FOTO UPDATE Femeie rănită grav într-un accident pe DN1, în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a fost grav rănită în accident. Foto: ISU Alba
Femeia a fost grav rănită în accident. Foto: ISU Alba

O femeie a fost grav rănită într-un accident produs luni pe DN1, în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR ce transporta paleţi de lemn, eveniment soldat, totodată, şi cu blocarea traficului în zonă.

UPDATE Potrivit IPJ Alba, la data de 14 septembrie 2020, în jurul orei 18.00, pe DN 1, în afara localităţii Oiejdea, judeţul Alba, un bărbat de 30 de ani, din comuna Rebrişoara, judeţul Bistriţa - Năsăud, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Teiuş spre Alba Iulia, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa, condus de un bărbat de 33 de ani, din oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa, intrând în coliziune cu acesta şi proiectându-l în autoturismul care se circula în faţa acestuia, condus de  un tânăr de 18 ani, din Bistriţa, judeţul Bistriţa - Năsăud.

Ca urmare a coliziunii, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat de 30 de ani, din comuna Mirsid, judeţul Sălaj. În urma accidentului rutier, o femeie de 38 ani, din  oraşul Techirghiol, judeţul Constanta, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportată la spital. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporale din culpă.

accident alba

Ştirea iniţială: Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit, cu două autospeciale şi un echipaj de descarcerare, pentru acordare prim ajutor victimelor unui accident rutier produs în localitatea Oiejdea.

În accident au fost implicate două autoturism şi un TIR ce transportă paleţi de lemn, au menţionat reprezentanţii ISU, care au adăugat că o femeie, pasageră într-un autoturism, a rămas încarcerată.

"Victima acuză dureri la nivelul membrelor inferioare şi la nivelul coloanei cervicale. Persoana încarcerată a fost extrasă din autoturism şi a fost predată la ambulanţa SAJ, în stare conştientă", au precizat cei de la ISU. În total au fost trei răniţi, din care doar victima descarcerată a fost transportată la spital.

accident alba

La rândul său, Poliţia a informat că, în urma accidentului, traficul a fost blocat pe DN1 pe raza localităţii Oiejdea.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite