Geograful francez care a câştigat pentru România teritorii importante de la Ungaria după Primul Război Mondial
0
Una dintre personalităţile franceze care au contribuit la dezvoltarea României după momentul istoric de la 1 Decembrie 1918 a fost geograful Emmanuel de Martonne. Acesta este cunoscut pentru meritul avut în trasarea graniţelor României după Primul Război Mondial.
Geograful francez, care a trăit între anii 1873-1955, a activat în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, în comisia care a tratat problema românească. La iniţiativa acestuia a devenit operaţional “principiul viabilităţii” şi, astfel, localităţi cu populaţie maghiară semnificativă au revenit României.
În plan personal, de Martonne a fost prieten cu Grigore Antipa, care l-a iniţiat în Geonomie, o disciplină la confluenţa dintre geografie şi ştiinţele naturale. Memoria acestui savant francez care a iubit România este întreţinută astăzi de două străzi, în Timişoara şi Cluj, ce-i poartă numele. Recent, la Alba Iulia a fost dezvelit un bust care îl înfăţişează pe marele geograf.
Emmanuel de Martonne este cunoscut şi pentru studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria ştiinţei, a geografiei României, a Munţilor Făgăraş, de a căror frumuseţe sălbatică a fost impresionat. În 1918, Emmanuel de Martonne a fost desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul Război Mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute România şi Poloniei prin tratatele de pace.
Bustul geografului de la muzeul din Alba Iulia
Geograful a călătorit pe teren şi conform principiului viabilităţii frontierelor, a obţinut extinderea frontierei Poloniei spre est şi a României spre vest cu câţiva kilometri, pentru ca importante căi ferate (de exemplu Timişoara-Arad-Oradea-Satu Mare) să nu se întretaie de mai multe ori cu graniţa. El a conceput principiul viabilităţii conform căruia stabilirea graniţelor trebuie să depindă nu numai de grupările etnice, ci şi de motive geografice (relief, ape, accesibilitate) şi de infrastructurile teritoriului. Opunându-se astfel delegaţilor americani şi britanici, el a contribuit, în mod semnificativ, la desenarea graniţelor din 1918-192, (dintre care cele trasate între România, Serbia şi Ungaria, mai sunt valabile şi astăzi). În semn de recunoaştere, Academia Română l-a ales membru de onoare în 1912.
Fost coleg şi prieten al criticului literar Pompiliu Eliade (1869-1914) la Şcoala Normală Superioară din Paris, Emmanuel De Martonne i-a urmat sfatul şi şi-a început cariera ştiinţifică cercetând Carpaţii Meridionali, pe care i-a denumit sau a preluat un nume folosit pe hărţile locale şi l-a pus în circulaţie, „Alpii Transilvaniei”. În 1902 şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul La Valachie: essai de monographie géographique (Valahia: eseu de monografie geografică) dedicată mentorului său, Vidal de la Blache, teză care va fi urmată de Recherches sur la distribution géographique de la population en Valachie (Cercetări privind distribuţia geografică a populaţiei în Valahia). Prin publicarea ambelor cărţi, tânărul savant francez a devenit cel mai bun specialist al studierii geografiei carpato-dunărene.
Se încarcă comentariile...
