Personaje crude din istorie: povestea călăului care i-a tras pe roată pe Horia, Cloşca şi Crişan

Imaginea supliciului este reprodusă în gravurile de epocă

Fiecare oraş, târg sau sat mai important îşi avea în evul mediu locul, călăul, precum şi instrumentele şi armele necesare execuţiilor periodice. Locurile  erau amenajate  în pieţe publice, la intrarea în oraşe sau de-alungul celor mai circulate drumuri.

Unele toponime din judeţul Alba mai amintesc şi acum de existenţa  unor locuri de tortură şi execuţie. Spre exemplu, la Alba Iulia este „Dealul  Furcilor”, la Şard o „Poiană a Furcii”, între Ighiu şi Bucerdea o „Măgură a Furcii”, la Sâncel, lângă Blaj, un alt „Deal al Furcilor”, iar la Şugag un loc numit “La Furci” .«

Cocioaba călăului, menţionată în documente

Documentele vremii arată că meseria de călău era grea şi de cele mai multe ori se moştenea din tată în fiu. Călăul trebuia să cunoască unele noţiuni de anatomie. Asta pentru a şti unde să lovească puternic şi anume în părţile sensibile ale corpului, cum să taie dintr-o lovitură capul condamnatului şi să despice corpul în bucăţi. De asemene,  trebuia să aibă o bună condiţie fizică, o psihologie aparte, ca să poată finaliza „misiunea“. Îşi executa meseria precum un actor. Trebuia să mimeze şi să prelungească agonia condamnatului , spre satisfacţia orăşenilor care asistau în număr mare la execuţiile publice.

Pedeapsa capitală se aplica în acele vremuri foarte des pentru fapte minore. De exemplu, pentru orice furt care depăşea valoarea de 20 de florini, făptaşul era condamnat la moarte, deşi valoarea pagubei echivala cu o junincă sau 5-6 oi.

La Alba Iulia apare permanent în actele oficiale călăul. Astfel, în conscripţia din 1673, în Uliţa Ţiganilor din oraşul vechi, între cele 29 de proprietăţi, locuia şi călăul oraşului. Chiar după un secol şi jumătate,  în 1804, între proprietăţile situate în esplanada Cetăţii, la numărul 43 se menţionează: „cocioaba călăului oraşului Alba Iulia”.

Călăul oraşului Alba Iulia era la 1784  un ţigan cu nume de principe, Grancea Rakoczy. Cele mai preţioase informaţii despre cel care i-a zdrobit cu roata pe conducătorii Răscoalei de la 1784-1785, Horea şi Cloşca, apar într-o scrisoare pe care a adresat-o  judelui oraşului Alba Iulia.

Scrisoarea călăului către judele oraşului

Documentul a fost scris în limba maghiară de vreun slujbaş al oraşului în aprilie 1785, la puţin timp după execuţia conducătorilor Răscoalei, în care Grancea Rakoczy a avut rolul principal.

"E ştiut că în răscoala trecută mulţi din corifeii Românilor au fost osândiţi şi a trebuit să-i execut după poruncă. Eram tocmit pentru execuţii tocmai atunci la Sebeş, dar am fost oprit de Nobilul Comitet pentru osândiţii de aici;  îmi poruncise să nu mă mişc nicăieri din loc, căci vor fi mulţi de executat. A trebuit deci să-mi las câştigul de acolo-am şi scrisoare despre asta - ca să nu fie nicio întârziere din vina mea. Dar, desi am executat aici pe corifeii cei mari, pe mulţi tovarăşi de-ai lor, întocmai cum cerea sentinţa şi am cărat împreună cu ucenicii mei în patru părţi trupurile lor tăiate în bucăţi, după poruncă, am cerut şi am umblat în zadar pe la slujbaşii comitatului pentru plata ostenelii mele. Rog deci pe Cinstitul şi Nobilul Jude să-mi îndrepte plângerea acolo unde crede că voi putea dobândi răsplata trudei mele, căci acesta este meşteşugul meu obişnuit şi învăţat şi dacă în acesta sufăr vreo scădere, nu-mi pot ţine nici eu vieaţa... În nădejdea plătii m-am încărcat şi eu cu mai multe datorii. Aşteptând această dreaptă mângâiere rămân al Domnului Jude şi al Cinstitului şi Nobilului Magistrat, săracă, supusă şi credincioasă slugă.  GRANCEA RAKOCZY, Călăul Alba Iuliei“, se arată în scrisoarea trimisă de Grancea Rakoczy către judele oraşului.

