Vacanţa altfel. O călătorie a culturii româneşti la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paris panorama Foto Alexandra Serban

Parisul este mereu o idee bună pentru o călătorie, oricât de scurtă. Asta nu se poate nega şi aşa a fost de sute de ani. Sunt bine cunoscute atracţiile turistice din Capitala Franţei, aşa că vă prezentăm câteva rute alternative: culoarele culturii româneşti la Paris, în scurte episoade care pot pipera o excursie obişnuită. Un mic îndrumar cultural ca cireaşa de pe ecler.

Théâtre de la Ville şi lumea în care trăim

La Théâtre de la Ville, România nu e vreo ţară obscură, de care nu s-a auzit, ba dimpotrivă. Aici, arta românească a fost extrem de bine reprezentată de unii dintre cei mai mari artişti. Lucian Pintilie, de pildă, este o vedetă la Théâtre de la Ville: în perioada 1975-1990, regizorul român a creat aici nouă spectacole. Şi i s-au alăturat mulţi alţii, de la Viorica Cortez şi Panseluţa Feraru la Ansamblul Vasile Năsturică şi Gheorghe Zamfir. Acum, a venit vremea tinerei generaţii de artişti. În noul sezon, la Théâtre de la Ville au fost programate trei spectacole realizate de români:

1. „Antisocial“ (Théâtre des Abbesses, 11-13 decembrie, ora 20.00) este o piesă de teatru regizată de Bogdan Georgescu, inspirată după un caz real. Situaţia în cauză este, în ansamblu, eşecul sistemului de învăţământ românesc. În special, sunt explorate libertatea de expresie, corupţia şi intimitatea în spaţiul public virtual. Iar în particular, este vorba despre un scandal dintr-un liceu clujean, între elevi, profesori şi părinţi, generat de discuţiile copiilor pe un grup secret de pe Facebook. În piesa lui Georgescu se regăsesc toate tipologiile sociale din România – numai că actorii îşi schimbă, pe rând, în funcţie de context, rolurile. Practic, fiecare ajunge să fie şi elev, şi profesor, şi părinte, şi chiar actor în sine. Se face economie şi de recuzită – căci toată acţiunea se desfăşoară în jurul unei singure mese, şi de timp – pentru că trecerile de la interpretarea unui personaj la altul se face subtil şi fără a fi nevoie de prea multe tuşe de caracter. Minimalism se numeşte asta şi este un curent la modă în teatrul occidental. Este, deci, cu atât mai interesant să fie reconstituite viciile unei societăţi – cu metehnele ei deprinse din şcoală şi de acasă – cu resurse atât de puţine şi, la final, audienţa să nu se poată bucura decât de spectacol, căci restul sunt la pământ.

Imagine indisponibilă

Foto: Théâtre de la Ville din Paris va găzdui trei spectacole realizate de români; Sursa: Mbzt/Wikimedia Commons

2. „Delicate Instruments of Engagement“ / „Instrumente delicate cu care se poate acţiona“ (Palais de Behague, 12-14 decembrie, ora 20.00) este o acţiune performativă continuă, concepută de Alexandra Pirici. În esenţă, este o expresie artistică modernă, care se foloseşte de întreg limbajul tehnologic şi al social media specific secolului XXI. Acţiunea este structurată ca o expoziţie care prezintă diverse imagini, situaţii, discursuri politice, meme-uri din online (imagini amuzante care se răspândesc cu rapiditate pe reţelele sociale) şi evenimente importante din cultura pop – concret, sunt puse în scenă imagini variind de la execuţia Ceauşeştilor la „Răpirea Europei“ de Rembrandt şi de la selfie-ul făcut de Barack Obama, David Cameron şi Helle Thorning-Schmid la funeraliile lui Mandela la ultimul discurs al lui Salvador Allende din 1973, înainte de a muri în timpul loviturii de stat din Chile.

3. „Oameni obişnuiţi“ (Théâtre des Abbesses, 15-17 decembrie) este o piesă de teatru realizată de Gianina Cărbunaru, regizoare considerată de lumea artistică franceză drept una dintre cele mai puternice voci ale teatrului românesc contemporan. Şi pe bună dreptate: subiectele pe care le abordează sunt cele mai arzătoare probleme româneşti sau internaţionale. Pentru „Oameni obişnuiţi”, Cărbunaru s-a documentat în România, Italia şi Anglia. A rezultat o critică la adresa corupţiei de la nivel european, precum şi neplăcerile suferite de vinovaţii fără vină, adică acei oameni care au avut de suferit după ce au denunţat fărădelegile de la locul de muncă. Intenţia declarată a Gianinei Cărbunaru este de a atrage atenţia asupra lor: „Asemenea oameni au existat dintotdeauna, însă noile posibilităţi de a face anumite lucruri publice (internet, media) joacă un rol crucial în expunerea cazurilor lor către o audienţă mai largă. Ce lipseşte încă în acest tablou este însă o legislaţie clară care să îi protejeze şi să le aducă o recunoaştere în locul pedepselor pe care le primesc. Proiectul reuneşte opt cazuri de whistlebloweri (n.r. – avertizori de integritate) din Italia, Anglia şi România, ţări europene cu contexte şi legislaţii diferite în ceea ce priveşte situaţia avertizorilor de integritate“.


După 60 de ani, prima expoziţie de artă românească la Muzeul Luvru

luvru paris mona lisa

Foto: Anul viitor, vizitatorii Muzeului Luvru nu se vor îngrămădi numai la „Mona Lisa”, ci şi la expoziţia de artă medievală românească; Sursa: Alexandra Şerban

Călătorul la Paris nu poate rata o oprire la Muzeul Luvru, e cert. Pe lângă marile opere clasice, la anul, vizitatorul poate găsi aici şi o expoziţie românească. Prima expoziţie de artă românească la Luvru după 60 de ani va fi organizată în departamentul de obiecte de artă, colecţia de opere medievale preslavice. Conţinutul expoziţiei este explicat, pe larg, de istoricul de artă Jannic Durand de la Muzeul Luvru: „Anul viitor avem onoarea să primim o colecţie postbizantină din România. Subiectul expoziţiei constă în împrumutul excepţional al drapelului Sfântului Gheorghe, pe care voievodul Ştefan cel Mare l-a dăruit, la sfârşitul secolului al XV-lea, unei mănăstiri de pe Muntele Athos. Între timp, Franţa a dobândit această broderie, dar în anul 1917, în contextul relaţiilor din Primul Război Mondial, a dăruit-o înapoi statului român. Aşadar, această broderie va reveni la Paris pentru trei luni şi va fi expusă la Muzeul Luvru. Ideea noastră este să prezentăm şi o serie de documente care atestă această călătorie extraordinară a broderiei între Franţa şi România – sunt documente de arhivă în franceză şi în română. Considerăm că este o plăcere şi o şansă să primim această broderie, pentru că, plecând de la aceasta, putem să arătăm un aspect deosebit al colecţiilor româneşti de broderie bizantină şi postbizantină. Pe de o parte, este vorba despre frumuseţea odoarelor bisericeşti şi a costumului preoţesc de cult, cu toate elementele care-l compun. Pe de altă parte, e vorba şi de frumuseţea celorlalte odoare bisericeşti, care servesc la ceremonia slujbelor. Un alt aspect pe care îl vom expune, care este propriu broderiilor româneşti, e reprezentat de cuverturile care acoperă mormintele voievozilor români. Această viitoare expoziţie e o mare oportunitate pentru Luvru şi pentru publicul său să fie în faţa unor obiecte nepreţuite din patrimoniul universal“. 


Cinci artişti români la Centrul Pompidou

victor brauner centrul pompidou paris

Foto: Victor Brauner, „Hitler”, 1934, expus la Centrul Pompidou; Sursa: Alexandra Şerban

Prezenţa artiştilor români în Centrul Pompidou este o constantă – oricine a auzit cel puţin de atelierul lui Constantin Brâncuşi. Însă mai sunt şi alţii, artişti care au contribuit la scrierea istoriei artei moderne şi care au intrat în partimoniul universal, care se află deja în colecţiile permanente, cum ar fi Victor Brauner, poet şi pictor suprarealist, care anul viitor va fi evidenţiat în expoziţiile de pictură ale Centrului Pompidou, alături de Brâncuşi. Însă în 2019, vor fi organizate o serie de expoziţii-dosar dedicate unor personalităţi din România. Un prim focus va fi dedicat lui Gherasim Luca, poet suprarealist şi considerat unul dintre cei mai mari poeţi de limbă franceză. O altă expoziţie va oferi o incursiune în relaţia dintre Henri Matisse şi Theodor Pallady – relaţie fructuoasă şi de influenţare reciprocă, din care a rezultat şi faimosul tablou „La blouse roumaine“. O altă expoziţie va fi dedicată lui Isidore Isou, poet, critic de film şi artist vizual francez, fondator al mişcării lettriste. Isidore Isou a rămas multă vreme într-un con de umbră, iar această expoziţie a fost facilitată de descoperirea arhivelor lui, astfel că cea mai mare parte a materialului prezentat va fi unul inedit.

Vizitatorii Centrului Pompidou vor avea şi supriza de a interacţiona cu operele generaţiei tinere de artişti români, precum Andrei Cădere, care îşi va expune batoanele, „ca o formă de perturbare a spaţiului expoziţional şi a spaţiului artei, în general“, după cum arată curatorii muzeului, şi Adrian Ghenie, care va prezenta o instalaţie de amploare, şi anume recrearea camerei lui Rembrandt. 


O autostradă culturală, prin Filarmonica din Paris şi parcul La Vilette

filarmonica din paris

Foto: Sala Filarmonicii din Paris are o acustică perfectă, distribuită democratic; Sursa: flickr.com

Cine nu a ajuns la Filarmonica din Paris nu a aflat încă ce înseamnă acustica perfectă – ştiinţific vorbind. Pentru că noua clădire a Filarmonicii, concepută de arhitectul Jean Nouvel, este o operă magistrală, dedicată muzicii, a cărei principală calitate este acustica excepţională a sălii de concerte. În fine, politica Filarmonicii din Paris este şi ea specială, pentru că promovează o democratizare a muzicii – găzduieşte atât concerte de muzică pop, cât şi de muzică clasică, oferind bilete pentru toate buzunarele. Pe 30 noiembrie, de la ora 20.30, este programat un spectacol special, ca un elogiu al artiştilor români. Pe scenă va urca pianistul român Radu Lupu, alături de Mihai Murariu la orgă şi de dirijorul Cristian Mandeal şi Orchestra Română de Tineret. Concertul va fi compus din interpretarea a trei partituri: „Rapsodia Română nr. 1“ a lui George Enescu, „Concertul pentru pian nr. 3“ de Béla Bartók şi „Manfred“ al lui Piotr Ilici Ceaikovski. Concertul va fi itinerant, mergând şi în alte oraşe franceze, însă numai la Paris va putea fi ascultat maestrul Radu Lupu – pentru bilete cu preţuri cuprinse între 10 şi 60 de euro.

Filarmonica din Paris se află în circumscripţia La Villette, cel mai mare parc şi spaţiu de manifestare culturală din Paris. Unul dintre simbolurile acestui parc sunt micile clădiri roşii, răsfirate peste tot, la câteva sute de metri distanţă una de cealaltă, numite „folie“. Fiecare folie are câte o funcţionalitate aparte, dar cea mai cunoscută este arena de concerte Zenith. Ei bine, cine nu poate ajunge la folie-urile din Paris, poate merge la Sibiu. Conceptul Micro-Folie a fost exportat în ultimii ani şi a ajuns şi în România, pentru prima dată. La Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, pe 8 iunie 2019, va fi deschis primul Micro-Folie, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii din Franţa şi prin coordonarea La Villette, în parteneriat cu 12 instituţii de cultură din Franţa, printre care Luvru, Versailles, Pompidou, Opera din  Paris, Cité des sciences et de l’industrie şi Festivalul de la Avignon. Această platformă culturală se adresează tuturor vârstelor, reuneşte peste 500 de opere de artă şi deschide pentru public şi un muzeu digital.


EP7: mâncarea, arta şi pixelii

ep7 paris

În spaţiul EP7 se reunesc cele mai importante repere culturale franceze – arta, gastronomia şi arhitectura –, prin intermediul unei echipe franco-române. Situat vizavi de Biblioteca Naţională a Franţei, într-un cartier modern al Parisului, EP7 e mai mult decât un restaurant. Este, în sine, o experienţă culinară şi artistică. Proiectul, implementat de partenerii francezi de la EP7 şi românii de la Modulab, se numeşte „Eating pixels“ / „Mâncând pixeli“ şi se va desfăşura în perioada decembrie 2018-aprilie 2019. După cum explică şi numele, conceptul este simplu, dar fascinant. Arhitectura clădirii EP7 este concepută în aşa fel încât interiorul să interacţioneze cu exteriorul: fiecare masă de la bar şi de la restaurant este conectată la un panou digital care face parte din faţada clădirii, astfel încât atunci când un client al restaurantului interacţionează cu masa – fie că aşază un pahar, fie că ridică o farfurie – generează o proiecţie artistică atât pe masă, cât şi pe unul dintre panourile de afară. Ia naştere, aşadar, o instalaţie care conectează arta digiată şi arta culinară, într-o experienţă 360°. Zidurile de piatră devin, astfel, o membrană care respiră sentimentele şi gesturile celor din interior. Arhitectura va fi putea fi caracterizată ca fiind şi delicioasă. 

Călătorii



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite