Patronul Exclusiv Taxi din Alba Iulia, cercetat în libertate în dosarul de evaziune şi spălare de bani cu prejudiciu estimat la 18 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obiecte din aur indisponibilizate după percheziţiile de la o bijuterie din Alba Iulia
Obiecte din aur indisponibilizate după percheziţiile de la o bijuterie din Alba Iulia

Proprietarul societăţii Exclusiv Taxi din Alba Iulia, omul de afaceri Cornel Marcu, va fi cercetat în libertate de către DIICOT Iaşi, ca urmare a unei decizii pronunţate miercuri la Tribunalul Iaşi. Acesta este cercetat, alături de alte 18 persoane, într-un dosar de criminalitate organizată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Magistraţii Tribunalului Iaşi au respins miercuri, 24 octombrie, cererea de arestare preventivă a lui Marcu Cornel, patronul firmei Exclusiv International SRL, care deţine la Alba Iulia Exclusiv TAXI. Omul de afaceri este cercetat într-un dosar de evaziune şi spălarea de bani, cu un prejudiciu estimat de procurori la aproximativ 18 milioane de lei.

De asemenea magistraţii au respins cererea de arestare prevenitvă şi celorlalţi patru inculpaţi reţinuţi, respectiv Stănescu Daniel zis Mureş, Stănescu Bogdan zis Cezar, Stănescu Dragoş zis Ciorpan, Moroşan Claudiu ( fratele luptătorului Cătălin Moroşanu), propusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Tribunalul nu a impus nicio măsură restrictiă în cazul celor cinci inculpaţi, dar, hotărârea instanţei poate fi atacată de procurori la Curtea de Apel Iaşi.

Deşi percheziţiile au avut loc în 22 octombrie, omul de afaceri din Alba a fost reţinut doar în 24 octombrie. Tribunalul Iaşi a dispus, astfel, şi în legătură cu eliberarea acestuia de sub incidenţa ordonanţei de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore. Potrivit dispozitivului de pe site-ul Tribunalului Iaşi, Marcu Cornel este cercetat pentru următoarele infracţiuni: constituirea unui grup infracţional organizat în modalitatea iniţierii şi constituirii; evaziune fiscală în formă continuată (52 acte materiale) prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 5 Cod penal; evaziune fiscală în formă continuată (9 acte materiale), prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal ?i art. 5 Cod penal; evaziune fiscală în formă continuată (9 acte materiale), prevăzută în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 5 Cod penal; spălarea banilor în formă continuată (335 de acte materiale). Instanţa a mai dispus ”punerea în libertate a inculpatului Marcu Cornel - dacă nu este arestat în altă cauză - reţinut în baza ordonanţei de reţinere emise la data de 24.10.2018 în dosarul nr. 267D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi” şi a respins ”ca inadmisibilă cererea de revocare a măsurii preventive a reţinerii, formulată de inculpatul Marcu Cornel”.

aur alba diicot

Omul de afaceri este proprietarul a trei firme cu sediul în Alba Iulia, implicate în gruparea infracţională destrucutrată de procurori de la DIICOT Iaşi. Potrivit unui comunicat de presă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, au efectuat un număr de 35 de percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iaşi şi a municipiilor Bucureşti si Alba Iulia, ocazie cu care au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor şi recuperării prejudiciului cauzat, 1,2 kilograme de aur, 50.000 de lei şi au fost instituite sechestre pe imobile şi autoturisme în valoare de aproximativ 800.000 de euro.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012 – 2015 inculpaţii Marcu Cornel, Stănescu Daniel, zis „Mureş” şi Stănescu Bogdan, au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop facilitarea

aur evaziune alba

înregistrării în contabilitatea societăţilor controlate de către inculpatul Marcu Cornel, respectiv SC Marcor Gold SRL, SC Exclusiv Investment SRL şi Exclusiv International SRL, a unor facturi fiscale eliberate în baza unor relaţii comerciale fictive care, pe de o parte, au avut ca efect sustragerea de către acestea din urmă de la plata unor sume de bani reprezentând  TVA – ul şi impozitul pe profit datorat bugetului de stat şi pe de altă parte, au reprezentant documentaţia necesară solicitărilor de rambursare a TVA înaintate către organele competente de către SC Marcor Gold SRL.

În atingerea scopului infracţional, inculpaţii Stănescu Daniel zis ”Mureş” şi Stănescu Bogdan zis ”Cezar” au pus la dispoziţia inculpatului Marcu Cornel facturi fiscale emise de către societăţi comerciale, controlate de către aceştia prin interpuşi, ( „societăţi fantomă” sau societăţi de ,,tip conductă”) care atestau în mod fictiv livrarea de fragmente de bijuterii din aur către SC Marcor Gold SRL, SC Exclusiv International SRL şi SC Exclusiv Investment SRL( „societăţi beneficiare”). Liderul grupării, inculpatul Marcu Cornel prin natura activităţii societăţilor comerciale pe care le reprezintă sau controlează (topitorie de aur şi magazine de bijuterii), a realizat achiziţii ilicite de bijuterii, fragmente sau alte piese din aur. Pentru a crea o aparenţă de legalitate cu privire la provenienţa metalelor preţioase livrate intracomunitar, acesta a declarat că, metalele preţioase livrate către Italia şi Germania provin de la o serie de societăţi comerciale de pe raza judeţului Iaşi, controlate de cetăţeni de etnie rromă din localităţile Grajduri şi Lunca Cetăţuii, jud. Iaşi (nivelul II). Scopul final l-a constituit diminuarea bazei impozabile de calcul a TVA şi a impozitului pe profit precum şi solicitarea rambursării de TVA de la bugetul consolidat al statului. 

Prejudiciul cauzat este în sumă de 18.000.000  lei reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit datorat şi nevirat către bugetul de stat.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Cum arată primul AKM românesc produs la Cugir. Arma de asalt modernă e superioară variantei ruseşti

 

VIDEO Soţul unei judecătoare din Alba, reţinut de procurori DIICOT în dosarul grupului infracţional acuzat de spălare de bani şi evaziune din afaceri cu aur

 

FOTO Chipurile create de natură în stâncile din Apuseni. Sfinxul Roşiei Montane şi imaginea regelui Decebal

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite