FOTO VIDEO Intervenţie dramatică pe pârtia din Şureanu. O tânără a rămas agăţată de telescaun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O intervenţie mai puţin obişnuită a avut loc, miercuri, pe pârtia de pe Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu, judeţul Alba, unde o femeie a rămas agăţată de telescaun în momentul în care a încercat să coboare la capătul de sus al pârtiei.

Turista a rămas agăţată de bretelele rucsacului, care s-au prins de telescaun.

Femeia a purtat rucsacul în spate când s-a urcat pe telescaun deşi acest lucru este strict interzis.  De teamă să nu cadă, turista a stat nemişcată câteva minute bune, atârnând de telescaun.  Femeia a făcut greşeală să poarte un rucsac în spate cât timp se află pe telescaun.

Salvamontiştii recomandă ca rucsacul să fie ţinut în braţe, special pentru a evita astfel de situaţii. Angajaţii pârtiei au urcat pe unul dintre stâlpi şi au ridicat-o cu grijă, aşa că nimeni nu a fost rănit.Joi, aceasta ar fi încercat din nou să urce în telescaun cu rucsacul în spate dar nu a fost lăsată. 

Salvamontiştii recomandă ca rucsacul să fie ţinut în faţă, pe umeri, în special pentru a evita astfel de situaţii. ”Atunci când ruccsacul este ţinut în spate, persoana care stă în telescaun este aplecată în faţă. La coborâre, când ridică bara de protecţie, îşi pierde echilibrul din cauza modificării centrului de greutate al corpului. Regula obligatorie pentru cei care urcă cu telescaunul este ca rucsacul să fie ţinut în faţă, pe umeri, astfel încât să nu fie afectat echilibrul persoanei la coborâre. Tânăra de pe pârtia din Şureanu a avut noroc pentru că beretelele rucsacului nu au cedat”, a spus Lucian Forda, şeful Salvamont Alba. 

Cristian Ivan, un turist aflat întamplător în zona unde a avut loc incidentul a postat pe facebook un mesaj prin care i-a acuzat pe angajaţii telescaunului din Şureanu de neglijenţă, nepăsare şi atitudine ostilă la adresa turiştilor care semnalează probleme la ”maşinăria” de pe Şureanu. Tânărul povesteşte că, înainte cu o zi de incidentul în care a fost implicată turistă care a rămas agăţată în telescaun, a trecut printr-o experienţă asemănătoare. ”Frumuseţea acestor locuri este într-o antiteză maximă cu indolenţa oamenilor care lucrează la telescaunul din domeniul schiabil Şureanu. Pe lângă faptul că sunt incapabili să rezolve o problemă de urgenţă, se răstesc la turiştii care îi cheamă în ajutor. Ieri urcam cu telescaunul şi la coborârea din acesta, rucsacul mi s-a agăţat în el, mâna mi-a rămas prinsă în rucsac şi din această cauza am şi căzut, iar rucsacul cu tot echipamentul, telefonul, acte, bani a plecat mai departe în plimbare cu telescaunul. Rucsacul nu era pus în spate, ci langă mine şi când m-am pregătit să sar s-a agăţat în maşinărie, târându-mă. 

image

  

Deşi prietenul cu care eram a strigat la «supraveghetorii» telescaunului să-l oprească, unul dintre ei abia s-a sinchisit să iasă de la căldurică, zicând că nu e nici o problemă, rucsacul va ajunge jos şi cineva va avea grijă de el. S-a întors în baracă. M-am dus după el în incăpere, revoltat că nu a oprit telescaunul şi că din lipsa lor de atenţie fată de turişti m-am lovit la mână în cădere, iar «domnii» au ţipat să ies de acolo, că nu este problema lor rucsacul meu şi m-au împins să ies afară. Am coborât şi mi-am recuperat singur echipamentul. Dovada video a celor întâmplate nu o am pentru că aşa cum am mai zis, telefonul era în rucsac la încărcat. La diferenţă de nici măcar o zi, gravitatea unei alte situaţii ni se infăţişează în acelaşi loc, din pricina neatenţiei celor încredinţaţi să asigure protecţia turiştilor de pe domeniul schiabil Şureanu. Un om rămane agăţat de telescaun, viaţa atârnându-i de rezistenţa bretelelor rucsacului în care a rămas prins. 

  

Toate astea s-au întâmplat din cauza faptului că nu există o persoană care să supravegheze cu atenţie coborârea turiştilor din telescaun. O scenă incredibilă, în care toţi privim şi «echipa de salvare» abia se mişcă în rezolvarea problemei! În orice moment acel om putea să cadă, şi cu toate acestea cei de acolo nu păreau să găsească o soluţie pentru a salva omul. E incredibil ce se întâmplă şi cum viaţa noastră şi a copiilor este în pericol la orice urcare cu telescaunul din Şureanu”, spune tânărul

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite