judecată sunt: Boitor Ioan Sorin Cristian, Boitor Constantin Daniel, Şarlea Valentin Dan, Szobo Laszlo Daniel, Ungurean Dorin Vasile Florin, Dani Coloman, Monea Florin Benone, Fieraru Ştefania Luminiţa, Boitor Otilia, Boitor Ioan, Văcaru Petronela Iuliana, Pop Andreea Aurelia, Crăciun Corina, Stoksek Vilhelm şi Lupean Laurenţiu. Liderul grupării era Boitor Ioan Sorin Cristian (36 ani), originar din Blaj, care a investit banii rezultaţi din activităţile ilegale în proprietăţi imobiliare din Cluj-Napoca. Bărbatul din Blaj afişează pe reţelele de socializare o viaţă de lux: maşini de zeci de mii de euro (Porsche şi Mercedes) şi destinaţii turistice exotice.
 
Potrivit rechizitoriului DIICOT, Boitor îşi recruta fetele trimise la prostituţie în Italia din rândul tinerelor care avea dificultăţi financiare, speculând această situaţie. Spre exemplu, pentru acesta a lucrat şi o fată care lucra iniţial ca asistentă medicală în cabinetul unui doctor din Alba Iulia, însă care nu se putea întreţine din salariul de 800 de lei pe lună, dar şi o studentă din Cluj, care avea dificultăţi financiare şi pe care apropiaţii lui Boitor au ajutat-o cu bani să-şi recupereze laptop-ul lăsat la amanet. Spre deosebire de alte situaţii de acest fel, Boitor şi oamenii lui au ales să se poarte frumos cu fetele care lucrau pentru ei, nu le agresau şi le permiteau să păstreze o bună parte din bani, iar când doreau să iasă din reţea, acest lucru li se permitea fără vreo constrângere. Veniturile realizate de grupare din proxenetism sunt estimate la circa două milioane de euro. În dosarul înregistrat la Tribunalul Alba sunt 23 de părţi civile, reprezentând tot atâtea victime ale infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane.
 
citeste totul despre: