Aventuri pe două roţi, de la malul Atlanticului până pe litoralul Mării Negre. Cu bicicletele prin Europa

Trei români „puţin plecaţi“ şi-au propus să meargă pe bicicletă de la malul Atlanticului până pe litoralul Mării Negre. Au plecat pe 27 iulie din Arcachon. Vă prezentăm însemnările lor.

„Puţin plecaţi“ reprezintă povestea a trei bărbaţi care se ambiţionează să se ridice de pe scaunele de la birouri, să-şi lase grijile în urmă, să se desprindă de familie şi prieteni timp de cel puţin o lună şi jumătate pentru o călătorie-expediţie, pe biciclete, de la Atlantic la Marea Neagră. Cei trei, Laurenţiu, Seba şi Andrei, şi-au dorit să traverseze Alpii, să străbată drumuri europene, să plece departe pentru a se întoarce la cea mai iubită destinaţie: acasă. Familia şi prietenii îi vor aştepta, cel mai probabil, în luna septembrie, pe plaja din Vama Veche, unde se vor bucura de finalul unui traseu presărat cu biciclete, oameni, peisaje fantastice şi multe, multe poveşti. Echipa va ţine un jurnal de drum.

Laurenţiu Semeniuc, 34 de ani

Lucrează în publicitate de 10 ani. Are un băieţel de 10 luni, Eric, şi cântă la chitară în Trupa 23, alături de Bogdan Naumovici. Laurenţiu ascultă The Beatles, îi place tenisul, iar bicicleta a descoperit-o mai târziu, acum trei ani.

Sebastian Bucur, 34 de ani

Este omul de comunicare şi responsabilul de conţinutul foto-video din timpul acestei aventuri. Este pasionat de fotografie şi lucrează ca freelancer în comunicare şi social media.

Andrei Lescae, 27 de ani

Este mecanicul echipei şi cel mai bun sportiv dintre cei trei. Repară şi asigură întreţinerea bicicletelor într-un service de biciclete. În timpul liber cântă la chitară bass.

E cald. E al dracului de cald! Şi ne aşteptam. Dar nu ne imaginam că va fi chiar aşa! Termometrul nu scade sub 40 de grade. Acum, la ora 19.00, sunt 34 de grade Celsius! Dacă mai adăugăm şi căldura asfaltului şi toate dealurile pe care le urcăm cu câte 20 de kilograme pe bicicletă, devine pe alocuri chinuitor. Dar, vorba reclamei, „coafura rezistă“.

Ziua 1. Paris

Ne-am desfăcut bicicletele

Aglomeraţie, căldură, chinezi, englezi, americani şi marocani. Ne-am desfăcut bicicletele în autogara Port Maillot, unde ne-a lăsat autocarul de la Beauvais, după care am făcut o scurtă tură prin oraş.

Am poposit prima noapte la Claudiu şi Elena, doi prieteni care locuiesc undeva, în zona 4 a Parisului, într-un cartier frumos şi liniştit. Am povestit, am băut un pahar de vin şi am abuzat de toate prizele casei pentru a ne încărca dispozitivele din dotare.

Ziua 2. Paris – Bordeaux – Arcachon

Un camping cum nu vom vedea în România

Am luat un tren către Bordeaux şi altul către Arcachon. TGV-ul întârzie 3 ore, lucru extrem de rar. Am aflat ulterior că în zona Bordeaux, codul portocaliu de vreme rea nu a trecut fără urmări. O furtună a făcut ravagii şi a lăsat sute de mii de case fără electricitate. Transporturile au fost, de asemenea, afectate.

În TGV-ul de Bordeaux am întâlnit o tipă care se îndrepta spre Toulouse şi care voia să parcurgă „Le Canal du Midi“, un traseu special pentru biciclete, de vreo 240 de kilometri în total, între Toulouse şi Marseille şi care se pare că ne promite nişte peisaje fabuloase. Nu degeaba zona asta este înregistrată în patrimoniul UNESCO. Ne-am hotărât pe loc că şi noi vrem să parcurgem bucata asta. Sună a plan.

În Arcachon, am stat pentru o noapte într-un camping gigantic cum nu îmi imaginam că există. Zeci de rulote, sute de corturi şi mii de oameni îşi petreceau vacanţa în acest parc bine organizat şi împărţit astfel încât fiecare loc de pus cortul îţi oferea bucata ta de spaţiu. În rest, o grămadă de facilităţi, de la nevoile curente, duşuri, locuri pentru spălat
haine, locuri pentru spălat vase, cabine de duş şi toalete curate până la zone de grătar, restaurant, aqua park, piscină, parc de aventură, programe educative pentru copii şi altele. Noi am plătit în jur de 14 euro de persoană pentru o noapte în Arcachon Camping Club. Pun pariu că în România niciodată nu vom vedea aşa ceva.

Ziua 3. Arcachon – Captieux

Roseline, ca Badea Cârţan

După sesiunea foto de dimineaţă, de pe ţărmul Atlanticului, ne-am început practic călătoria. Am abordat un drum ceva mai ocolit, cu piste de biciclete. Ne-am propus să mergem cât mai des pe rute cicliste. Şi am văzut o mulţime de oameni de peste 60 de ani care pedalau într-o veselie, cu bagaje grele după ei, zâmbitori şi relaxaţi. Asta ne-a motivat.

Am făcut cunoştinţă cu Franţa rurală, care, cel puţin prin zonele prin care am trecut, este fabuloasă. Case simple, frumoase, elegante, aerisite, curţi imense. Minunat.Şi oameni puţini. Poate munceau? Spre seară, am oprit în Captieux, să vedem unde am putea găsi un camping în apropiere. Tot întrebând, un domn de la magazin îi explica lui Seba că în spatele Poştei se află un adăpost pentru pelerini. Nu am stat înăuntru pentru că nu aveam voie (trebuie să deţii un fel de „paşaport“ de pelerin), dar am găsit o curticică unde am campat.

Aici, la adăpostul pelerinilor, am întâlnit-o pe Roseline,
care mersese pe jos de la Paris şi se îndrepta către sud, spre Spania. Oamenii spun că nu înţeleg cum poţi să te sui pe bicicletă şi să mergi atâta amar de drum… Dar pe jos? Sute de kilometri, prin căldură, pe şosea, cu rucsac în spate, prin câmpie, asta mi-e aproape imposibil să înţeleg. Să fie religia un factor atât de motivant? Aş fi vrut să stăm mai mult la discuţii, dar a doua zi avea de parcurs 33 de kilometri, aşa că s-a întors în adăpostul ei să se odihnească. Şi pe la 10 ne-am ascuns şi noi în corturi.

Pentru amatorii de cifre, rezumatul zilei, aşa cum a fost el înregistrat de ciclocomputerul meu: 122,4 kilometri parcurşi în 6 ore şi 9 minute, viteza medie de 19,9 km/h, viteza maximă atinsă, 41,4 km/h.

Ziua 4. Captieux – Lectoure

Primele înjurături

Ne-am trezit devreme. Am pedalat puternic vreo 45 de kilometri până la Gabarret, unde am întâlnit şi o cursă ciclistă. A fost amuzant când, după un colţ de stradă, oamenii care asistau la cursă şi aşteptau să apară bicicliştii ăia adevăraţi, au văzut trei băieţi, burduşiţi de bagaje, trecând fuduli prin faţa lor, în pas de melc.

După-amiază ne-am întâlnit cu dealurile. Urci, cobori, urci, cobori de zeci de ori. Cu această ocazie au apărut şi primele înjurături. Şi am tot urcat şi am tot coborât până seara,   la intrarea unui orăşel simpatic, Lectoure. Aici nu ştiu cum ne-a apărut în cale acest moşuleţ amabil şi vorbăreţ pe nume Albert, care s-a oferit să ne găzduiască peste noapte şi să ne gătească.

Nu a vrut bani. Consideră că a face bine aduce bine şi că banii nu sunt prea importanţi în viaţă. Ne-a povestit mult, am priceput puţin, dar i-am înţeles filozofia de viaţă. La plecare, a ţinut să ne ofere o sticlă de vin din ce avea el în casă şi adresa lui de corespondenţă unde să-i trimitem vederi de pe traseu.

Am parcurs 104,2 kilometri în 5 ore şi 58 minute de mers efectiv. Viteza medie: 17,4 km/h şi viteza maximă atinsă: 51,3 km/h.

Ziua 5. Lectoure – aproape Toulouse

Deşteptarea, la 5.30

Ne-am trezit devreme, la 5.30, ca să mergem pe răcoare cât mai mult. Am vizitat Lectoure
dis-de-dimineaţă, am făcut nişte poze, am văzut în zare munţii. Am mers cătinel până în Mauvezin, iar mai apoi cu gândul spre Toulouse. Am făcut pauze mai multe, am încercat să fentăm cât mai mult căldura, dar până la urmă
n-am reuşit. E pur şi simplu imposibil. Probabil că vom revizui planurile noastre pentru zilele următoare. Mai multe pauze, distanţe mai scurte, hidratare mai bună. Ne-am cazat la marginea Toulouse-ului, într-un hotelaş.

Cifrele zilei: 100 de kilometri parcurşi în 6 ore şi 16 minute, viteza medie, 15,9 km/h, iar cea maximă de 48,9 km/h.

Ziua 6. Toulouse – Ayguesvives (Canal du Midi)

Din cauza vântului am dormit foarte prost

Am ajuns în Toulouse pe la 10 dimineaţa şi am petrecut câteva ore bune încercând să mai rezolvăm din treburile administrative, respectiv să trimitem acasă poze, să cumpărăm un triplu ştecăr şi un ghid turistic şi să ne mai odihnim un pic. Ne resimţim şi nu ne dorim deloc să forţăm nota încă din prima săptămână.

După-amiază am plecat spre Canal du Midi, un braţ de apă care leagă Toulouse de Marea Mediterană şi pe marginea căruia s-au amenajat piste de bicicletă. Acum pare ceva mai bine, traseul merge mai mult pe la umbra pomilor, căldura parcă nu ne mai topeşte, iar pantele nu există.

Ne-am propus să mergem cât de mult putem. Doar că, pe măsură ce înaintăm spre
sud-est, spre mare, vântul dinspre Mediterană se înteţeşte şi n-ar fi fost deloc o problemă dacă nu ne-ar fi bătut direct din faţă. Ieri, soare de te topeai, azi, vânt puternic.

Am înnoptat în Ayguesvives, la vreo 40 de kilometri de Toulouse, într-un camping rezonabil, cu doar 6 euro de persoană. Am întins cu greu corturile din cauza vântului puternic. Tot din cauza vântului am dormit foarte prost.

Doar 60 de kilometri făcuţi, cu o medie de vreo 16 km/h.

Ziua 7. Ayguesvives – Carcassonne (tot pe Canal du Midi)

Traseu de mountain bike. Prima defecţiune

Ne-am trezit printre primii, am plecat printre ultimii. Încă nu reuşim să fim foarte organizaţi dimineaţa. O zi în care vântul a bătut încontinuu, de dimineaţă până seara, direct din faţă, cu rafale de peste 70 km/h (informaţiile ne-au fost furnizate de Oana, soţia lui Andrei).

Canal du Midi se transformă dintr-o pistă de bicicletă frumos asfaltată într-un veritabil traseu de mountain bike,
cu de toate: pietriş, drum de pădure, iarbă, buturugi.
Asta a produs o mică defecţiune la bicicleta mea, remediată îndată de Andrei. Schimbarea condiţiilor de drum a dus automat la o viteză medie mai mică. Plus vântul din faţă care ne făcea să simţim ca şi cum am fi avut ghiulele agăţate de picioare. Dar dincolo de calcule, Canal du Midi e un traseu extraordinar de frumos şi care merită parcurs.

Am luat prânzul la Castelnaudary, iar seara am ajuns eroic, contra vântului puternic, la Carcassonne, oraş medieval celebru, extraordinar de frumos şi în egală măsură extraordinar de turistic şi aglomerat, ceea ce, din punctul meu de vedere, îi ştirbeşte din farmec. Am înnoptat
într-un camping, la vreo doi kilometri.

Am reuşit performanţa de a merge 81,7 kilometri în condiţii destul de grele. Celelalte cifre ale zilei: 5 ore şi 27 de minute timp efectiv de mers, viteza medie: 15 km/ h, iar cea maximă de 35,2 km/ h.

Ziua 8. Carcassonne – Marseillan (la Marea Mediterană)

O degustare de vinuri

O zi extrem de prielnică. Vântul ne suflă din spate, cerul este acoperit, soarele nu ne arde, temperatură tocmai bună, iar drumul, un asfalt curat şi în uşoară coborâre. Am mers porţiuni serioase şi cu 40 km/h.

