Investiţie de 751 milioane de euro din fonduri europene pentru tronsonul de cale ferată Sighişoara - Coşlariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trenurile de pasageri vor putea circula cu 160 de km la ora. Foto Adevarul
Trenurile de pasageri vor putea circula cu 160 de km la ora. Foto Adevarul

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 751 de milioane de euro din fondul de coeziune pentru lucrări la secţiunea Sighişoara – Coşlariu, parte a căii ferate Braşov – Simeria, îmbunătăţind considerabil astfel transportul de pasageri şi marfă în vestul şi centrul României. Judeţele Mureş, Sibiu şi Alba vor beneficia de o accesibilitate mai bună, ceea ce va face regiunea mai competitivă şi mai atrăgătoare pentru investitori.

Potrivit site-ului http://ec.europa.eu, proiectul face parte dintr-o axă prioritară mai largă a transportului trans-european, al cărei scop este de a îmbunătăţi conexiunile de transport în Europa.

“Acesta este un bun exemplu de fonduri regionale ale UE care lucrează pentru cetăţeni, transformând în acelaşi timp regiuni în locuri mai bune pentru a face afaceri. O infrastructură sigură a transportului este fundamentală, nu doar pentru buna funcţionare a pieţei interne a Uniunii ci şi pentru prosperitatea economică şi socială a oamenilor ce trăiesc în regiunile noastre”, a declarat comisarul pentru politică regională, Johannes Hahn, citat de site-ul menţionat.

Proiectul prevede lucrări pe un tronson de 89,5 km de cale ferată dublă între oraşele Sighişoara şi Coslariu pentru a asigura o viteză maxima de 160 km/oră pentru trenurile de pasageri si 120 km/oră pentru trenurile de marfă, în concordanţă cu standardele moderne de infrastructură în Europa. Transportul de pasageri este aşteptat să crească, în condiţii de siguranţă sporite şi să se reducă  timpul de transport pentru cei 1,12 milioane de locuitori ai regiunii. În mod asemănător, se prevede că îmbunătăţirile vor duce la o creştere a cantităţii de mărfuri transportate cu trenul, spre deosebire de transportul pe şosea, prin asigurarea unui serviciu de mai mare calitate şi a unei viteze superioare.

Investiţia se realizează prin programul de transport cofinanţat de UE, axa prioritară "Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare TEN-T în scopul realizării unui sistem durabil de transport la nivel naţional şi integrării acestuia în reţelele de transport ale UE". Uniunea Europeană, prin fondul de coeziune, va finanţa 751 de milioane de euro din totalul necesar de 884 de milioane de euro. Este de aşteptat ca proiectul să fie finalizat până la sfârşitul anului 2015. Proiectul în sine va determina crearea a 600 de locuri de muncă.

O investiţie similară, în valoare de peste 200 de milioane de euro, se derulează pe tronsonul cuprins între Coşlariu, judeţul Alba, şi Simeria, judeţul Hunedoara. Coridorul IV pan-european este unul dintre cele zece coridoare de transport pan-europene definite la a doua conferinţă a transportului pan-european (Creta, martie 1994). Coridorul IV a fost recunoscut ca fiind una din rutele din Europa Centrală şi de Est care necesită investiţii majore de-a lungul următorilor ani.

Coridorul IV pan-european pleaca de la Dresda/Nuremberg la Istanbul trecând pe traseul Praga – Viena – Bratislava – Budapesta – Arad – Bucureşti – Craiova – Sofia şi Salonic/Plovdiv. României i-au fost alocate aproximativ 19.7 miliarde de euro ca total al finanţărilor de politică de coeziune din perioada 2007-2013.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite