VIDEO Ghidul ilustrat al comunismului românesc, lansat la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet în prezenţa a aproape 200 de elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ghidul ilustrat al comunismului românesc, realizat de Asociaţia Forum Apulum Alba Iulia pentru a fi distribuit gratuit în licee din România, a ”ajuns” la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei. Evenimentul de lansare şi prezentare a ghidului a avut loc în prezenţa a aproape 200 de elevi de la liceele din municipiu.

Elevii prezenţi au primit gratuit ghidul şi au ascultat mărturii despre ceea ce a însemnat comunismul pentru România. ”Printre vizitatorii Memorialului întâlnesc foarte des persoane care mai au nostalgie faţă de această perioadă. Fiind născuţi, majoritatea, după 1990, ştiu foarte puţine lucruri despre ceea ce a însemnat comunismul, astfel încât că este foarte binevenit acest ghid de prezentare pentru elevi”, a spus Andreea Furtos, muzeograf în cadrul Memorialului de la Sighetu Marmaţiei.

În aceeaşi zi, echipa Forum Apulum a prezentat şi distribuit ghidul în cadrul Colegiului Naţional ”Dragoş Vodă”, unde au participat circa 50 de elevi. ”Scopul mare asociaţiei noastre este să ajutăm şi să ne ajutăm reciproc în ceea ce însemană evitarea apariţiei unui nou regim totalitar, să ne trezim din punct de vedere civic, să ne dezvoltăm gândirea critică. Pentru aceasta facem o mulţime de acţiuni şi de proiecte destinate în principal tinerilor. Am început anul trecut, în iunie, acest demers printr-o serie de evenimente la Alba Iulia. În cadrul festivalului «Partidul te vrea tuns» am discutat cu profesori şi istorici, am proiectat filme documentare despre comunism şi am avut printre noi un supravieţuitor al închisorilor comuniste. Am vrut să discutăm cu elevii despre comunism, despre cum nu există nostalgii suficiente care să acopere crimele comunismului. Am încercat să găsim o variantă mai abilă pentru a ajunge la elevi, astfel încât am realizat acest ghid pentru a ştii exact ce s-a întâmplat. Ghidul a fost făcut pro-bono de către noi cu ajuotrul celor mai buni artişti din România. Nu este un manual de istorie, este un ghid verificat de specialişti de la IICMER pentru a fi corect din punct de vedere istoric şi este adus la viaţă de ilustraţiile a nouă artişti”, a spus Diana Filimon, preşedintele Forum Apulum. Ghidul a mai fost lansat, anterior, în Bucureşti, în colaborare cu Asociaţia Funky Citizens. 

Imagine indisponibilă

Vicepreşedintele Forum Apulum, Ciprian Cucu, a prezentat tinerilor liceeni o scurtă istorie a ceea ce a reprezentat regimul comunist pentru România şi a oferit şi câteva explicaţii cu privire la apariţia unor păreri pozitive cu privire la perioada de dinainte de Revoluţia din decembrie 1989. ”Credem că astfel de idei reapar din mai multe motive: pierderea unor privilegii, a unui statut social, existenţa unor influenţe nostalgice, necunoaşterea contextului de la vremea respectivă, justificarea unor probleme personale curente şi lipsa gândirii critice. Definiţia a ceea ce a însemnat comunismul pentru România poate fi ilustrată în trei cuvinte: propagandă, violenţă şi sărăcie”, a spus Ciprian Cucu. Donaţii pentru tipărirea a cât mai multe exemplare ale ghidului se pot face online pe platforma sprijina.ro la link-ul: https://www.sprijina.ro/cauze/ghid-ilustrat-al-comunismului-romanesc