La jumătatea zilei, dat fiind că traversam una din cele mai importante zone viticole din Franţa, ne-am oprit la întâmplare la Domeniul Pain de Sucre, unde am cunoscut-o
pe Françoise, proprietara, care achiziţionase domeniul acum 12 ani. Se ocupă singură de vie şi de vinuri pentru că bărbatul ei lucrează în altă parte, iar copiii nu sunt deloc interesaţi de domeniu. Doamna Françoise concepe însă soiurile de vin cu multă migală, o dovedesc şi premiile câştigate de vinurile sale.

Am degustat un alb, un roze şi două vinuri roşii (să mă ierte Seba pentru ignoranţă, el vă poate spune exact despre ce soiuri este vorba) şi am cumpărat la final o sticlă, că aşa e frumos. Şi sănătos.

Am ajuns în Marseillan, la Mediterană, destul de târziu, dat fiind că am pierdut mult timp în Beziers, unde am bâjbâit drumul. Să ajungi sâmbătă seara la mare fără să ştii unde să înnoptezi nu este un lucru tocmai fericit. Cu greu am reuşit să găsim un camping care să aibă locuri libere şi pentru care am plătit foarte mult.

A fost o zi perfectă pentru bicicletă. În total, 138 de kilometri în aproape 7 ore de pedalat, la o medie de 20 km/h.

Ziua 9. Marseillan – Bezouce

Cină la fast-food

Din Marseillan am mers pe un traseu de bicicletă, chiar pe lângă plajă, până în Sete. Am împărţit pista cu o mulţime de oameni care pedalau sau alergau dis-de-dimineaţă.

Apoi am luat direcţia Montpellier, în care am stat foarte puţin. Ni s-a părut un oraş anost şi plin de oameni dubioşi. Oricum, aici, în sud, s-au schimbat parcă şi oamenii. Mai variaţi, mai grăbiţi şi parcă mai lipsiţi de cei şapte ani de acasă.

Am pedalat întins până la Nîmes şi apoi spre Bezouce, unde am şi campat. E duminică, la francezi nu e nimic deschis. Am găsit cu greu un loc unde să mâncăm la prânz, iar spre seară am căutat în zadar un magazin din care să ne
luăm de mâncare. Nimic. Masa de seară am „savurat-o“ la un fast-food. Apoi nişte fructe luate de la un magazinaş de pe marginea drumului.

Din nou, am mers bine. 122 de kilometri în 6 ore şi un pic, 19,8 km/ h.

Ziua 10. Bezouce – Tulette

Model de vacanţă pentru alţi români

Urcăm spre nord, spre Avignon. Oraş impozant, cu istorie şi, evident, plin de turişti. Iar acolo unde e plin de turişti, nici serviciile nu sunt cele mai bune. Am dat 9 euro de persoană pe un mic dejun din care nu am înţeles nimic. Oraşul este foarte frumos, cetatea şi catedrala din centru, impresionante. Umblând alandala pe străduţe auzim şi un „uite, bă, data viitoare să mergem şi noi aşa în vacanţă!“. Le-am dat „bună ziua“ compatrioţilor noştri şi am mers mai departe.

Spre după-amiază am ajuns într-o zonă foarte frumoasă, probabil cea mai renumită regiune viticolă din Franţa, Cote du Rhone. Hectare întregi de vie, într-un peisaj superb, zeci de crame unde poţi degusta vinurile zonei. Ne-am oprit şi noi în Vacqueyras, la Vignerons de Caractere. Un showroom grozav şi vinurile – de asemenea. Lăsăm în urmă Vaison-la-
Romaine şi undeva, în zare, se vede Mount Ventoux, prima formaţiune muntoasă cu care ne întâlnim, cunoscut şi pentru etapele din Tour de France.

Cu gândul spre Nyons, unde ne doream să înnoptăm, ajungem cum-necum, „mulţumită“ GPS-ului, la 20 de kilometri mai în vest. Am stat peste noapte în Tulette, de unde a doua zi urma să recuperăm cei 20 kilometri rătăciţi.

Altfel, a treia zi consecutivă în care am parcurs peste 100 de kilometri. Mai precis 109 kilometri, la o medie de 18,6 km/ h.
Timp total, puţin sub 6 ore.

Dacă totul merge bine, weekendul îl prindem în Italia. Pe curând!

Am pedalat peste 800 de kilometri

Au trecut 10 zile de când suntem pe drum şi, cu excepţia primelor două zile, pe care le-am petrecut până la Arcachon, am pedalat până acum peste 800 de kilometri. Suntem mai aproape de munţi.

Acest text a fost publicat în „Weekend Adevărul“.