FOTO Prânz pentru iobagi în Ţara Moţilor la 1800: pâine cu buruieni, scoarţă de lemn, ciocani de cucuruz şi urzici fripte pe jar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţărani la poalele Detunatei, cel mai interesant vârf de bazalt al Munţilor Apuseni/Foto colecţia Florin Bota
Ţărani la poalele Detunatei, cel mai interesant vârf de bazalt al Munţilor Apuseni/Foto colecţia Florin Bota

„Bunătăţile“ pe care le purtau în straiţă iobagii statului din Ţara Moţilor, la începutul anilor 1800, sunt descrise de cel care va deveni primul mitropolit român greco-catolic al Blajului. Preotul a fost martor ocular la pauza de prânz a  ţăranilor care erau obligaţi să presteze zile de muncă.

Preotul Alexandru Sterca Şuluţiu, cel care va deveni  primul mitropolit român greco-catolic al Blajului, a participat, în 1816, la transportul lemnelor pe Valea Mare din actuala comună Bistra, din Munţii Apuseni.

„Mă apropiai de o grupă de acelea, la care palierul (n.r. supraveghetorul) era poporanul meu bistrean, iar ceilalţi zece lucrători ce-l aveau în fruntea sa, cu prea mizerabilele lor merinzi, scoase şi puse înaintea sa, din care începură a mânca. Groaznic lucru este a-şi spune despre pâinile negre ca cărbunele făcute cu buruieni, cu scoarţă de lemn şi ciocani de cucuruz(n.r. porumb) necernută, sau cu puţîne crumpiri, cu care mişeii aceia oameni, la  muncă şi lucru, aşa obositor, precum aveau ei atunci a face, să hrăneau pe sine.  Însă ce am văzut de mâncarea, şi ce era silit unul dintre  ei a mânca, şi a scoate de prânz din straiţa sa, la acel al lor prânz, îmi ridică perii în cap, şi îmi tulbură tot sângele în trup. Văzui pe un om nefericit din Albac, care şezând mai aproape de foc, scotea pe rând urzici tinere aspre, din straiţă, şi frigându-le şi pălindu-le pe jeratele(n.r. jar), poate ca să nu-i urzice gura, să hrănea singur numai cu acelea. Că altceva pâine sau alt nutremânt în straiţa lui nu avea. Înfiorarea mi se înmulţi, înţelegând de la popranul meu că acest nefericit om şi în ziua mai dinainte, luni, tot numai cu astfel de cost şi hrană au făcut serviţiul şi robota sa cea grea“. Relatarea preotului apare în lucrarea lui  Vasile Moldovan, „Memoriii din 1848-1849“, tipărită la Braşov în 1895.

Ion Rusu Abudeanu ne ajută, prin studiul „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit“, să înţelegem care erau greutăţile pe care le aveau de îndurat moţii la acea vreme. „Dar dela 1715 încoace Românii din munţii Abrudului începură, încetul cu încetul, să fie consideraţi ca iobagi ai statului, taxa în bani fu privită ca o taxă pentru răscumpararea sarcinelor iobăgeşti şi întreg teritoriul munţilor cu casele, grădinile şi arăturile muntenilor fu declarat ca domeniu al statului – şi cum se afla încă din vechime instituită la Zlatna o administraţie publică pentru încasarea diferitelor venituri, întreg teritoriul munţilor se numi domeniul Zlatnei.

Potrivit studiului citat, situaţia moţilor s-a înrăutăţit şi mai mult după 1775, când a fost crescută taxa de răscumpărare, de la 5. 859 florini anual la 14.769 florini.„ Şi calamitatea era că pe lângă această taxă, în care se credea că sunt cuprinse toate obligaţiunile feudale ale muntenilor, li se mai pusese în spinare o mulţime de alte contribuţiuni, precum şi zile de lucru, astfel că Românii din munţii Abrudului, iobagi ai Statului, ajunseră într-o situaţiune mai de plâns decât iobagii nobilimei şi adică lipsiţi de munţi, de vechiul lor patrimoniu, fără pământuri de arătură, fără grădini, fără fânaţe, supuşi la robote sau la zile de lucru şi pe deasupra supuşi şi la plata unei enorme taxe domeniale. Obligaţiunile duble în bani şi în natură pentru aceleaşi servicii“.

Nu e de mirare că şi conflictele între populaţia locală şi şi funcţionarii domeniului au fost tot mai numeroase.  În anul 1778 locuitorii comunelor Vidra, Câmpeni, Bistra şi Râul mare se plâng de abuzuri  printr-o numeroasă deputaţiune la guvernul transilvan din Sibiu. În loc de dreptate, asupritorii i-au „răsplătit“ cu câte 25 bastoane, iar alţii câte 12, plus suportarea cheltuielilor de judecată.

Convinşi că, în zadar,  cer dreptate guvernului transilvan, moţii au decis să se plângă direct curţii de la Viena, împărăteasei  Maria Tereza, şi  succesorului ei, împăratul Iosif al II-lea. „În interesul adevărului istoric trebue să mărturisim că împăratul Iosif II, care a domnit dela 1780 până la 1790, a fost cel mai luminat domnitor al epocei sale. Era milos cu poporul de jos şi Românilor le-a arătat totdeauna multă bună-voinţă. Din nenorocire, actele sale erau sabotate cu viclenie de către autorităţile ungureşti, ori de câte ori ele conţineau dispoziţiuni favorabile Românilor“,  susţine  Ion Rusu Abrudeanu în srudiul amintit mai sus. (Text scris de NICU NEAG)

Calul priponit de uşa primarului trufaş, o poantă marca  Schmidt’en Titz măcelarul, „Păcală de Sebeş“

FOTO Documentele prin care Constantin Brâncoveanu a înzestrat  Biserica Ortodoxă a Bălgradului cu galbeni şi o moşie cu câmpuri, păduri şi ape

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite