Şoferul criminal care s-a urcat băut la volan şi a omorât o femeie însărcinată şi pe fiica sa de 2 ani, arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul în vârstă de 31 de ani din comuna Şona, care s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident în care au murit concubina însărcinată şi fiica sa de 2 ani, a fost arestat preventiv. Decizia a fost luată de Judecătoria Blaj şi a fost contestată de inculpat.

Ioan Pipiş a fost arestat preventiv marţi, 7 martie 2017. Bărbatul vrea, însă, să fie cercetat în stare de libertate şi a contestat decizia judecătorilor. Acesta este acuzat de două infracţiuni de ucidere din culpă, două de vătămare corporală din culpă şi de conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare.

«Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj. În baza art.226, art.223 alin.1 şi 2 Cod procedură penală, raportat la art.202 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului PIPIŞ IOAN, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă”, prev. şi ped. de art.192 alin.2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.2 Cod penal (2 infracţiuni), de „vătămare corporală din culpă”, prev. şi ped. de art.196 alin.1 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.2 Cod penal (2 infracţiuni), şi de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. şi ped. de art.336 alin.1 Cod penal, totul cu aplicarea art.38 alin.2 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, de la 07.03.2017 şi până la 05.04.2017, inclusiv», se afirmă în minuta deciziei de la Judecătoria Blaj. Contestaţia inculpatului va fi judecată la Tribunalul Alba.

Potrivit IPJ Alba, un bărbat de 31 de ani, din Şona, care se afla la volanul unui Opel, înmatriculat în Mureş, nu a adaptat viteza într-o curbă pe DJ107 la ieşirea din Jidvei, a intrat pe contrasens unde s-a izbit de un BMW, înmatriculat în Alba, care circula din sensul opus şi care era condus de un bărbat de 32 de ani, tot din Şona.

image

În momentul impactului, în Opel se afla şoferul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un alt bărbat de 49 de ani, tot din Şona, pasager pe scaunul din dreapta faţă, precum şi cele două persoane care au decedat, aflate pe bancheta din spate, respectiv femeia de 24 de ani, din Jidvei, însărcinată în şapte luni, şi fetiţa ei de numai doi anişori. Bărbaţii din Opel au scăpat cu viaţă. Şoferul vinovat de producerea accidentului era iubitul femeii decedate precum şi tatăl copilei moarte şi a copilului care urma să se nască peste 2 luni. Conducătorul autoturismului marca BMW şi încă un bărbat aflat în Opel au fost răniţi uşor. Ioan Pipiş a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

image

Comunicatul IPJ Alba: La  data de 06.03.2017, în jurul orelor 18.10, pe DJ 107 pe raza localităţii Jidvei, P.I., de 31 de ani, din Şona, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum,iar într-o curbă a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 32 de ani, din Şona. În urma accidentului, o femeie de 24 de ani şi o minoră de doi ani, din Şona, ambele pasagere pe bancheta din spate a autoturismului condus de P.I. au decedat, iar un bărbat de 49 de ani, pasager pe locul din dreapta faţă a aceluiaşi autoturism, a fost rănit grav.

Conducătorul celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale uşoare. În urma testării conducătorilor auto cu aparatul etilotest, pentru P.I. a rezultat valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au luat, faţă de P.I. măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi, 07.03.2017, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale. 

Citiţi şi:

Accident teribil în Alba: o femeie de 24 de ani însărcinată în luna a şaptea şi o fetiţă de 2 ani au decedat. Şoferul era băut

 

Şoferul din Alba vinovat de moartea iubitei de 24 de ani însărcinată şi a fetiţei de 2 ani în accident a fost reţinut

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite