Traficantul ce îşi punea fiica de 12 ani să porţioneze droguri va sta 7 ani după gratii. Opt inculpaţi condamnaţi cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare formată din nouă traficanţi şi consumatori de droguri din Alba a fost condamnată definitiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la închisoare. Liderul grupării, Petru Marius Ţiplea a primit 7 ani cu executare pentru deţinere de droguri şi complicitate la introducere în ţară de droguri de risc.

Restul bărbaţilor trimişi în judecată de procurorii DIICOT Alba Iulia au primit pedepse cu suspendare: Florin Roşiu, Ioan Miclea, Albert Măican, Florin Ştefan Dogaru, Mirel Alexandru Boboc, Constantin Pricop, Sanda Emil Ionuţ şi Paul Mihai Muntean. 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatii Maican Albert, Dogaru Florin Stefan, Boboc Mirel Alexandru, Muntean Paul Mihai, Pricop Constantin, Tiplea Petru Marius, Rosiu Florin Ioan si de Miclea Ioan Felician împotriva deciziei penale nr.49/A/2013 din 08 martie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia Penala si pentru Cauze cu Minori. Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul Sanda Emil Ionut împotriva aceleiasi decizii. Deduce din pedeapsa aplicata inculpatului Tiplea Petru Marius, timpul retinerii si arestarii preventive de la 28 august 2012 la 25 iunie 2013”, se afirmă în minuta sentinţei pronunţată la ÎCCJ.

Gruparea a fost destructurată în august 2012, când unul din lideri, Petru Marius Ţiplea a fost arestat preventiv. Pe numele unui alt lider al reţelei, Florin Silviu Marta, acuzat de introducere în ţară de droguri de risc, magistraţii au emis un mandat de arestare în lipsă. Potrivit anchetatorilor, Ţiplea vindea în mod frecvent canabis şi rezină de canabis contra sumei de 50 lei/gram unor persoane din Alba Iulia şi Sebeş cunoscute de cei doi sau recomandate.

Liderul grupării se folosea de fiica sa de 7 ani pentru a porţiona drogurile ce urmau a fi vandute. Acesta a purtat mai multe convorbiri telefonice cu Spania, respectiv cu inculpatul Marta, în care se înţelegea cu acesta cu privire la cantitatea de droguri ce urma să fie livrată, preţul acestora şi modalitatea în care să fie trimise, folosind termenii de "tricouri" pentru gramele de drog expediate

Droguri trimise din Spania prin colet

Periodic, Ţiplea trimitea în Spania sume cuprinse între 100 şi 150 de euro pe numele lui Marta Florin Silviu, întrucât acesta este plecat de mai mult timp în Spania, care nu mai deţine documente de identitate şi pe numele căruia este emis de Judecătoria Sebeş un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru infracţiunea de furt calificat, fiind urmărit internaţional.

Procurorii au stabilit, astfel, că Ţiplea primea drogurile de la Marta din Madrid, printr-o firmă de transport. Coletul conţinea, de regulă, două borcane de cafea ness, iar în unul dintre el era ascunsă cantitatea de haşiş expediată (45 - 50 grame), ambalată în folie de plastic.

Ţiplea transporta drogurile la domiciliu, unde, în prezenţa şi cu ajutorul fiicei sale minoră de 12 ani, porţiona drogurile în pachete de un gram, care era ambalat în folie de celofan şi lipite prin ardere cu brichete la capete. În unele împrejurări, spun anchetatorii, această operaţiune a fost realizată doar de fiica minoră a inculpatului, la îndemnul acestuia.

De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada mai 2012 – 31 iulie 2012, a fost expediată şi introdusă în ţară cantitatea de aproximativ 300 grame de haşiş, în şase transporturi, prin intermediul firmei de transport. Ulterior, drogurile au fost vândute mai multor consumatori, cu sume cuprinse între 50 şi 60 lei gramul, în condiţiile care, pentru procurarea lor, Ţiplea plătea 2-2,5 euro în Spania.

În cauză mai sunt judecaţi trei inculpaţi în dosare disjunse. Adrian Guţia a primit 4 luni cu suspendare la Tribunal, iar Claudiu Adrian Trandafir a primit 1 an de închisoare, tot cu suspendare. Dosarul în care este judecat Florin Silviu Marta se află încă la Tribunalul Alba.

Citiţi şi:

Dosar de trafic de droguri şi trafic de persoane cu condamnare la 10 ani de închisoare, trimis pentru rejudecare la Tribunalul Alba

Traficul şi consumul de droguri a atins cifre record în Alba: 60 de inculpaţi condamnaţi în justiţie într-un an de zile

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite