Mobilizarea moţilor la Zlatna în urmă cu 254 de ani pentru eliberarea călugărului Sofronie, „restauratorul ortodoxiei“
0
În primăvara anului 1761, călugărul Sofronie de la Cioara , considerat de istorici cel mai mare dizident al vremii, îşi stabileşte cartierul general în zona Munţilor Apuseni. De aici trimite emisari în toate colţurile Transilvaniei pentru apărarea credinţei străbune.
„…de la 1715 încoace, încetul cu încetul, românii din Munţii Abrudului începură să fie consideraţi ca iobagi ai statului. Taxa în bani e privită ca o taxă pentru răscumpărarea sarcinilor iobăgeşti şi întreg teritoriul munţilor, cu casele, cu grădinile şi cu arăturile munţilor, fu declarat ca domeniu al statului, iar pentru încasarea diferitelor venituri din Munţii Abrudului se afla încă din vechime instituită o administraţie cu reşedinţa la Zlatna , iar după numele acestui oraş, întreg teritoriul munţilor s-a numit Domeniul Zlatnei”, scria Nicolae Densuşianu.
Obligaţiile iobagilor
În ipostaza de iobagi ai statului, moţii s-au trezit cu o serie de greutăţi pe cap: obligaţia de a transporta din Ungaria orz pentru berăria de la Galaţi , sat aparţinând localităţii Zlatna, operaţiune care necesita cel puţin 12 zile; transportul cărbunilor din valea Jiului pentru uzina din Zlatna; transportul a 3000 de stânjeni de lemn pentru topitoriile din Zlatna; scoaterea bărbaţilor la diferite munci necalificate fără alimente şi fără a fi remuneraţi.
Dezbinarea prin Biserică
Ca şi cum nu ar fi fost suficient, s-a trecut şi la acţiuni de dezbinare şi de trecere a unei părţi din populaţia majoritară din Ardeal de partea minorităţilor asupritoare. Pentru prima oară s-a reuşit „ruperea“ românilor prin religie, prin atragerea unei părţi a clerului ortodox la biserica Romei. Au fost decenii în care Biserica Ortodoxă din Ardeal a rămas fără ierarhi, şi fără a mai fi recunoscută de către autorităţile vremii. Toate aceste umilinţe au început la sfârşitul secolului al XVII-lea când Transilvania va schimba “jugul de lemn turcesc cu cel de fier austriac“.
Mişcarea care a cutremurat uniaţia
În toiul manifestărilor de rezistenţă a ţăranilor şi preoţilor români din Ardeal s-a detaşat călugărul Sofronie. Este cel care va conduce mişcarea care a cutremurat din temelii uniaţia din Transilvania, şi ar fi desfiinţat-o pentru întotdeauna, dacă nu ar fi intervenit armata imperială. Născut la Cioara, astăzi Sălişte (judeţul Alba), cu numele de Stan, la început a fost preot în satul natal. Ulterior, s-a călugărit, peste Carpaţi, la mănăstirea Cozia, cu numele de Sofronie.
După ce a revenit în locurile natale, s-a stabilit la schitul Aftea, pe meleagurile Albei. Cum a refuzat să îmbrăţiţeze greco-catolicismul, în noaptea de Floriile anului 1757, autorităţile districtului Vinţului de Jos au pus la punct arestarea sa. A scăpat cu fuga, în schimb schitul a fost distrus, iar călugării existenţi au fost alungaţi din zonă.
Întemniţarea în castelul de la Bobâlna
Timp de doi ani, Sofronie pribegeşte la Cozia, iar din sat în sat a pregătit mişcarea ce avea să aducă „renaşterea ortodoxiei“, după cum apreciază Teodor Bodogae, în lucrarea „Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti”. În toamna anului 1759, călugărul Sofronie, revine din Ţara Românească. În fruntea unei mişcări populare, cutreieră satele din comitatul Hunedoarei, cu îndemnul păstrării credinţei ortodoxe. În preajma Crăciunului 1759, a fost arestat şi întemniţat în satul Bobâlna, de lângă Orăştie. La începutul anului următor, a fost eliberat de circa 600 de ţărani din Mărginimea Sibiului.
De aici Sofronie s-a îndreptat înspre inima munţilor Apuseni, unde „nimeni nu se poate apropia de el, fiindcă românii îl apără în tot chipul”, spune „Raportul comitelui suprem al Zarandului către guvern“, citat de Silviu Dragomir în „Istoria dezrobirii religioase a românilor ardeleni”.
Înconjurat de un mare număr de moţi, călugărul a intrat în 21 aprilie 1760, în Zlatna. În faţa mulţimilor a vorbit despre nedreptăţile de care au avut parte românii din Ardeal, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. De aici, se îndreaptă spre Valea Arieşului. La Câmpeni, Sofronie îşi organizează un fel de stat major. Mişcarea se extinde şi în restul Transilvaniei, mai ales în Podişul Târnavelor şi cursul superior al Mureşului.
Eliberat din „prinsoare“ la Zlatna
Revolta din Transilvania a ajuns şi la urechile împărătesei de la Viena. Într-un raport al guvernatorului Transilvaniei, din primăvara anului 1761, se spunea că: „înnoirile şi excesele lui Sofronie cresc zilnic şi reclamă din zi în zi o atenţie tot mai mare. Mi-e ruşine că un asemenea om rău stăpâneşte guvernul şi că lui i se îngăduie orice, fără să fie pedepsit, spre marea pierdere a serviciului crăiesc, concluzionând că şi această scânteie ce a izbucnit sub pretextul religiunii, se va preface în foc mare”. Pentru a stăvilşi mişcarea călugărului, împărăteasa Maria Tereza, a trimis forţe militare suplimentare în Transilvania. În postura de „negociator-şef“ cu Sofronie a fost Adolf von Bukow, generalul din fruntea trupelor imperiale.
În iulie 1760, guvernul ardelean dă poruncă autorităţilor să-i prindă pe toţi răzvrătiţii şi să-i încătuşeze. Câteva zile mai târziu, la 1 august 1760, Sofronie a fost aresat în biserica din Abrud. De aici trebuia dus şi închis în Cetatea din Alba Iulia. Numai că, pe drum a fost eliberat de mulţimile de români furioase. „La Troian , la intrarea în Zlatna dinspre Abrud, cu multă hotărâre şi dârzenie, moţii l-au eliberat din «prinsoare». Această strălucită biruinţă a constituit începutul apogeului mişcării lui Sofronie, fapt ce l-a şi determinat ca în scurt timp, pe data de 10-11 august 1760, să convoace la biserica din Zlatna un sinod bisericesc, care s-a încheiat, cu o serie de doleanţe importante ale românilor din Ardeal, care au fost înaintate la Curtea de la Viena , împărătesei Maria Tereza“, apreciază Teodor Damşa, în lucrarea „Biserica Greco-Catolică din România în perspectivă istorică”.
Sinodul de la Alba Iulia, punctul culminant al mişcării
Un alt merit al călugărului este legat de faptul că a reuşit să-i convingă pe directorul minelor din Zlatna şi pe un alt funcţionar superior să se deplaseze la Sibiu cu o sarcină bine stabilită. Să obţină de la guvernul Transilvan aprobarea de punere în libertate a tuturor preoţilor şi a credincioşilor ortodocşi ardeleni arestaţi în urma poruncii venite tocmai de la guvernanţi. În 12 august 1760, cei doi funcţionari s-au întors la Zlatna nu numai cu aprobarea guvernului, ci chiar cu cei eliberaţi.
Punctul culminant al mişcării populare l-a constituit Sinodul naţional-bisericesc convocat la Alba-Iulia între 14-18 februarie 1761. Revendicările religioase au fost redactate în 19 puncte şi au fost comunicate guvernului de însuşi Sofronie. Despre acest sinod, marele istoric Silviu Dragomir spune că “el reprezintă triumful desăvârşit al Ortodoxiei noastre, care a izbutit să scuture lanţurile robiei, după şase decenii de suferinţă şi lupte necurmate“.
După încheierea răscoalei, Sofronie trece munţii în Ţara Româneasca, unde va ajunge egumen la Robaia, iar mai apoi arhimandrit la Curtea de Argeş. Călugărul va mai face unele vizite în clandestinitate în Transilvania, unde generalul Bukow îl condamnase în lipsă la 5 ani de munca silnică. Potrivit lui Teodor Bodogae, ultimele informaţii despre el le avem din anul 1774. Mişcarea lui Sofronie a avut şi importante urmări sub aspect naţional, deoarece a demonstrat românilor ardeleni că pot prin mişcări naţionale să obţină anumite drepturi, fiind astfel un model pentru mişcările ce vor urma, în special răscoala din 1784 şi revoluţia de la 1848.
Sofronie fost canonizat în anul 1955, este prăznuit pe 21 octombrie alături de alţi martiri şi luptători contra uniaţiei: călugărul Visarion Sarai, ţăranul Oprea Miclăuş şi preoţii Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel.(Articol scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
