Chiar dacă acest lucru este încă departe, autorităţile locale şi judeţene au înţeles importanţa turistică dar şi socială a unui program de evenimente îmbunătăţit calitativ şi cantitativ. Puţină lume îşi aminteşte că nu cu mult timp în urmă, judeţul Alba nu avea nici măcar un eveniment de nivel naţional (cu excepţia Zilei Naţionale, în general politizată) iar fondurile, generoase, erau cheltuite pe ”manifestări” de rezonanţă cel mult locală sau pe „sărbători” de genul „fiii satului”. 

De câţiva ani încoace însă, lucrurile au început să se schimbe, în prezent judeţul Alba fiind unul dintre puţinele din ţară capabil să prezinte un program anual coerent dedicat evenimentelor. ”Am încercat să menţinem standardul ofertei culturale a judeţului Alba, chiar şi în condiţiile în care traversăm nişte ani de criză. Consider că avem un management profesionist al evenimentelor şi de aceea îmi permit să îi invit cu drag pe toţi locuitorii judeţului Alba, dar şi pe prietenii şi cunoscuţii lor din alte părţi, să participe la evenimentele anului 2013”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel. 
 
Cele mai importante repere culturale ale anului 2013:
 
Aprilie
 
Zilele Cetăţii Medievale
27 – 28 aprilie 2013, ediţia a III-a, Alba Iulia (cetatea „Alba Carolina”) 
Cavaleri, domniţe, parade ale gărzilor, muzică medievală, demonstraţii de mânuire a armelor vor avea loc de Zilele Cetăţii. Evenimentul, ajuns la ediţia a III-a, va reînvia spiritul medieval cu actori din ţară şi străinătate. Evenimentele se vor desfăşura pe Latura de Nord a cetăţii „Alba Carolina”.
 
Festivalul Internaţional de Foarte Scurt Metraj „Tres Courtes”
26 – 29 aprilie 2013, ediţia a V-a, Alba Iulia (spaţiile RYMA)
Ineditul lui constă în faptul că are loc simultan în Alba Iulia şi în multe alte oraşe din România. În plus, multe oraşe din lume asistă la aceleaşi proiecţii, care se remarcă prin diversitate tematică, echilibru stilistic, originalitate narativă şi, mai ales, prin umor fin. La Alba Iulia, festivalul este special prin faptul că are loc în şanţurile cetăţii „Alba Carolina”.
 
Mai
 
Ziua Cetăţii Vauban
01 mai 2013, Alba Iulia (cetatea „Alba Carolina”)
Cetatea „Alba Carolina”, cea mai mare din România, îşi deschide din nou, oficial, porţile pentru turişti. Ziua de 1 mai este dedicată fortificaţiei Vauban şi majoritatea evenimentelor vor fi găzduite de şanţul de Sud şi în zona recent reabilitată din interiorul cetăţii „Alba Carolina”.
 
Noaptea muzeelor
18 mai 2013, ediţia a VI-a, Alba Iulia (Muzeul Unirii)
2013 e al şaselea an când Muzeul Naţional al Unirii se conectează la evenimentul naţional „Noaptea muzeelor” şi al patrulea de când îl adaptează în manieră proprie şi profund nonconformistă, sub denumirea „Noaptea în care istoria prinde viaţă”. Personaje marcante ale istoriei naţionale vor fi prezente la întâlnirea cu vizitatorii, oferindu-le ghidaj şi prilejuri de fotografiere.
 
Alba Jazz
17 – 19 mai 2013, ediţia a II-a, Alba Iulia (cetatea „Alba Carolina”)
Din „meniul” anual al Alba Iuliei – în care intră teatru, film, folk, literatură, folclor – părea să lipsească ceva. Jazz-ul. Dacă apreciezi atmosfera inconfundabilă a acordurilor de jazz, în compania unora dintre cei mai bine cotaţi artişti din jazz-ul mondial, te aşteptăm în cetatea Alba Iuliei, în weekend-ul 17 – 19 mai.
 
Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”
09 – 11 mai 2013, ediţia a XXXIII-a, Sebeş
Promovează la nivel naţional şi internaţional opera lui Blaga prin editare de carte, prin încurajarea tinerilor creatori şi prin sprijinirea cercetării ştiinţifice a creaţiei lui Blaga, poet şi filosof.
 
Târgul de carte „Alba Transilvana”
10 – 12 mai 2013, ediţia a VI-a, Alba Iulia 
Evenimentul e un spectacol al cărţii şi un loc de întâlnire al celor care preţuiesc cuvântul scris. Sunt trei zile în care se lansează cărţi, se dezbat cărţi, se citesc cărţi şi se cumpără cărţi.De la artă şi literatură la economie, sport şi medicină, volumele sunt pentru toate gusturile şi, mai ales, toate buzunarele.
 