Imagine indisponibilă

La eveniment a fost prezent şi fostul deţinut politic Ioan Ilban, arestat de comunişti în august 1948 pentru aşa-zise acţiuni subversive împotriva regimului comunist. Acesta a relatat pe scurt teroarea trăită în cei trei ani cât a stat închis în închisori. ”Când au început arestările, în vara anului 1948, s-au îndreptat asupra elevilor şi studenţilor în special. De aici din Sighet am fost arestaţi un grup de 18 elevi şi studenţi. Într-o noapte, eu fiind la părinţi, au venit la percheziţie şi mi-au spus să mă îmbrac după care m-au adus la Sighet. În beciurile securităţii, vreo trei zile nu m-au întrebat nimeni nimic, dar nici mâncare nu prea mi-au dat. În această închisoare am răbdat o foame de nedescris, frig toată iarna pentru că nu aveam încălzire. Ningea înăuntru, geamurile fiind sparte”, a spus fostul deinut politic. Acesta a mai ”trecut”, ulterior, prin închisorile de la Jilava, Târgşor şi în final Gherla, unde a cunoscut cea mai neagră perioadă a detenţiei sale. Ioan Ilban a fost eliberat din închisoare în vara anului 1951 şi a avut domiciliu forţat o perioadă de timp în Sighetu Marmaţiei.

Imagine indisponibilă

Fostul deţinut politic Ioan Ilban

Imaginea neagră a regimului comunist din România a fost întregită de preotul prof. Marius Vişovan, fiul lui Aurel Vişovan, închis timp de 17 ani în închisorile de tristă amintire. ”Aproape două milioane de români au fost în închisori sau persecutaţi. Numai din familia mea au fost şase persoane. Pentru fapte pentru care în nicio societate normală nu se face închisoare, acestor oameni li s-a distrus tinereţea şi poate chiar viaţă. Cred că nu există familie din România care să nu fi avut o rudenie sau o cunoştinţă apropiată în închisori. Perioada masacrelor comuniste a fost o teroare. În ultimii 25 de ani de comunism, în aparenţă teroarea nu a mai fost atât de mare şi asta pentru că deja tot poporul era terorizat, iar oamenii tăceau de frică. Nu a mai fost nevoie să bagi sute de mii de oameni la închisoare pentru că nimeni nu mai reacţiona. Se trăia, însă, foarte greu pentru că era perioada lipsurilor alimentare. Tatăl meu a ieşit din închisoare mai mult mort decât viu”, a afirmat Marius Vişovan.

Profesorul Marius Voinaghi, de la Colegiul Naţional ”Dragoş Vodă”, cel care a făcut posibil în mare parte evenimentul din Sighetu Marmaţiei, le-a recomandat elevilor ca după răsfoirea şi citirea ghidului să discute cu părinţii şi bunicii pentru a afla mai multe despre ceea ce a însemnat perioada de dinainte de Revoluţia din 1989. ”Este un ghid binevenit şi mult aştaptat de către noi. Elevii au nevoie să primească într-un mod atractiv informaţiile corecte despre comunismul din România”, a spus Marius Voinaghi.

Imagine indisponibilă

În continuare, ghidul va fi tipărit şi distribuit în cât mai multe licee din România. Va putea fi folosit şi de profesori sau organizaţii care derulează proiecte educaţionale, tocmai pentru a putea înlesni un dialog pe bune cu cei foarte tineri pe marginea unui subiect care încă polarizează societatea. Informaţiile din cărticica ilustrată provin de pe internet şi din cărţi de istorie, rolul destul de dificil al autorilor fiind acela de a filtra toate aceste date şi de a le „traduce” într-un limbaj uşor accesibil pentru elevi şi studenţi.

Citiţi şi:

Satul din Alba care furnizează 70% din pomii fructiferi vânduţi în România. Preţurile la care butaşii sunt livraţi oriunde în ţară

 

FOTO VIDEO Doi tineri olandezi s-au mutat într-un sat mirific din Apuseni, au amenajat un hostel şi le arată străinilor frumuseţile României

 

Superba comună din Apuseni unde primeşti 1.000 de euro dacă te muţi. Ce condiţii trebuie să îndeplinească doritorii

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite