Cum pescuiau dacii acum 2.000 de ani: metoda inedită dezvăluită de un roman. Care era mâncarea de bază a strămoşilor noştri
0
Peştele a fost dintodeauna o sursă importantă de hrană pentru populaţie şi nu a lipsit nici din „meniul“ dacilor, în urmă cu 2.000 de ani. Chiar dacă alimentaţia dacilor era bazată, în principal, pe cereale şi legume, peştele îşi avea rolul său, mai ales pentru populaţiile care locuiau în apropierea râurilor. Despre modul inedit de pescuit al dacilor a rămas în istorie relatarea autorului roman Claudius Aelianus.
Învăţătorul roman relatează despre inventivitatea dacilor în materie de pescuit. Strămoşii noştri se foloeau pentru prinderea peşetelui de o pereche de boi au cai. La mijlocul jugului este legată o funie, de care agăţau un cârlig de undiţă foarte ascuţit în care înfingeau plamân de taur. Boii erau mânaţi pe malul râului cu undiţa aruncată în apă. Peşetele era atras de carnea din cârlig de care se agăţa atunci când încerca să mănânce momeala.
Astfel este descrierea scurtă a procedeului folosit de daci, dar povestea autorului roman Claudius Aelianus, despre care se spune că a trăit în perioada 275 – 325 e. n., este mult mai interesantă: „…Ei pescuiesc astfel: un istrian, pescar de meserie, mână lângă malul Istrului o pereche de boi, dar nu pentru că are cumva de arat, căci – precum se zice – nu are nici în clin nici în mânecă boul cu delfinul. Astfel cum ar putea să lege prietenie mâinile pescarilor şi plugul ? Dacă omului îi stă la îndemână o pereche de cai, foloseşte caii. El duce pe umeri jugul, merge acolo unde socoteşte că e bine să se aşeze şi crede că e loc prielnic de pescuit. Leagă de mijlocul jugului (animalelor) capătul unei funii trainice şi foarte potrivită pentru tras, punând nutreţ din belşug boilor sau cailor. Iar aceştia mănâncă pe săturate. În partea cealaltă, leagă de funie o undiţă puternică şi grozav de ascuţită. Înfige în ea un plămân de taur şi o aruncă somnului din Istru (momindu-l cu) o mâncare foarte plăcută. De sfoara care leagă undiţa atârnă atât plumb, cât să ajungă, ca să fie o greutate pentru tras (în jos).
Când simte carnea de taur peştele porneşte îndată s-o prindă. Apoi întâlneşte din abundenţă şi fără nici o piedică ceea ce doreşte: deschide gura mare, ca să apuce hrana la care nu se aştepta şi care l-a momit, şi trage la el nenorocita hrană. Lacomul se întoarce mulţumit, şi, fără să simtă, e străpuns de undiţa pe care am amintit-o. Dorind să scape de nenorocirea ce l-a copleşit, smuceşte în jos şi scutură funia cât poate de tare. Pescarul bagă de seamă acest lucru şi se bucură nespus. Apoi sare din locul unde aştepta şi lasă îndeletnicirea pescăriei (pentru a deveni plugar) – precum face un actor de tragedie care îşi schimbă masca. El mână boii sau caii, iar între animale şi puternicul cetaceu se încinge o luptă. Animalul din Istru trage în jos cu toată puterea ce o are, iar perechea de animale trage funia în partea opusă. Dar împotriva aceluia sunt mai mulţi, nu unul. Peştele e biruit de opintelile celor două animale şi, răpus, este tras pe ţărm …”
Alimentele principale din meniul dacilor
La nivelul începutului de secol II e.n., alimentaţia dacilor era bazată, în special, pe cereale şi legume, asemeni multor zone ale Europei acelor vremuri. Grâul, meiul, secara, ovăzul şi orzul erau cultivate şi utilizate în întreg spaţiul carpato-danubiano-pontic, ultimele două fiind folosite şi pentru hrănirea animalelor domestice. Meiul, fiert în apa sau lapte, uneori bază unui terci în care mai erau folosite spanacul şi lobodă sau în combinaţie cu lintea şi mazărea, reprezenta cea mai răspândită hrană în lumea dacica. Grâul, măcinat, era folosit pentru obţinerea făinii, din care se găteau lipii şi pâine. De asemenea, orzul era folosit pentru obinerea produselor alimentare de tip lipie sau pâine, dar şi pentru obţinerea unui ferment destinat producerii berii.
Dintre legume, cele mai apreciate de către daci au fost mazărea, lintea, bobul şi usturoiul, consumate, de multe ori, în amestec cu unele cereale. Din linte, mazăre şi bob mai erau preparate şi supe, fie folosindu-se un singur ingredient de bază, fie în combinaţie cu altele. Carnea era şi ea inclusă în regimul alimentar al dacilor, ea având că provenienţa fie animalele domestice, crescute lângă gospodărie, fie vânatul care, la acea vreme, se găsea din belşug în păduri, munţi şi câmpii.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
