Bătaie cu levierul între patru bărbaţi la Sebeş. Doi au ajuns la spital iar doi au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi din Sebeş acuzaţi de tentativă de omor au fost trimişi în judecată de Parchetul d epe lângă Tribunalul Alba.

Pădurean Marian, în vârstă de 42 ani, şi Dani Alin Silviu în vârstă de 30 ani sunt acuzaţi că au lovit cu levierul în cap alte două persoane care au avut nevoie, în total, de peste 100 de zile de îngrijiri medicale. 

”În fapt, s-a reţinut că, la data de 15.03.2018, în jurul orelor 21,40, între persoana vătămată Z. I. C. şi suspectul Dani Alin Silviu, care se aflau în faţă unui bloc din cartierul Mihail Kogălniceanu al Municipiului Sebeş, a izbucnit un conflict spontan, împrejurare în care suspectul a lovit-o cu palma de două ori pe victimă, fără ca aceasta să reacţioneze în vreun fel.

Între timp la faţa locului şi-au făcut apariţia membrii familiei Z., respectiv persona vătămată Z. I., tatăl lui Z. I. C., precum şi fratele şi mama celui din urmă, dar şi suspectul Pădurean Marian, concubinul surorii suspectului Dani Alin Silviu, care avea asupra sa un levier, obiect contondent pe care i l-a dat acestuia. Suspectul Dani Alin Silviu a început să lovească victima Z.I.C. cu levierul în zona capului, de mai multe ori, folosind partea ascuţită a acestuia, cauzându-i leziuni corporale care necesită 30-35 zile de zile de îngrijiri medicale”, se afirmă într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.

Ulterior, Pădurean Marian a luat levierul şi i-a aplicat lovituri în cap, de mai multe ori, victimei Z. I., cauzându-i şi acesteia leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 70-75 zile de îngrijiri medicale. Cei doi au fost reţinuţi, iar, ulteior, au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 9 mai 2018. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite