Motorul economic al oraşului Alba Iulia înainte de Marea Unire: moara „Johana”, fabrica de spirt „Janos” şi uzina electrică
0În Alba Iulia funcţionau, în a doua jumătate a secolului 18 şi începutul secolului 19, doar câteva întreprinderi şi ateliere cu un număr redus de salariaţi şi cu un randament scăzut. Şi din acest motiv nivelul de trai al locuitorilor din zonă era mult mai scăzut comparativ cu Sibiul sau Braşovul.
Potrivit cercetătorului Gheorghe Fleşer, cea mai veche instalaţie industrială de producere a alcoolului din oraş, fabrica de spirt, a fost pusă pe picioare de Adolf Janos în 1866. Suprafaţa pe care a prins contur era situată în zona de protecţie a Cetăţii (glacis), în partea de sud-est. Fabrica a fost dezvoltată la o capacitate de 12 hectolitri, de Iacob Gluck, familie care deţinea controlul distilăriilor de alcool şi a producţiei de vinuri. Urmaşii săi au dus tradiţia mai departe şi au înfiinţat alte două fabrici, la Galtiu (1899) şi Alba Iulia (1905). Familia deţinea mari podgorii, iar vinurile produse erau din soiurile „Rozsmal“ şi „Sospatak“. Licorile se degustau în restaurantul pe care-l deţinea în Alba Iulia, „Europa“, dar se bucurau de renume şi peste hotare.
Contemporană cu fabrica de spirt a fost Moara de făină şi arpacaş „Johana“, înfiinţată în anul 1894, în apropierea gării oraşului. Instalaţiile erau puse în funcţiune de forţa aburului. Aflată tot în proprietatea familiei Glück, moara a fost la vremea respectivă una dintre cele mai mari şi moderne din Ardeal. Capacitatea zilnică de producţie era de 25 de tone de cereale. A fost trecută în proprieatea statului în 1940. Lângă moara „Johana“ a funcţionat după 1898, uzina electrică. Puterea instalată era sub necesarul oraşului - 40 de Kilowaţi. Sursele suplimentare de energie erau aduse de la Sebeş. Abia după 1932, curentul electric a fost produs de centrala „Ardealul“, pe gaz metan. Din 1911, pe lista fabricilor a intrat şi cea de piele, cu un capital de 900.000 de lei.
Pe teritoriul actualului judeţ Alba existau, înainte de 1918, următoarele fabrici: I.M. Baia de Arieş (înfiinţată în anul 1325), IMMN Zlatna (1749), Salina Ocna Mureş (1792), Fabrica de fier şi oţel Cugir (1799), Întreprinderea
Foto
Căprioara Sebeş (1843), I.H. Petreşti (1873), Fabrica de lăcătuşărie şi construcţii Aiud (1894), CPS Ocna Mureş (1894). Societăţile existente şi înfiinţate în Alba, până în 1918, în domeniul comerţului au fost: prăvălii mixte, băcănii, crâşme, magazine, iar cele privind mica producţie, din ateliera de croitorie, încălţăminte, rotărie şi tâmplărie, frizerii, mori.
Datele din arhiva Camerei de Comerţ şi Industrie Alba arată că între 1845-1918 în zona actualului judeţ s-au înfiinţat 213 societăţi comerciale. Dintre acestea doar 88 aveau proprietari români, restul aparţineau ungurilor, evreilor şi saşilor. Dezvoltarea regiunii în toate domeniile de activitate s-a realizat mai ales după anul 1968, odată cu reînfinţarea judeţului Alba.
Venit pe cap de locuitor în Alba: 3,9 coroane
Potrivit istoricului Mircea Dogaru, citat de revista Dacoromania, Apulumul (Alba Iulia) s-a dezvoltat începând cu secolele II - III d. Hr, pe două direcţii. A devenit centru politico-militar, administrativ şi religios în jurul castrului devenit în 118 reşedinţă a guvernatorului Daciei Superioare; capitala Daciei Apulensis, în anul 124, iar din 168 capitala tuturor Daciilor şi reşedinţa guvernatorului celor trei Dacii. Apulum-ul a fost şi un important centru meşteşugăresc şi comercial, port la Mureş, dezvoltat în paralel, în cartierul Partoş de astăzi. Aşezat la intrarea la bogăţiile Apusenilor, oraşul a ajuns foarte întins, bogat, puternic şi cel mai important oraş roman din nordul Dunării, atribuindu-i-se şi numele de Chrysopolis – „Oraşul de Aur“.
Alba a fost capitala fixată de Iuliu, întemeietorul primei ţări româneşti de sine-stătătoare - Valachia Tran-Siuana între Carpaţii Orientali şi Tisa, realeasă de către Mihai Viteazul, ca domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei. Tot la Alba Iulia a fost locul în care cu sprijinul voevodului a fost finalizată, în 1597, o nouă clădire a Mitropoliei Ortodoxe a Bălgradului.
În timp ce meleagurile Albei au fost bogate în evenimente istorice, dar mai ales în bogăţii naturale: aur, argint, sare, râvnite din cele mai vechi timpuri până-n zilele noastre (de romani, turci, austrieci, ruşi), situaţia sa social-economică a fost dezastroasă până la Unirea Transilvaniei cu România. Destinul economic al oraşului Alba Iulia a fost trasat timp de peste două secole de la Viena. După venirea în Transilvania, austriecii au decis să schimbe rolul şi importanţa oraşului, care, în ciuda trecutului său bogat în evenimente istorice, nu a avut industrie până la 1918.
Datele recensământului din 1910, considerat de istorici ca cel mai complex din acea vreme, arată că venitul pe cap de locuitor în Alba era de 3,9 coroane. Comparativ, în Braşov era de 31,5 coroane, iar în comitatul Sibiu de 15,7 coroane. Nivelul scăzut al economiei judeţului Alba a fost determinat şi de numărul şi structura societăţilor şi a populaţiei active. Dintr-o populaţie de 221.618 locuitori, 69.743 persoane erau cuprinse în agricultură şi grădinărit; 7.995 persoane în industrie din care 3.204 în minerit. Alte 2.492 erau implicate în servicii publice; 1.379 în transporturi, 9. 305 persoane în diferite meserii şi alte ocupaţii, iar 5.211 erau servitori. (Text scris de NICU NEAG)
Se încarcă comentariile...