Festivalul „Play for May”
10 – 12 mai 2013, ediţia a V-a, Alba Iulia (spaţiile RYMA)
Este un festival al jocului, muzicii, filmului, al unui loc în care găsim fiecare câte ceva care să ne ofere doza de adrenalină căutată, să ne satisfacă nevoia de competiţie sau, pur şi simplu, să ne simţim bine în marea cetate „Alba Carolina”.
 
Festivalul „Zilele Municipiului Alba Iulia”
24 – 26 mai 2013, ediţia a X-a, Alba Iulia
Eveniment ajuns la a X-a ediţie, reuneşte participări internaţionale de renume, trupe de acrobaţi şi actori de stradă, teatru de animaţie, evenimente pentru copii şi multe altele.
 
Iunie
 
Festivalul Cetăţilor Dacice
22 – 23 iunie 2013, ediţia a VII-a, Cricău
Cinci cetăţi dacice ale judeţului se întrec în probe pline de culoare şi umor, denumite „Întrecerile Dacice”. Te aşteaptă lupte de gladiatori, cascadorii cu cai şi spectacole.
 
Cetatea Copiilor
01 – 02 iunie 2013, ediţia a V-a, Alba Iulia
Timp de două zile, cetatea „Alba Carolina” aparţine doar copiilor. Jocuri, evenimente, spectacole şi concursuri dedicate doar celor mici vor anima întreaga cetate.
 
Festivalul Internaţional de Literatură Umoristică şi Caricatură „Alb-Umor”
07 – 09 iunie 2013, ediţia a IV-a, Alba Iulia
Dacă vrei să râzi şi, mai ales, să înţelegi „bucătăria” umorului de calitate, vino la „Alb-Umor”. Este un festival-concurs în plină mişcare, deschis tuturor creatorilor de gen, profesionişti sau nu, dar care „simt enorm şi văd monstruos”...
 
Sărbătoarea Muzicii
21 – 23 iunie 2013, ediţia a II-a, Alba Iulia
Weekend-ul 21-23 mai va fi unul cum nu s-a mai văzut în Alba. Este vorba despre a II-a ediţie a evenimentului „Sărbătoarea Muzicii”, în cadrul căreia vor cânta, în Piaţa Cetăţii, trupe europene şi româneşti, de la stilul Acapella la Bossa Nova, de la operetă pentru copii la spectacole de operă.
 
Festivalul Roman Apulum
29 – 30 iunie 2013, ediţia I, Alba Iulia
Legiunea a XIII-a Gemina s-a întors acasă. Victorioasă, garda ce reuneşte cei mai vajnici centurioni romani îşi invită prietenii şi chiar rivalii în satul roman din Cetatea Apulum. Gladiatorii vor face spectacol în arenă, soldaţii romani vor înfrunta barbari, iar parada militară va fi cea care va marca triumful Legiunii.
 
Iulie
 
Târgul de Fete de pe Muntele Găina
20 – 21 iulie 2013, sat Avram Iancu; Muntele Găina
E  cea mai vestită şi căutată sărbătoare tradiţională montană în aer liber din ţară. Azi, lumea vine la Găina nu neapărat pentru căsătorii pe munte, ci pentru marea sărbătoare etno-culturală care a devenit Târgul de Fete. Dar şi pentru distracţie, târgul fiind un weekend cu discotecă pe munte, artificii, foc de tabără, cu paradă a portului popular, cu târg de obiecte populare şi spectacole de muzică tradiţională.
 
August
 
Festivalul „Dilema Veche”
30 august – 01 septembrie 2013, ediţia a II-a, Alba Iulia 
Sfârşitul ultimei luni de vară aduce, la Alba Iulia, un eveniment naţional semnificativ ca impact cultural: Festivalul „Dilema Veche”, iniţiat de faimoasa revistă cu acelaşi nume. Include teatru, film, muzică, lecturi publice, dezbateri literare şi întâlniri cu personalităţi importante din presa culturală şi, mai presus de toate, este un festival dedicat în întregime cetăţii din Alba Iulia. Fă-ţi loc în agendă, aşadar, pentru două zile de ceea ce se cheamă „cultură pe înţelesul tuturor”.
 
Ziua lemnarilor din Munţii Apuseni
17 – 18 august 2013, ediţia a XVIII-a, sat Mătişeşti, comuna Horea
Eveniment cu vechime în Ţara Moţilor, Târgul Lemnarilor promovează artizanatul şi artele meşteşugăreşti, pentru care materia de lucru e lemnul. Au loc concursuri între meşteri populari, precum aruncarea cu toporul, aruncarea cu ţapina, cioplitul de grinzi, prezentări de porturi populare şi concerte folclorice.
 
Septembrie
 
Alba Iulia Music and Film Festival
05 – 09 septembrie 2013, ediţia a II-a, Alba Iulia (cetatea „Alba Carolina”)
Un proiect sub semnătura lui Tudor Giurgiu trece la următorul nivel la Alba Iulia. Alba Iulia Music and Film Festival propune, la cea de-a II-a ediţie, proiecţii de film istoric în spaţii neconvenţionale, decoruri de film şi muzică de pe coloana sonoră a celor mai reuşite pelicule româneşti, dar şi internaţionale, ca parte din conceptul acestui festival.
 
Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac
07 – 08 septembrie 2013, ediţia a IX-a, Albac 
Este unicul târg de acest fel din România. Agenţii de turism, proprietari de pensiuni, meşteşugari şi pescari vin la Albac cu ocazia târgului. Te aşteaptă produse turistice, concursuri de pescuit, de gastronomie, focuri de tabără.
 
Festivalul-Concurs „Strugurele de Aur”
12 septembrie 2013, ediţia a XIII-a, Alba Iulia; Jidvei
Aşa cum folclorul defineşte, în esenţă, poporul român, festivalul „Strugurele de Aur” defineşte, prin excelenţă, folclorul. Vino la festivalul-concurs şi aplaudă cele mai consacrate voci, dar şi cele mai tinere speranţe ale muzicii populare româneşti.
 
Octombrie
 
Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” Alba Iulia
02 – 06 octombrie 2013, ediţia a VIII-a, Alba Iulia 
Ca de obicei, la Festivalul „Poveşti” se joacă teatru pentru toate gusturile, se scrie ziarul „Poveşti” (jurnalul zilnic al festivalului), se scrie pe LiterNet (cel mai important portal cultural din ţară), se ţin atelierele de teatru (scenografie, dramaturgie, actorie, regie, sculptură) şi se poate sta la un pahar de vorbă, în fiecare zi, la „Cafeaua cu tâlc”, în cadrul căreia au loc întâlniri informale cu artiştii şi invitaţii festivalului.
 
Festivalul Vinului
18 – 20 octombrie 2013, ediţia I, Alba Iulia
Vinul bun se bea în judeţul Alba. Te aşteptăm la acest eveniment complex de valorificare a patrimoniului viticol, prin manifestări dedicate exclusiv consumatorilor.
 
Ziua Încoronării
15 octombrie 2013, Alba Iulia 
În 1922, Alba Iulia găzduia un eveniment care avea să marcheze atât istoria oraşului, cât şi pe cea a ţării. În 2013, vom celebra acel moment, invitându-i în oraşul Unirii pe reprezentanţii Casei Regale din România.
 
Noiembrie
 
Festivalul-Concurs de Muzică Folk „Ziua de mâine”
15 – 17 noiembrie 2013, ediţia a IX-a, Alba Iulia
La Alba Iulia, toamna se numără folkiştii! Vino la cel mai bine cotat eveniment folk din ţară, pentru trei zile de muzică bună în care ai şansa să-i asculţi pe cei care au scris istoria folkului românesc: Alifantis, Bertzi, Baniciu, Vintilă ori Andrieş. Totodată, festivalul conţine un concurs pentru tinerii cantautori de folk, prin intermediul căruia aceştia se lansează pe piaţă.
 
Decembrie
 
Ziua Naţională a României
01 decembrie 2013, Alba Iulia 
Cel mai important eveniment al ţării se întâmplă, an de an, la Alba Iulia. Prima zi a lunii decembrie e timpul când zeci de mii de români se întâlnesc la Alba Iulia, pe platoul din faţa Catedralei Încoronării, pentru a celebra ceea ce, la 1 decembrie 1918, îi unea pe românii de pretutindeni: Marea Unire.
 
Alba în magia Crăciunului
13 – 23 decembrie 2013, ediţia a IV-a, Alba Iulia
Unic prin adresabilitate – preşcolari, şcolari, tineri, adulţi şi pensionari – şi prin complexitate – teatru, muzică, film, ateliere creative şi concursuri de scrisori –, festivalul iernii „Alba în magia Crăciunului” este, în esenţă, un mare cadou dedicat tuturor celor care mai cred, încă, în Crăciun.