Plata călăului, echivalentă cu preţul a 20 de vedre de vin

Judele oraşului i-a respins cererea, pe motiv că nu ei l-au angajat, ci ţara , aluzie la împăratul de la Viena. În cele din urmă cererea călăului a ajuns la Gubernul Transilvaniei de la Sibiu. Grancea Rakoczy a primit suma de 51 de florini: câte şase de cap, pentru Horea, Cloşca şi Crişan şi câte trei pentru execuţia cu roata, tragerea în ţeapă, spânzurarea şi decapitarea celor 11 ţărani răsculaţi, prinşi în lunile noiembrie şi decembrie 1784 şi care s-au aflat în închisorile de Aiud şi Alba Iulia. Suma era echivalentă cu preţul unei vaci sau a douăzeci de vedre de vin.

Istoricii spun că din conţinutul scrisorii călăului ar trebui să înţelegem mai bine personalităţile situate în vârful piramidei feudale, de la împăratul de la Viena, nobilime şi până la cel care a zdrobit cu roata, actori pricipali ai episodului sângeros al execuţiei căpitanilor eroi şi a altor sute de iobagi implicaţi în Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan.

„Procesul“ şi execuţia conducătorilor Răscoalei

Horea şi Cloşca au fost prinşi prin trădare la sfârşitul anului 1784. Ulterior, au fost încarceraţi , în celule separate,  la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii din Alba Iulia. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor.

Ancheta comisiei imperiale de la Alba Iulia a  durat aproape o lună, până la  24 februarie 1785. Ca să poată îndeplini ordinul împăratului de la Viena, contele Iankovich a adăugat sentinţei articolul ce prevedea pedeapsa cu moartea prin zdrobirea oaselor condamnatului cu roata pentru fapte de tâlhărie şi omoruri la drumul mare, cu scopul de a intimida mulţimea. Au fost aduşi cu forţa la Alba Iulia între trei şi şase mii de iobagi români. Toate sursele documentare indică locul de execuţia a lui Horea şi Cloşca pe „Dealul Furcilor“ din Alba Iulia, o terasă înaltă, situată în partea de sud a oraşului şi Cetăţii

Monumentul ridicat în 1959 în cinstea conducătorilor Răscoalei  fost plasat în partea de nord a terasei şi nu pe locul cel adevărat, întrucât nu era cunoscut atunci. Execuţia a avut loc în 28 februarie 1785. O descriere amănunţită a evenimentului sângeros  se află în scrisoarea lui Iosif Gabri, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, trimisă unui prieten al său la Roma la 2 martie 1785

„După cum prevedea sentinţa întocmai aşa, în dimineaţa zilei de 28 februarie pe la ceasurile nouă şi jumătate, Horea şi Cloşca au fost aşezaţi separat pe câte un car special, fiecare fiind însoţit de câte un preot schizmatic (ortodox). Este cu neputinţă să descriu convoiul şi mulţimea care a fost de faţă. Ei au fost însoţiţi de un escadron de cavalerie din Toscana în ţinută de paradă, cu mare pompă, de aproximativ trei sute de pedestraşi orăşeni şi de haiduci. Batalionul pedestraşilor i-a încadrat într-un careu, iar călăreţii s-au aşezat la cele două aripi. Eu, prin bunăvoinţa unui locotenent de cavalerie, am stat călare între batalionul in formă de careu şi între cavalerie şi astfel, am văzut de la început execuţia şi parada, cum văd această foaie de hârtie din faţa mea“De menţionat că şi corpului neînsufleţit a lui Crişan a fost tăiat în patru, tot la locul de supliciu.

Răscoala iobagilor români din 1784-1785 a avut un mare ecou în Europa şi America. Pentru prima dată, s-a aflat de existenţa în Transilvania a unei naţiuni majoritate de origine neolatină, românii, a căror soartă era dintre cele mai nenorocite din Europa. În 28 februarie 2013, s-au comemorat 228 de ani de la evenimentul sângeros cunoscut în istorie ca „supliciul de pe Dealul Furcilor“ din Alba Iulia.(Articol realizat de NICU NEAG)

→

Imaginea 1/7: Imaginea supliciului este reprodusă în gravurile de epocă