Molenbeeck sau Despre puterea presei de a făuri o realitate paralelă

Cum m-a speriat un indicator. Pentru a ajunge de la Ghent (în flamandă), Gand (în fraceză) la Waterloo, mai precis la Memorialul 1815, spectaculos reconstruit pentru Bicentenarul din 2015, la un moment dat GPS-ul îmi porunceşte s-o iau pe Ro, şoseaua de centură a Bruxellesului.

Memorialul se afla pe Route du Lion. Voi intra pe Route du Lion venind dinspre Bruxelles, dinspre Wellington,  cum s-ar spune, spre deosebire de Napoleon care a venit dinspre Paris, prin Charleroi. Pe Ro, în aşteptarea măreţei indicaţii GPS-iste de a o lua pe o anume ieşire, la dreapta, îmi sare în ochi indicatorul: spre Molenbeeck.

Spre Molenbeeck!

Tresar neliniştit doar la gândul c-aş putea s-o iau spre Molenbeeck! Molenbeeck e cartierul din care au plecat cele două atacuri teroriste. Unul la Paris şi unul la aeroportul din Bruxelles. După explozia de la aeroport, presa Lumii Mari s-a năpustit asupra cartierului Molenbeeck din Bruxelles. Ca de obicei, presa noastră a făcut copy-paste. Imaginea făurită de media e înfricoşătoare: un cartier al fundamentalismului islamic, al terorismului, un cartier în care e recomandat să te duci doar dacă eşti însoţit de un batalion din forţele speciale.

Definit printr-un pronunţat spirit de aventură iresponsabilă, eram tentat să mă opresc după vizita la Waterloo, la Molenbeeck. Nu o puteam face fără soţie. Cum şi ea ştia imaginea din media a cartierului, n-am îndrăznit să-i propun un popas. Ar fi fost ca şi cum i-aş fi propus să ne aruncăm dintr-un avion în plin zbor! M-am mulţumit să mormăi senzaţionalist:

– Uite Molenbeeck!

Doar atât! Duminica următoare, m-au vizitat la Ghent fiica – Ioana, împreună cu familia. I-am zis de Molenbeeck.

– Molenbeeck?! s-a mirat ea, retoric. Ce-i cu Molenbeeck?

I-am răspuns invocând indicatorul văzut pe Şoseaua de Centură. Molenbeeck, unde s-au cuibărit teroriştii! Molenbeeck unde stăpânesc fundamentaliştii islamici!

– Stai liniştit! mi-a zis Ioana. Noi locuim în cartierul Koekelberg, la hotarul cu Molenbeeck. Koekelberg e un cartier de români. Molenbeeck e unul de arabi. Molenbeeck e un cartier ca toate cartierele bruxelleze. Cu săraci şi bogaţi, cu străzi modeste şi cu străzi de lux. În Koekelberg am fost jefuită de nişte români, care au intrat în casă şi mi-au luat laptopul de câteva sute de euro, laptop fără preţ pentru mine deoarece aveam fişierele unei munci de 20 de ani! Dacă vrei, vino la Bruxelles şi mergem să bem o cafea în Molenbeeck!

M-am gândit atunci, faţă-n faţă cu o nouă probă de realitate paralelă cu realitatea pe care o crează media: cam aşa se întâmplă şi cu România. Cetăţeanul occidental e convins de media că-n România se trăieşte ca-n Evul Mediu!

                                                                   ***

Obiectivul turistic cel mai publicitat din Ghent (Flandra) e Gravensteen (în flamandă), Chateau de Comtes, în franceză, Castelul Conţilor, în română. Lângă el se află Piaţa Sint-Veerle, în flamandă, Saint-Veerle în franceză, Sfântul Veerle în română.

Între 1407 şi finele secolului al XVIII-lea, piaţa a fost locul execuţiilor capitale. Asta deoarece în Castel se afla Curtea de Justiţie. Piaţa era singurul loc de pedepsire a celor care contrafăceau mărfurile. Sancţiunea supremă consta în aruncarea condamnatului într-un butoi cu ulei în clocot. Pentru că un acuzat nu putea fi condamnat dacă nu mărturisea (moda a fost preluată cu fast de Stalin în anii ’30). Curtea beneficia de cele mai sofisticate instrumente de tortură, menite să smulgă confesiuni.

Azi, sălile care expun aceste instrumente sunt punctul de atracţie turistică al Castelului. Prin amintirea grozăviilor care se petreceau în această piaţă se explică textul în trei limbi (flamandă, franceză şi engleză) de pe un panou din marginea Pieţei:

„Felinarele din Piaţa Sint-Veerle sunt legate la maternităţile din oraşul Gand. De fiecare dată când lumina lor clipeşte lent, un copil s-a născut.
Această operă e dedicată nou-născuţilor şi tuturor copiilor născuţi azi în acest oraş.
Opera lui Garutti din Piaţa Sint-Veerle e o reflecţie asupra Istoriei Castelului Conţilor şi a Pieţei Sint-Veerle care au fost cândva cadrul execuţilor şi deci, al morţii.
Azi, aceste locuri sunt cadrul naşterii, al unei vieţi noi.“

Ai nati Oggi e creaţia artistului italian Alberto Garutti, din 1948, şi constă în 7 felinare de iluminat de un tip aparte, inscripţia care lămureşte locul şi o instalaţie prin care, când apare un nou-născut, cei de la maternitate apasă pe un buton. Lumina dă seamă de eveniment timp de jumătate de minut clipind ritmic. Astfel de instalaţii sunt şi în alte oraşe din lume: Bergamo, Moscova, Istanbul. Despre instalaţie mi-a vorbit, chiar din prima seară a popasului, proprietara aparthotelului din Ghent, la care am închiriat camera pe Booking.com, cam fără să ştiu că voi avea onoarea unei întâlniri cu o compatrioată. Tânăra proprietară a făcut facultatea la Ghent, s-a căsătorit aici cu un flamand şi, cu un împrumut la bancă, a lansat afacerea cu aparthotelul, premiată de Tripadvisor. Ca orice călător în străinătate, ori de câte ori ajung undeva, nu-mi găsesc liniştea până nu dau gata toate inutilităţile costisitoare şi obositoare oferite turiştilor.

Se înţelege că n-a fost zi de stat în Ghent în care să nu merg în Sint-Veerle, doar doar voi surprinde lumina pâlpâind. Nu s-a întâmplat asta niciodată. Ghidurile m-au liniştit. Nu e vorba de noroc, ci de realitate. Rata naşterilor în Flandra e cea mai mică din Belgia!

                                                                      ***

Bruges şi Gand oferă turiştilor plimbări cu vaporaşe pe canale. Cea de la Bruges costă 8 euro de persoană şi durează 30 de minute. Un chilipir faţă de plimbarea în caleaşcă – 35 de minute, 39 de euro! La coborârea din vaporaş, ghidul – care a fost şi conductor, îţi întinde o mână ca să te ajute să cobori din barcă şi cu mâna cealaltă ţine şapta drept recipient. Se poate călători şi-n Gand cu vaporaşul. 6,50 euro biletul. Pe fiecare vaporaş scrie în mai multe limbi: se obişnuieşte să se dea bacşiş!