Exploziile devastatoare care au îndoliat România comunistă. Cum au murit 14 oameni şi alte zeci au fost răniţi într-o tragedie din 1985 care putea fi evitată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un oraş din Alba a trecut prin veritabile clipe de groază în anul 1985. Două explozii foarte puternice, determinate de scurgeri de gaze, au dus la moartea a 14 oameni şi la rănirea gravă a altor câteva zeci.

Tragedia a avut loc în 21 februarie 1985 în municipiul Aiud. Exploziile au avut loc la două blocuri din oraş şi s-au datorat acumulărilor de gaze. Între cele două explozii a existat o diferenţă de timp, care, completată de ineficienţa acţiunilor autorităţilor, a dus la un număr foarte mare de victime.

Evenimentele nefericite au avut loc într-o zi de joi. Prima explozie a avut loc dimineaţa, în jurul orei 06.00, într-un apartament de la primul etaj al unui bloc şi a fost determinată de aprinderea luminii de către proprietar care se întorsese acasă. Persoana nu şi-a dat seama că în locuinţă s-au acumulat gaze, astfel încât, în momentul în care a aprins lumina, s-a produs explozia care a cutremurat tot blocul.

Geamurile de la zeci de apartamente s-au făcut ţăndări şi au ajuns până în stradă. 

Urmarea exploziei a fost un incendiu care a cuprins aproape tot blocul. Locatarii cuprinşi de groază au ieşit afară doar în hainele cu care dormeau. Răniţii, dintre care unii grav, au fost preluaţi şi transportaţi la spitalele din oraş. Explozia a fost auzită în tot oraşul, iar vestea s-a răspândit rapid printre locuitori. Peste 100 de persoane au venit să vadă ce s-a întâmplat, să vadă efectele exploziei asupra blocului. Greşeala capitală a autorităţilor a fost aceea de a nu sista furnizarea gazului metan. Decizia a fost luată pentru a nu îngheţa reţeua de alimentare cu agent termic din cauza gerului. Prima măsură a fost să se repună la loc geamurile sparte de suflul primei explozii.

În timp ce muncitorii lucrau, iar zeci de locuitori asistau din curiozitate, după circa trei ore de la primul incident grav, a avut loc o nouă explozie mult mai puternică, la un bloc vecin. Şi aceasta s-a datorat tot acumulării de gaz metan, în subsolul blocului respectiv. Explozia a fost provocată de un muncitor care a intrat în subsol şi a aprins o lumină. Bărbatul a scăpat cu arsuri grave, ieşind rapid din clădire, dar nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu zecile de curioşi de afară. Suflul exploziei a dislocat capacele de la gurile de canl şi porţile garajelor blocului respectiv, care au fost aruncate la mare distanţă. Acestea, împreună cu bucăţi de cărămidă şi beton rupte de suflul exploziei, au lovit oamenii din stradă. Opt persoane au murit pe loc datorită rănilor foarte grave suferite, iar alte şase au decedat la spital. Imaginea trupurilor ciuntite de bucăţile de cărămidă şi metal a fost una terifiantă şi a rămas mult timp în memoria martorilor care au scăpat. 

Zeci de persoane au fost rănite şi au ajuns în spitale din Alba, dar şi în alte judeţe. Unele dintre acestea încă mai poartă rănile suferite în urmă cu 33 de ani. Explozia din 21 februarie 1985 a rămas în istorie ca una dintre cele mai mari tragedii umane din România. Comuniştii nu au făcut public accidentul şi au încercat să acopere faptele cât mai mult timp. Urmele pe blocurile afectate au putut fi văzute timp de peste 20 de ani.

Citiţi şi:

 

Inculpaţi români şi turci, acuzaţi de contrabandă cu aur, trimişi în judecată de DIICOT Alba. Metoda ingenioasă prin care era adus metalul preţios din Turcia

 

Cum se citesc corect marcajele turistice. Semnificaţia semnelor amplasate pe traseele montane

 

Un primar de municipiu din Alba, amendat de un poliţist din subordine cu 400 de lei pentru că a parcat maşina într-o zonă interzisă

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite