UPDATE Avion de mici dimensiuni pilotat de un om de afaceri, prăbuşit pe o păşune din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avionul era pilotat de omul de afaceri Zaharia Groza, cel care deţine o pistă de decolare-aterizare pentru aparate de agrement de mici dimensiuni, la 7 kilometri de Alba Iulia.

UPDATE Comunicatul IPJ Alba: La data de 21.06.2013, ora 19:26, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că, pe raza localităţii Teleac s-a prăbuşit un avion de mici dimensiuni.

La faţa locului s-a deplasat echipa complexă de cercetare formată din poliţişti ai Serviciilor de Investigaţii Criminale, Criminalistic, Transporturi şi ai Poliţiei Municipiului Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care au constatat  că pe păşunea localităţii Teleac, la circa 20 metri de malul stâng râului Mureş şi 10 metri de drumul de hotar care duce la fosta balastieră, se afla prăbuşit un avion ultrauşor prevăzut cu două locuri. Pilotul acestuia, G.Z., de 56 de ani, din Alba Iulia, acuza dureri la nivelul braţului stâng.

O echipă SMURD Alba care s-a deplasat la faţa locului, a acordat îngrijiri medicale pilotului şi l-a transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Alba unde a rămas internat, având fracturi la nivelul antebraţului stâng. Din primele cercetări efectuate s-a constatat că în după-amiaza zilei de 21.06.2013, pilotul a efectuat mai multe zboruri deasupra municipiului Alba Iulia, iar la un moment dat, datorită unei defecţiuni la motor, a încercat o manevră de aterizare forţată pe terenul din apropierea hangarului său. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pilotul deţine autorizaţie de zbor.

În cauză cercetările sunt continuate, în acest sens fiind anunţat Centrul de Investigare şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile din cadrul Ministerului Transporturilor, care urmează să trimită la faţa locului specialişti pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba, avionul de mici dimensiuni a aterizat forţat, vineri seara, pe o păşune din apropierea localităţii Teleac, aflată la aproximativ 7 kilometri de Alba Iulia.

Aparatul era pilotat chiar de cel care deţine pista, omul de afaceri Zaharia Groza. Primele informaţii arată că în urma aterizării forţate a aparatului, pilotul a suferit o fractură la o mână.

 În iunie 2011, un avion de mici dimensiuni, deţinut de omul de afaceri Mircea Chira, a dipărut în timp ce efectua un zbor între Deva şi Alba Iulia. Ulterior, a fost găsit  prăbuşit în localitatea  Baru Mare. Atunci, şi-a pierdut viaţa un om de afaceri german, care îl închiriase.

 

 

 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite