Nouă inculpaţi în dosarul bătăuşilor din Cugir, eliberaţi din penitenciar în arest la domiciliu
0Nouă inculpaţi în dosarul bătăuşilor din Cugir au fost eliberaţi din nou din arest de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia. Decizia a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute şi este definitivă. Cei nouă bărbaţi acuzaţi de tentativă de omor vor petrece perioada următoare în arest la domiciliu.
Inculpaţii pentru care s-a luat măsura arestului la domiciliu sunt: Sibişan Viorel Zis Relucu, Sibişan Viorel Zis Siba, Sabău Vasile zis Bursucul, Badea Ciprian Constantin, Cristea Mircea, Lascu Gheorghe zis Românu, Chiaburu Florin Sebastian, Bacrău Dorin Florin zis Gheza, Vîjdea Traian Cosmin. Aceştia au fost arestaţi preventiv în august 2013 după ce au încălcat condiţiile eliberării anterioare din arest.
Dosarul bătăuşilor din Cugir este pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia. O decizie definitivă este probabilă până la sfârşitul anului 2014. În luna aprilie 2013, 26 de inculpaţi, judecaţi pentru tentativă de omor, au fost condamnaţi la un total record de 246 de ani şi 2 luni de închisoare cu executare. Pedepsele aplicate sunt cuprinse între 8 ani şi 12 ani de închisoare. Inculpaţii au mai fost condamnaţi la pedepse cuprinde între 3 ani şi 5 ani pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv pentru asociere la săvârşirea de infracţiuni, pedepse contopite cu cele pentru tentativă de omor.
Dosarul a fost trimis în judecată în august 2011. Un număr de 28 de inculpaţi sunt acuzaţi de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Este una dintre cele mai mari grupări criminale destructurate de poliţişti şi procurori în ultimii ani, în Alba. Membrii grupării au fost implicaţi într-o bătaie ce avut loc în 25 aprilie 2011 la o discoteca Wake Up din Cugir. Doi oameni de ordine, din Orăştie, au fost bătuţi pentru că nu i-au lăsat pe unii dintre membrii grupării să intre în local. Doi dintre membrii grupării (Vaşarhelean Graţian Ioan, Ponivescu Anton Flaviu zis Mami) sunt căutaţi în continuare cu mandat de arest în lipsă.
Condamnările decise de Tribunalul Alba:
Bacrău Lucian Sergiu zis Şobolanu – 9 ani
Bacrău Dorin Florin zis Gheza – 11 ani
Vaşarhelean Graţian Ioan – 9 ani
Chiaburu Florin Sebastian – 11 ani
Ponivescu Anton Flaviu zis Mami – 9 ani
Nistor Florin zis Ţonţo – 9 ani
Coca Dorin Ilie – 8 ani
Roznovăţ Gabriel Alin – 8 ani şi 6 luni
Pienar Cosmin Gabriel Junior Zis Pie – 8 ani
Vîjdea Traian Cosmin – 8 ani şi 6 luni
Pienar Cosmin Gabriel Senior Zis Pie – 8 ani şi 6 luni
Cheţa Călin Andrei – 8 ani şi 6 luni
Badea Ciprian Constantin - 11 ani
Cristea Mircea – 9 ani
Sibişan Viorel Zis Relucu – 10 ani
Sibişan Constantin zis Tică – 9 ani
Sibişan Viorel Zis Siba – 12 ani
Sabău Vasile zis Bursucul – 11 ani
Coca Robert Adrian – 8 ani
Moldovan Mihai zis Cîrnu – 8 ani şi 6 luni
Badea Alexandru Marin – 10 ani
Niţu Cristian Gheorghe zis Livosu – 9 ani
Cristea Gabriel zis Cazacu – 9 ani
Cucu Alexandru Gabriel zis Bibanu – 9 ani şi 6 luni
Lascu Nicolae zis Bebe – 11 ani
Lascu Gheorghe zis Românu – 10 ani şi 6 luni
Coca Dorin, Matei Cristian Vasile au fost achitaţi.