Avizul de mediu pentru planul urbanistic zonal al proiectului Roşia Montană, anulat de Tribunalul Covasna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opozanţii proiectului minier de la Roşia Montană au mai câştigat o bătălie în războiul demarat în justiţie împotriva instituţiilor statului român, care au eliberat avize pentru investiţia din Munţii Apuseni. Tribunalul Covasna a anulat marţi, 15 aprilie, avizul de mediu emis de Agenţia de Protecţie a Mediului Sibiu pentru planul urbanistic zonal - zona de dezvoltare industrială Roşia Montană. Decizia nu este definitivă.

Procesul a fost iniţiat în 2011 de asociaţia Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu la Tribunalul Cluj. În 2013, dosarul a fost strămutat la Tribunalul Covasna. Decizia instanţei din Covasna nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Braşov. 

”Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. P. M. Alba Admite acţiunea formulată şi precizată. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Asociaţia Salvaţi Bucureştiul în interesul reclamantelor. Anulează Decizia nr. 2849/07.03.2011 emisă de pârâta A.P.M. Sibiu (succesoare a fostei Agenţii Regionale pentru Protecţia Mediului Sibiu) privind emiterea avizului de mediu pentru „Modificare Plan Urbanistic Zonal - zona de dezvoltare industrială Roşia Montană” promovat de S.C. Roşia Montană Gold Corporation S.A. Respinge cererile de intervenţie accesorii formulate în interesul pârâtelor”, se afirmă în minuta Tribunalului Covasna.

Avizul de mediu este un act obligatoriu pentru aprobarea planului de urbanism zonal pentru perimetrul de dezvoltare industrială propus de Roşia Montană Gold Corporation. Documentaţia avizată în 2011 a fost o modificare a planului urbanistic zonal adoptat în 2002 prin două Hotărâri ale Consiliui Local Roşia Montană. Amplasamentul propus este situat în aria administrativă a patru localităţi: Roşia Montană, Abrud, Bucium, Câmpeni şi se întinde pe 1.650 hectare.

„Emiterea avizului de mediu pentru  Planul  Urbanistic Zonal – zona de dezvoltare industrială Roşia Montană s-a realizat în context transfrontier, având în vedere efectele potenţiale semnificative asupra altor state. Ungaria s-a declarat stat potenţial afectat. Au fost luate în considerare toate observaţiile şi comentariile specialiştilor, dar şi ale publicului interesat pentru faza de planificare. Trebuie precizat că documentul nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii“, au explicat în 2011 reprezentanţii Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Sibiu. Documentaţia a fost depusă de RMGC în 2006 şi completată în 2010.

În ianuarie 2014, asociaţiile care s eopun proiectului minier au obţinut la Tribunalul Suceava suspendarea temporară a certificatului de descărcare arheologică pentru masivul Cârnic emis în iulie 2011 de Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Alba în favoarea Roşia Montană Gold Corporation. Şi acest proces a fost strămutat în 2013 de la Tribunalul Cluj. Decizia definitivă, în deosar va fi pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

RMGC anunţă oficial concedierea a 80 la sută din angajaţi în luna aprilie. Aproape 400 de oameni vor fi trimişi în şomaj

Directorul general Gabriel Resources nu crede că proiectul Roşia Montană mai poate fi aprobat în anul electoral 2014

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite